vineri, 30 ianuarie 2009

Seven Pounds

Sa incep cu concluzia: ca film, e ok. Nu e foarte tare tras de par, tocmai de-aia nu mi-a parut deloc rau dupa cele 2 ore de vizionare. Will Smith are un rol ok, Woody Harrelson are unul fugar (in total, cred ca nu apare in mai mult de 10 min pe durata filmului), iar restul sunt cam neinteresanti. Sunt cateva scene si replici care chiar au meritat.

PS: nu intelegeam care e legatura titlului cu actiunea filmului. Am descoperit ca de fapt face referire la “Comerciantul din Venetia” si plata care trebuie s-o dea Antonio/Ben. Deci 7 plati, 7 pounds.

miercuri, 28 ianuarie 2009

Outlander

Pe scurt, e un fel de Aliens vs Predator, situat intr-o Norvegie a epocii fierului (cica).
Dezamagitor. Face si asta parte din categoria filmelor cu trailer bestial, dar atat.
In schimb, abunda de faza care sfideaza inteligenta pana si unui copil “d’a cincea”. Ca de exemplu osanza de balena care explodeaza cand ii dai foc. Sau facliile care le scoti din apa si se aprind. Sau fieraru' ala jmeker de topeste nave cosmice sa faca sabii, topoare si sulite. Sau cavalerismele alea stupide.
Aliens vs Predator e misto. 13th warrior e misto. Outlander e de umplutura.
Sincer, cele mai tari roluri mi se pare ca le-au avut ala micu, Erik, si cu Gunnar – nah, Ron Pearlmann…

Gafa auto

Motto: „Dac’ar fi intrebat...“

Barbatii se pare ca au o atractie pentru camioane. Cum altfel se poate explica gestul unui hot de 34 de ani, care-a decis sa ia motorul unui vechi Bedford?
Camionul era in parcarea unei companii de reciclat sticla din Alexandria, Australia. De obicei e nevoie de 3 oameni pentru a ridica blocul motor al unui asemenea camion, dar intreprinzatorul nostru a decis ca cea mai buna metoda e sa scoata motorul pe dedesubt, mai degraba decat sa-l ridice cu o macara. S-a bagat sub cabina si a inceput sa slabeasca bolturile.
Dintr-o data, blocul motor a scapat si a aterizat pe fata lui, omorandu-l instantaneu. Politia a presupus ca a avut cel putin un complice, luandu-se dupa balta de voma gasita langa un tufis din apropiere.
Un angajat a descoperit cadavrul dimineata urmatoare. Managerul a declarat ca era pe cale sa caseze camionul: "Daca venea sa mi-l ceara, i-l dadeam fara nici o problema"

Ti-a placut? Baga un vot!

Teapa á la Romania

Am un coleg ceh care s-a intors de curand de la Timisoara. Momentan lucram in aceeasi hala, la proiecte diferite.
Acum vreo 15 minute vine la mine si ma roaga sa-i traduc un sms din romana. Textul era ceva de genul asta (citez din memorie):
”Cand mai ajungi prin Timisoara te rog sa-mi dai un telefon. Tu ce mai faci? Te rog mult, *****, am nevoie de bani sa platesc chiria, poti sa-mi trimiti bani sa platesc cheltuielile? Valentina din Timisoara. Trimite sms cu raspunsul”
Traducerea si adaptarea textului din romana in romana imi apartine.
Acu', chestia a fost in felul urmator: eu pe scaun, cu telefonul lui in mana, el in stanga mea, in picioare. Cand am ajuns la trimisul banilor, l-am vazut cu coada ochiului cum face ochii mari, a repetat neincrezator partea cu trimisul banilor, apoi mi-a multumit, a bagat telefonul in buzunar si s-a reapucat de lucru.
Deci, draga mea Valentina din Timisoara, tin pe aceasta cale sa te anunt ca desi nu sunt 100% sigur, cel mai probabil planul tau de a primi bani de la colegul asta al meu, iti va fi bun de sters la cur anus.
De asemeni, nu apreciez deloc faptul ca nu te-ai deranjat sa-i trimiti mesajul intr-o limba pe care s-o inteleaga si el. Sau faptul ca esti in proportie de minim 85% analfabeta, lucru explicabil, de altfel, prin recenta ta evolutie de la plug si sapa intr-un mediu in care mijloacele de transport nu sunt tractate de cai.
Si tot pe aceasta cale tin sa-ti multumesc pentru ca ai facut ca imaginea Romaniei sa creasca in ochii lumii.
Ca sa vezi cate poate face o pizda proasta femeie ne-educata unei intregi natiuni…

