Hai să facem împreună un mic exercițiu de imaginație, ok? Să zicem că ești un om din ăia care cred în oameni. Unul din ăia care deși și-a luat-o de multe ori peste bot, tot mai crede în semenii lui și în niște motive cât de cât logice pentru care ar decide să facă o faptă sau alta. Asta, în ciuda surprizelor extrem de neplăcute, venite din partea unor oameni pe care i-a considerat apropiați, care, la un moment dat, au făcut niște gesturi mai mult decât urâte. Fără nici un folos, să zicem – cel puțin, fără unul pe care să-l poți înțelege. Oameni cu care sperai, în ciuda interacțiunilor mai mult sau mai puțin plăcute din trecut, să ai o perspectivă dacă nu frumoasă, măcar acceptabilă. Decentă.
Imaginează-ți ceva frumos. Ceva care îți atrage atenția și te apropii să vezi mai bine. Și care-ți place. Numai că, la un moment dat, nu contează dacă atunci pe loc, sau mult mai încolo, acel ceva frumos devine altceva. Ceva de o urâțenie infinită, care vrea să te distrugă, sau să-ți facă rău. N-ai fi șocat? Mai ales că nu e prima oară când o pățești. Și de fiecare dată după ce ți-o iei, îți zici să fii mai atent cu oamenii data viitoare. Nu să nu speri, dar să fii mai precaut. Și iar o faci. Aceeași figură. Și iar îți propui să fii mai atent. Și iar o iei în bot. Ca și cum ai fi penetrat de un imens falus de cal troian. Din nou, și din nou, și din nou. Și de fiecare dată zici că nu te mai apropii, dar curiozitatea învinge mereu. Ca un etern Ouroboros.
Ce faci, atunci? Încerci să-ți implantezi adânc în cap, întâi în mod conștient, sperând ca ulterior să coboare în subconștient, și să prindă și să te modeleze, mai ales în plan emoțional și social, ideea de precauție. Adică, si vis pacem, para bellum. Dorința ta e aceeași, dar încerci să nu mai lași garda jos așa curând, cel puțin, dacă nu se poate să rămâi pregătit de orice, oricând. Și nu-ți iese, oricât de mult ai încerca să te sugestionezi și să te convingi să te schimbi. Nu-ți iese și pace. Și atunci... ce faci?
Ce faci?!
Eu cred că nu e decât un singur răspuns diplomat. Răspunsul meu. Îți faci o colecție de măști, pe care le porți după cum îți dictează instinctul. Poate nu le nimerești mereu pe cele mai potrivite, dar cel puțin încerci să joci după reguli făcute de oameni fără principii solide. Și deși tu ai putea fi oarecum protejat, riscul e mare, totuși: într-un final, ajungi să te identifici cu măștile. Riști să uiți că în spatele lor ești tu, totuși. Ajungi o ființă fără chip, care nu poate să iasă nicăieri decât cu o mască, pe care în prima secundă când vede că e nevoie, o schimbă pe una mai potrivită.
M-ați putea întreba “bine, bine, dar dacă tot pățăști lucrurile astea, de ce nu te răzbuni? Adică trebuie să existe o modalitate prin care să capeți satisfacție pentru ce ți s-a făcut, nu?” Poate că e. Nu, hai să zicem că există, și o știi. Dar atunci ar însemna că de fiecare dată să cauți ocazii de-a te răzbuna, poate chiar înainte de-a avea un motiv real pentru asta. E ca și cum i-ai considera pe toți vinovați încă înainte de-a fi demonstrați astfel. Și nici asta nu e bine. În primul rând pentru tine – riști să pierzi din vedere tot ce e frumos în oameni. Fărâma aia mică, e drept...
11 comentarii:
te inseli, teutoane. te inseli de data asta...
Dupa experienta nasoala rau a unei relatii cu un tip care mintea mai usor decat respira (si nu, nu era ala mic si negru care respira greu) ma tot conversez cu un pasnic cetatean pe care nu-l cred. Jumatate din creierul meu zice ca minte de stinge, jumatatea cealta spune ca e un om cumsecade si ca lucrurile stau exact asa cum le descrie el. Pe de o parte ma simt viteaza si protejata, pe de alta ma simt ultimul rahat. Ma calca pe nervi amestecul asta al meu de istetime si culpabilitate, il simt ca pe o ghiulea agatata de picior. Aveam un nivel mediu de incredere in oameni, acum nu mai am deloc si imi pare rau ca s-a dus. Cam atat in ce priveste "vaccinul" si invatatura de minte. Mai bine te tii departe de ele.
catherine, se prea poate. oricum, intrebarea ramane fara raspuns.
betty, e mai bine sa te tii departe de ce? si stai ca nu pricep, de ce nu mai ai incredere, daca tot zici ca n-a facut nimic rau? sau si tu consideri ca toata lumea e vinovata pana la proba contrarie?
Stai asa, ca m-am exprimat eu confuz. Nu mai am incredere fiindca mi-am luat-o in barba voiniceste. Sper din tot sufletul ca neincrederea asta a mea sa treaca cu timpul, pentru ca nu-mi place deloc. La partea aia cu tinutul departe ma gandeam la invatatura de minte & razbunare, nu la oameni. Sa ne tinem departe de razbunare, nu foloseste la nimic. Nici intelepciunea coplesitoare data de invatatura de mnte nu e mai breaza, te face sa te simti la fel de gol. Asa, in ansamblu, eu sustineam de fapt ideea ta din finalul postului.
Ma tem ca nici acum n-am fost mai clara ca prima data. Hotarat lucru, azi nu-mi ies compunerile :))
ba cred c-am inteles ceva, betty. si incep, pe de alta parte, sa-mi revizui pozitia vizavi de razbunare. mai ales atunci cand notiuni precum "dreptate" sunt la mijloc.
intelepciunea de obicei te face sa te simti gol, pentru ca aduce multe constatari.
oricum, mai treci p-aci. mai schimbam o idee, poate mai invatam cate ceva...
Mai trec, desigur, chiar daca avem ceva probleme minore de comunicare. Multumesc de invitatie :)
Teuton, cu multe chestii ai dreptate; inclusiv chestia cu mastile; insa, din experienta iti spun: nu risti neaparat sa te identifici cu mastile, dar risti sa le detesti din ce in ce mai tare, sa te saturi de ele :D eu cel putin asa patesc, chiar si dupa ani si ani de zile.
Iar in ceea ce priveste oamenii, cel mai bine sa ii iei asa cum sunt, nici mai mult nici mai putin, pt a evita (marile) dezamagiri. Si, desi destul de rar, ce-i drept, poti insa avea chiar surprize placute ;)
tequila, normal ca poti sa suferi de surprize placute. numai ca intrebarea mea se referea la situatia in care vezi ca p-afara e vopsit gardu...
plus ca nu poti fi dezamagit daca nu te astepti la nimic. dar simplu e...?
Eh...ce e simplu pe lumea asta :D :))
La inceput suntem naivi si credem, asa ne este dat... cu timpul increderea ne mai este si spulberata, apare dezamagirea si se instaleaza atat de repede neincrederea! Eu una cand sunt dezamagita de o persoana, o persoana careia i-am acordat toata increderea mea, sincer, daca imi greseste cu ceva(imi inseala asteptarile) nu am cale de intoarcere si trebuie sa merite sa pot face asta (fac referire la oamenii ce ma inconjoara, fie prieteni, fie rude...) daca se ajunge sa ma dezamageasca nu le mai dau voie in viata mea, pur si simplu!
Trimiteți un comentariu