Despre net, aeroporturi, și alte alea

N-am să pot înțelege niciodată de ce pula mea nu există net gratuit în aeroporturi. Cel puțin, nu în toate. Culmea, în Anglia pulii mele, unde totu e scump ca dracu, în London City Airport, singuru pe care l-am testat deocamdată, există wifi gratuit, iar în Zurich-u tot al pulii mele, unde, vorba aia, vorbim de țara tuturor minunilor, the swiss dream, netu e cu bani. În Praga, pe Ruzyne, e net moca. Îs curios care e situația pe Heathrow.

Welcome to the fuckin England

Deci, Anglia, prima impresie. De căcat, adică. Mariottu pulii mele îmi cere să le plătesc în avans pe perioada rezervată, că așa are ei regulile. Ca să fie treaba și mai bună, cardu nu-mi merge. Ergo, stau în lobby și-aștept să vină musiu colegu, poate el e mai calm.

De daemonis

Atunci când proprii tăi demoni te pun la încercare şi te tentează cu prezenţa lor, ce faci? Îi ignori, permiţându-le să se întoarcă şi să te pună din nou la încercare, cu mai mare forţă? Poate câştigi o dată, de două ori, dar până la urmă tot ei ies învingători.

Eu m-am hotărât să-i las să mă cuprindă. În loc să-mi devină duşmani, prefer să fraternizez cu ei. Chiar îmi doresc. E mai bine. Şi dacă ăsta e drumul spre pierzanie, ei bine, o să merg pe el până la capăt.

Pentru că am un scop nobil.

Studiu de caz

Hai să facem împreună un mic exercițiu de imaginație, ok? Să zicem că ești un om din ăia care cred în oameni. Unul din ăia care deși și-a luat-o de multe ori peste bot, tot mai crede în semenii lui și în niște motive cât de cât logice pentru care ar decide să facă o faptă sau alta. Asta, în ciuda surprizelor extrem de neplăcute, venite din partea unor oameni pe care i-a considerat apropiați, care, la un moment dat, au făcut niște gesturi mai mult decât urâte. Fără nici un folos, să zicem – cel puțin, fără unul pe care să-l poți înțelege. Oameni cu care sperai, în ciuda interacțiunilor mai mult sau mai puțin plăcute din trecut, să ai o perspectivă dacă nu frumoasă, măcar acceptabilă. Decentă.