marți, 27 ianuarie 2009

MultiskillMan

Lol deci o citii si p-asta: Bam Margera s-a apucat de pr0n. Dupa Jackass si metale, s-a dat pe futniss. Super tare.
Atat am avut de zis.

Sa invatam sa circulam

Aflu azi ca Serban Huidu a ramas fara carnet. Pentru asta a fost dat la ”Gazeta” (nu, nu a sporturilor). Mi se pare perfect normal sa-si accepte gresala facuta si sa plateasca pentru ea. Sa zicem ca-i inteleg si punctul de vedere vizavi de comportamentul militistilor. Ceea ce vreau sa pun in discutie (de fapt, nu prea e loc de discutie) e respectarea legilor.
Frate, am observat ca romanii n-au auzit de linie continua (Serbane, daca citesti, sa stii ca nu ma refer neaparat la tine, e doar o concluzie bazata pe propria experienta auto in Romania). Linia continua e un miraj, ea de fapt e intrerupta tot timpul, no matter what. Nu de putine ori, intre Arad si Deva (exact, p-acolo, prin patria TIR-urilor) a trebuit sa ma trag io in dreapta de tot, aproape in sant, pentru ca gloaba de sofer de tir care se bagase in depasire, mai mult ca sigur ca nu voia sa ajunga in cabina tirului care venea din fata, asa ca oricum m-ar fi impins el mai in dreapta nitel-asa. Mai are sens sa mentionez ca cel putin una din afirmatiile urmatoare era corecta:
- era linie continua
- se apropia o curba fara vizibilitate buna
- circulam “legal”?
O alta categorie de miraje pentru soferii de pe plaiurile mioritice sunt semnele de circulatie si semnificatia lor. In Romania, ele sunt cu rol estetic, nicidecum practic. Stii semnul ala, un triunghi cu marginile rosii si interiorul alb, indreptat cu varful in jos? Ei bine, un prost nu l-a stiut, sau nu l-a vazut, sau nu i-a pasat, si desi in stanga lui, de unde veneam eu, putea sa vada lejer pana la 800 m in linie dreapta, a decis ca masina lui nu merita sa stea la coada sa intre in intersectie. Am cedat eu...
De asemeni, tin sa le spun celor care comenteaza pe blogul lui Serban: indicatoarele de atentionare radar au rolul de a preveni. Radarul nu previne nimic, el doar sanctioneaza (e exact ca in exemplul cu camera video care-l da cineva intr-un comment pe blogul lui Serban: camera video e acolo sa sanctioneze. De prevenit se ocupa anuntul de pe geam: ”Acest magazin e dotat cu sistem de supraveghere video” sau whatever). De asemeni, nu mi se pare tocmai normal sa te opreasca. Ai depasit limita, ti s-a scos poza, se face hartia, in 48 de ore o primesti acas (cu Posta Romana, orele devin zile). Si asa nu mai sunt prinsi nici jmekeri, nici pilosi, s-a terminat si cu certurile si cu spaga.
P-aci pe unde conduc eu, lumea a auzit de reguli si e constienta ca fara ele un trafic cat de cat normal n-ar fi posibil. De’aia toata lumea le respecta. Nu doar odata am stat in spatele unor combine sau utilaje mari care mergeau cu 20-25 la ora. Si eu, ca si restul. Cand s-a putut depasi, s-a depasit intr-un mod organizat.
Tot vizavi de semnele de circulatie, am mai scris pe undeva, dar nu gasesc acum: eram cu un prieten in masina si era un semn mare de stop in fata noastra. Pe jos, scria mare stop. Strada unde trebuia sa intru, avea vizibilitate cel putin 200m in ambele directii. Am incetinit pana pe la 20 la ora, apoi m-am bagat. Ala s-a crizat ca de ce, ca “d’aia e semnu’ pus acolo, sa-l respecte toti, daca zice stop, te opresti, ce daca e strada goala?!”.
