Astea-s vechi, dom'le!

Stau cu ultima țigară din pachet în colțul gurii, și mă împart între plăcerea ei și slovele pe care încerc să le aștern într-o formă de înțeles. Când ceasul mi-a arătat ora 3 dimineața, pradă unei insomnii acute, am decis că e timpul să vă împărtășesc o idee care nu-mi dă pace deloc în ultima perioadă. Sunt curios ce părere aveți și voi.

Treburi românești

Nazar. Restaurant turcesc. Vine ospătărița cu meniurile.

     - Bună seara. Ce doriți să beți?

     - Mda. Cafea turcească.

     - Păi, nu avem.

     - ...?! WTF, mă scuzați, voiam să intrăm la un restaurant turcesc...

     - Păi da, e restaurant turcesc, dar nu avem cafea turcească. Dar vă putem oferi un espresso.

     - ... mda, bine.

În fine, vine mâncarea – măcar aia era bună, cu tentă turcească, și cu carne de miel. Hai să vedem desertul. Evident, baklawa. Făcută de ei, acolo. Și care era execrabilă, mai ales pentru niște turci.

... mai trebuie să menționez că bucătarul e turc...?

Dar deh, când ești la Roma(nia)...

A crash course on London

Deci, să revenim. Rămăsesem la experiența britanică. Din păcate,viața din apropierea metropolei nu m-a extaziat, aș fi preferan oricând o plimbare prin countryside, dar poate cu altă ocazie o să am și oportunitatea asta.

Ce e de făcut când vrei să vezi Londra într-o singură zi? Simplu, un crash-course. Adică alergi ca bezmeticu' de la Big-Ben la Picadilly Circus, la Tower of London și London Bridge, vezi în treacăt Westminster Abbey și Trafalgar Square, Buckingham Palace și James Park, și mai arunci un ochi și prin Soho. Nu e chiar genul meu preferat de turism, dar nah, am bifat-o și p-asta.

Normal c-am ratat multe, dar câte poți vedea într-osingură zi? Next time...

Welcome home/Sanitarium

A trecut mult timp de când n-am mai scris. Poate prea mult. Sau poate a fost o pauză meritată, deși nedorită. N-aș putea spune cu exactitate. Ce pot spune, însă, e că exercițiul scrisului îmi lipsește. La fel cum duc dorul senzației gripului camerei în mână, cu degetul gata să declanșeze.

Un nou început, m-aș hazarda a zice.

Un început, la fel de mult ca o pseudo-continuare dintr-un trecut indefinit.

Nu știu dacă mâine, nu știu dacă săptămâna asta, nu știu exact când, dar știu că vom relua, împreună, să punem piesele puzzle-ului la loc. Exact de unde-am rămas. Și amalgamat, vom încerca, tot împreună, să descoperim unde vin plasate noile piese.

Să ne citim sănătoși.

Despre net, aeroporturi, și alte alea

N-am să pot înțelege niciodată de ce pula mea nu există net gratuit în aeroporturi. Cel puțin, nu în toate. Culmea, în Anglia pulii mele, unde totu e scump ca dracu, în London City Airport, singuru pe care l-am testat deocamdată, există wifi gratuit, iar în Zurich-u tot al pulii mele, unde, vorba aia, vorbim de țara tuturor minunilor, the swiss dream, netu e cu bani. În Praga, pe Ruzyne, e net moca. Îs curios care e situația pe Heathrow.

Welcome to the fuckin England

Deci, Anglia, prima impresie. De căcat, adică. Mariottu pulii mele îmi cere să le plătesc în avans pe perioada rezervată, că așa are ei regulile. Ca să fie treaba și mai bună, cardu nu-mi merge. Ergo, stau în lobby și-aștept să vină musiu colegu, poate el e mai calm.

De daemonis

Atunci când proprii tăi demoni te pun la încercare şi te tentează cu prezenţa lor, ce faci? Îi ignori, permiţându-le să se întoarcă şi să te pună din nou la încercare, cu mai mare forţă? Poate câştigi o dată, de două ori, dar până la urmă tot ei ies învingători.

Eu m-am hotărât să-i las să mă cuprindă. În loc să-mi devină duşmani, prefer să fraternizez cu ei. Chiar îmi doresc. E mai bine. Şi dacă ăsta e drumul spre pierzanie, ei bine, o să merg pe el până la capăt.

Pentru că am un scop nobil.

Studiu de caz

Hai să facem împreună un mic exercițiu de imaginație, ok? Să zicem că ești un om din ăia care cred în oameni. Unul din ăia care deși și-a luat-o de multe ori peste bot, tot mai crede în semenii lui și în niște motive cât de cât logice pentru care ar decide să facă o faptă sau alta. Asta, în ciuda surprizelor extrem de neplăcute, venite din partea unor oameni pe care i-a considerat apropiați, care, la un moment dat, au făcut niște gesturi mai mult decât urâte. Fără nici un folos, să zicem – cel puțin, fără unul pe care să-l poți înțelege. Oameni cu care sperai, în ciuda interacțiunilor mai mult sau mai puțin plăcute din trecut, să ai o perspectivă dacă nu frumoasă, măcar acceptabilă. Decentă.