luni, 31 mai 2010

Cine are noroc, are, şai la lai lai lalaaaaai...

Azi vorbim despre cât de norocoşi îs unii. Şi cât îs alţii de nu. Şi legăm povestea de un maus nenorocit.

Ei bine, în munca mea, un maus e vital. Adică îmi pot face treaba şi fără el, dar e muuult mai comod cu, decât fără. Exact, am ajuns şi io la vârsta aia la care încep să mă gândesc cum să fac să-mi fie totul cât mai cosy, aşa. Cred că toţi – generaţia haicinci nu se pune – ne-am bucurat când am trecut de la mauşii cu bilă la ăia optici. Io-s unu’ dintre ei.

vineri, 28 mai 2010

Despre alţi oameni inteligenţi

Ieri avui zi de shopinguit. Şi io, şi colegu’. Nu cred că am menţionat înainte, dar omu’ are gânduri de mutat în Belgia. Singur, fără famelie, că „după 20 ani de căsnicie, nu prea mai vrei să mai stai aşa de mult în prezenţa fameliei...” şi oricum, „womans is trouble, children is headache”, aşa că mai bine fără ei. Cu toate astea, s-a dat peste cap să o treacă pe fie'sa de un examen de matematică de anul I de facultate – a apelat la colegi şi cunoştinţe şi, vezi Doamne, „aia e matematică de doctorat, nu de facultate”. Normal, că fie-sa nu putea să treacă singură, că doar era în Franţa, într-un turneu cu trupa ei de suflători. Ah, nu v-am zis? E flautistă :))

miercuri, 26 mai 2010

Brussel V

Azi discutăm iar despre Bruxelles. Adică eu încerc să vă spulber miturile legate de capitala europeană and shit. Să începem dar cu începutul.

În Bruxelles se construieşte şi renovează destul de mult. Ergo, şantiere şi garduri de protecţie în foarte multe locuri. Ştii ce frustrant e să vezi o minunăţie de turn neo-gotic cu schele pe el? Te apucă aşa, un fel de nervi...

marți, 25 mai 2010

Brussel IV

În uichend fusăi în Bruxel. Mă, capitala asta europeană a ulii, e un fel de mahala mai multinaţională, aşa. Adică vezi toate naţiile, religiile, gusturile şi păturile sociale. Şi nu pot spune că dau prea bine împreună. Şi mai e şi plin de turişti care freacă statui, să aibă noroc, şi stau cu aparatele la ochi. U know, japanese style. Personal, am fost dezamăgit şi de faptul că micii pişăcioşi sunt puşi în nişte poziţii d-ampulea, de nu poţi să tragi şi tu o poză decât ca toţi cocalarii, în faţa gardului de protecţie.

sâmbătă, 22 mai 2010

Brussel III

Azi avem sfaturi practice: cum să te faci de CĂCAT. Big style. Hai, înainte de toate, să evaluăm premisele. Deci, se ia pub-ul cu pricina.
Şi trebuie menţionat un amănunt destul de relevant: musiu colegu' cu pricina s-a împrietenit destul de repede şi destul de nejustificat cu 2 “bucăţi”. Personal, nu mă încântă babeturile, aşa că i le-am lăsat lui. Normal, ca orice piţi bătrână care caută cărniţă tânără (deci, dacă vă zic că colegu' are undeva la 45-47 ani, şi e considerat „cărniţă tânără”, vă cam daţi seama despre experienţa „bucăţilor” - personal, aş estima undeva la 60-70, dar se poate să mă înşel, cosmetica asta face minuni...), când au auzit de chitara lu' musiu, au dat ochii pe spate şi-au stabilit ca vineri seara la ora 7 să facem un concert unplugged.

vineri, 21 mai 2010

Brussel II

Sau ce se întâmplă cu doi nevorbitori de flamandă într-un bar flamand.