Am vazut ca de curand s-a introdus in programa pentru scoala de soferi si parte de conducere ecologica si mecanica, lucruri care pe vremea mea nu erau. Si p-aci sunt masini murdare de zici ca nu e adevarat – singurele zone transparente sunt portiunile fierbinti din parbriz si ocazional ceva din luneta – si nu-s parcate, ci pe sosele, in mijlocul traficului. Dar tuturor li se vede placuta cu numarul. Nu impecabil, nu e imaculata, dar se poate citi lejer.
In orice tara care se pretinde civilizata (desi as putea, prefer sa nu vorbesc aici de Bangladesh, Kiribati, Tuvalu, Bhutan sau Vanuatu), lumea respecta si culorile semaforului. Daca e verde, treci. Daca se face galben, opresti, ca nu stii ce meserias vine din partea ailalta. Pe taram mioritic, la 2 secunde dupa ce s-a facut rosu, inca mai e verde pentru majoritatea soferilor. De asemeni, este cunoscut faptul ca semafoarele sufera de sindromul “reactie intarziata”, conform caruia schimbul culorii are loc de fapt cu cateva secunde mai devreme decat este afisat. Soferii, cunoscand aceste aspecte, le combat in mod eficient plecand cu aproximativ 1,923157 secunde inaintea aparitiei culorii verzi a semaforului.
Care e rolul militiei in general? Pai uite ce-a patit un prieten d’al meu: mergea pe autostrada, venea dinspre Slovacia. Noapte. Singurel pe strada, cum se intampla de obicei noaptea. 100-120 la ora, deci legal. La un moment dat, nino-nino in spatele lui. Asta se trage mai pe dreapta, reduce nitel din viteza, sa treaca oamenii. Aia trec in fata lui, ii fac semn sa opreasca, opreste asta, vine militianu la el la masina, si incepe sa vorbeasca in ceha. Asta stie ceha cum o stiu si eu, adica la nivel academic. Nu. Deci intelege-te cu militianu, ca abia o rupea ala intr-o franco-greco-engleza. Il cheama asta jos, militianu, si-i arata ca nu-i mergea un bec pe spate. Ii cere trusa de schimb, asta i-o arata, si militianu’ ii face semn sa schimbe becul. Atunci, acolo. Evident, ii luase actele si ramasesera la el. Se duce omu’, incepe sa demonteze, militianu il opreste si-i zice – mai mult prin semne – ca trebuie sa puna triunghiu’ in spate si sa-si ia vesta pe el. Asta se conformeaza, schimba becu’, strange alea, militianu ii da inapoi actele, o seara buna, la revedere. A ramas romanasu’ nostru prost: “Cum frate, daca eram in tara imi lua cel putin 100 lei…”
Stiu ca pare greu de crezut, dar in multe parti ale lumii (de obicei, tarile cu trecut ne-comunist, dar si unele tari care au iesit de sub tutela ruseasca) militia nu numai ca nu ia spaga, dar nici nu se gandeste sa ia spaga; mai mult, exista legi foarte dure care se aplica (si lui, si tie) in cazul in care se constata incercarea de mituire a unui functionar al statului.
Concluzia? Legea e facuta sa fie respectata. Dar ce te faci atunci cand chiar cel care e responsabil cu respectarea legii, n-o respecta?!

mesaj subliminal: Bah, misto! Iti dau un vot!

Azi in presa

Muzeu privat? Cum vine asta? Intra numai aia de mutra carora ii place casierei?
Intre noi fie vorba, oricum nu vad de ce i s-a dat aluia un bun din patrimoniul national, da' nah, cine-s io sa ma pun cu marlanii?
Corolar: daca eu reusesc sa ma dovedesc urmasul lui Negru-Voda, inseamna ca pot revendica Tara Romaneasca? Ati belit-o...

In principiu nu sunt de acord cu ascultarea telefoanelor, dar daca n-ai nimic de ascuns, de ce te mai dai balena pe uscat? Din partea mea, pot toti sa auda cum tranzactionez prin telefon miliarde de euroi pe care-i ascund de guvern.
Plus ca eu as fi primul care-ar vota o lege care sa stipuleze ca telefoanele parlamentarilor TREBUIE ascultate.

In sfarsit, are cineva si o idee buna.

La ei se poate...

Ghid practic de facut bani in timp de criza

Bravo TVR, muie B1!

Facem pariu ca se alege praful si de proiectul asta?

Cu asemenea surse de inspiratie, oare nu e normal sa-i divinizam pe Guta si Vijelie?

La noi de ce nu se intampla asa?

duminică, 25 ianuarie 2009

Ei sunt prietenii mei


Deci bucurie mare pe capu' Teutonului: am reusit sa-mi pun vechiul calculator in functiune (adica cu draivare si programe si toate cele), si asta inseamna ca acum am acces la toate pozele vechi. Si azi vreau sa-mi aduc aminte de toate vremurile alea frumoase in care ma intalneam cu prieteni buni martea si joia (uneori si sambata si duminica) sa ne trosnim, apoi uneori mai ieseam la o bere, sau ocazional la cate un gratar.
Si dupa toate astea, sunt mandru ca pot sa-i numesc prietenii mei. Ei sunt:












vineri, 23 ianuarie 2009

Am o problema

Mare. Treaba sta’n felul urmator: io am un calculator de la munci. Laptoc. Deci n-ar fi o problema de spatiu.
Muierea mea are si ea un calculator. Tot laptoc. Deci nici asta n-ar fi o problema de spatiu.
Mai avem si calculatoru’ meu vechi (la care inca mai platesc rate :D), care e un desk. Monitoru’ e d’ala subtirelu, deci singura potentiala problema ar fi unitatea.
De asemenea, am un rutar oaierles, din ala, deci nici cu cablurile n-ar fi o problema extrem de majora (vorbim de cablurile de net, nu alea de alimentare, ca aia e cu totu’ alta poveste).
Adevarata belea e ca n-am decat un birou. Si ala mic al draqu’. Une mortii ei de viata sa stau io cu toate cele?! Inteleg, cand ne uitam la un film, putem sta cu un laptoc in pat, tolaniti bine-mersi, da’ nici asa nu e bine, ca ale dreaqu calculatoare, au ecranu mic rau. Ar fi fost bun monitoru’ alalaltu, de la desk, ca e de 19, da’ al dreaqu daca vrea vreunu sa-l tina in brate (nici ea, nici io). Asa ca ne kinuim sa ne mijim la ecranele alea mici.
Pana acu’ a mai fost cum a mai fost, ca avem o masuta mica (deci MICA am zis, exact asta inseamna, MICA), ca de cafeluta (adica pentru o singura persoana – cat sa-ti pui farfuriuta cu ceasca de cafea, lingurita langa, si borcanasu de zahar langa. Orice altceva nu mai intra – sper c-am fost inteles: pachetu’ de tigari se tine in mana sau in buzunar), pe care sta(tea) de obicei calculiciu’ meu. Nevasta are locu’ ei, la biroul ala ”imens”.
Numai ca acum, de cand am adus si desku, iar monitoru’ ocupa juma’ de birou (are 19 inchi, deci nu e mare, asa ca imagineaza-ti cat de gigantic e biroul, daca pe el au loc 2 monitoare de 19 si mai ramane doar o palma de loc), ma framanta intrebarea ”Ce-ar trebui sa fac acu’ cu muierea?! Unde s-o mut?!”
... si nici macar jepatu’ ala de vecin n-a mai venit p-acas de cateva saptamani, poate asa mai aveam vro posibilitate....
Daca ai vreo idee, by all means, share it.