Povestea e cam aşa: marţi ieşii cu colegu’ la o bere. Bine, recunosc, „o bere”, că de fapt au fost vreo 3 la mine şi 4 la el. Dar să le luăm pe rând. El, nefiind aici prima oară, cam are habar de pub-urile ăstora. Şi am avut şi norocul să fim destul de aproape de vreo 4-5, aşa că opţiunile ne erau destul de variate. Şi intrăm.

marți, 18 mai 2010

Brussel I

Debut de serie nouă. Deocamdată nu mă hazardez să zic despre Brussel nimic, nici de bine, nici de rău, dar pot spune că-s dezamăgit de calitatea drumurilor belgiene. Şi a ălora nemţeşti, as a matter of fact. Adică autostrada ulii, A3 pe numele ei de fată mare (mare ca şi blocajele unde-am pierdut o grămadă de timp) era un fel de DN1 vineri după-amiaza sau duminică seara. Mare minune că nu mi s-a utut ambreiajul, la cât l-am fâţâit... în rest multe denivelări, gropi de la cameoane şi mulţi nervi. Dacă puteţi, evitaţi A3.

sâmbătă, 15 mai 2010

Futil II

Mda, deci m-am grăbit cu concluziile. Rău. Adică ce bine m-am simţit când l-am văzut că era hotărât să încheie povestea asta, tot cu atâta poftă am râs vineri, când musiu mi-a zis că i-a dat un ultimatum. Acu', ziceţi şi voi cât de stupid sună asta: 

“Auzi, io m-am săturat. Mi s-a luat, de 10 ani te iubesc şi aştept să-mi dai şi tu un semn, iar tu vorbeşti limba peştilor. Pe bune, mi-a ajuns, de acum îmi iau viaţa în propriile mâini, şi dacă Allah, slăvit fie-I numele, vrea ca eu să fiu fericit, atunci o să fiu. Dacă tot sunt în Europa, o să urmez sfatul mamei şi-o să călătoresc cât mai mult, pentru că dacă n-o fac acum, cât sunt tânăr şi singur, mai târziu n-o să pot. Cât despre noi doi, eu nu mai sunt dispus să mai investesc d'ampulea sentimente şi timp în relaţia asta unilaterală. Asta ca să nu mai punem la socoteală că mă simt folosit... dar dacă totuşi te răzgîndeşti, ai timp până vin io înapoi în Kuweit, şi-mi zici atunci...”

El zice că 90% a terminat, iar restul sunt pentru cei 10 ani irosiţi. Da'... între noi fie vorba... pot io să-l mai cred...? Mai ales c-a recunoscut că dacă ea ar recunoaşte c-a fost oarbă şi ar accepta să aibă o relaţie cu el, ar sări şi-ar cere-o de nevastă...
… pussy....!

joi, 13 mai 2010

Futil

De câteva zile încoace, am un sentiment ciudat. E greu de explicat, e ceva între furnicăturile care le simţi când urmează să faci ceva important şi ai emoţii, senzaţia de cădere în gol, care nu se mai termină, şi încă ceva, nedefinit.

Ce faci atunci când afli că s-a întâmplat ceva ce sperai să nu se întâmple niciodată, şi-ai făcut tot posibilul s-o împiedici? Trecutul nu-l mai poţi schimba, iar regretele nu-ţi ajută la nimic. Te orientezi spre viitor? Cum reuşeşti să faci asta, când nu poţi înţelege trecutul, iar „de ce?!” nu-ţi dă pace...?

miercuri, 12 mai 2010

O nouă provocare

Nici n-am apucat bine să termin cu Africa, că mă trimit ăştia să-l ţin de puţă pe Manneken Pis. Aşa că, dacă e vrunu prin zonă, şi are chef să bem o bere şi să ne pişăm pe clădirea parlamentului european, ştie cum trebe procedat.

Eu o să cam stau acolo, aşa că nu vă înghesuiţi...



luni, 10 mai 2010

Abyssinia - actul XI


.....................................................................


Despre ultima zi petrecută în cornul Africii nu prea sunt multe de zis. Un singur lucru merită menţionat şi chiar scos în evidenţă. Joi seara, când plecam pentru ultima oară de la sediul clientului, în drum spre guest-house, am luat Addis-ul la pas. Nu c-ar fi fost cine ştie ce oraş, dar voiam să-i simt pulsul. Şi i l-am simţit. Nu de alta, dar în drum spre arterele principale, am mers pe străduţe mai mult sau mai puţin dosite, şi n-am avut nici o jenă. E drept că băştinaşii se uitau cu curiozitate la mine, iar câţiva chiar au zâmbit. N-am simţit Etiopia periculoasă nici măcar o clipă. Dar na, acum, nu toată lumea are aproape 100 kile... Hai c-am deviat. Voiam să vă zic ce-am văzut în drum spre hotel. Ambasada.