PS: acu’ muierea duce tratative cu mine sa luam o multifunctionala. Cre’ ca o s-o ia cu ea in pat…
PS2: nu, varianta cu gasitu unui alt loc pentru calculatoare (ca de exemplu, un nou birou) iese din calcul

Nu fi scarba, da si tu un vot... :P

joi, 22 ianuarie 2009

Unde mergem vara asta?

Pai, ma gandeam la cam asa ceva...




























Se mai baga careva? :D

Infernal kitchen

Inainte sa trec la partea la care vreau sa ajung, trebuie sa fac o mica introducere. Se dau urmatoarele postulate:
1. La cursul meu de ceha, suntem trei (plus profesoara): el, din Palestina (musulman); ea, din Uzbekistan (crestina ortodoxa); si eu din Muntenia (...).
2. Intamplator, am aflat ca si cehii au o ciorba de burta, dar rosie, nu alba, ca a noastra. Asta din cauza ca pun in ea alte ingrediente (paprika, rosii, etc) decat smantana si usturoi (o sa revin asupra subiectului cand o sa am ocazia sa testez si versiunea lor de supa de burta)
Teorema: bazandu-te pe postulatele de mai sus, se cere demonstrarea reactiei celorlalti 3 participanti la o ora de limba ceha (adica ea, el si profa) cand aud de ciorba de burta si de diferentele intre cea romaneasca si cea ceheasca.


Raspuns corect:
1. El: ”OMFG, from the belly of the cow?! Yweah, that’s …. Bleah! And you people actually EAT that?! Disgusting!”
2. Eu: “uhm… DAAA?! Si e si foarte buna, sa stii! Cu usturoi si smantana, yummi!”
3. Ea: “You people actually EAT the intestines of animals?!”
4. Eu: “uhm… DAAA?! Si e si foarte buna, sa stii! Cu usturoi si smantana, yummi! Si daca vrei sa stii, mananca si cehii, da’ putin altfel...”
5. Profa (luand o grimasa care exprima un dezgust profund, scotand limba in semn de respingere, scuturand din cap si inrosidu-se progresiv pe masura ce vorbea): ”Yweah, bunicii mele ii place, da’ mie mi se pare gretoasa!”.

In acel moment, deja devenise rosie de ziceai ca se sufoca. Era rosie ca si bluza pe care-o purta. S-a ridicat sa scrie ceva pe tabla, cu spatele la noi (si probabil si de jena, sa nu-i mai vedem purpuriul fetei), moment in care el ma intreaba ”But how do you cook it? Precisely.”.
Evident ca i-am soptit printre dinti ca nu e cel mai potrivit moment acum, ca daca vrea mai multe amanunte ii zic dupa ora (“But why not now?” moment in care ii fac semn catre profa intoarsa cu spatele la noi)… s-a mai potolit nitel, da’ nu m-a mai intrebat despre asta de atunci.

Corolar: m-am abtinut sa le spun (dar o sa mai am ocazii :D) ca de fapt se mananca si chiscare, sangerete, fudulii, creier sau alte alea…

Merit un vot?

miercuri, 21 ianuarie 2009

Doctori, frate!

Luni am fost la dentist. Imi facuse o carie inainte de sarbatori, si m-a chemat anu’ asta pentru inca 2. Una o stiam, era veche, mai fusese plombata dar incepuse sa cada maglavaisu’ ala, iar de cealalta nu stiam.
Bun, si ajung io la tanti doctor la ora programata, ma baga (desigur) inauntru, desi mai erau altii afara care-si asteptau randul, si in 20 min eram iesit, cu 2 plombe puse. Cat m-a costat?! Ce intrebare stupida! Pai nu d-asta platesc asigurare medicala?! (da, stiu ca nu e ca-n Romania...)

PS: ultima oara, adica data trecuta, am intrebat-o dupa cat timp pot manca. Guess what, mi-a zis ca imediat. De data asta chiar am probat validitatea afirmatiei ei. Si a avut dreptate…

Importanta igienei orale

Zilele trecute ma duc cu nevasta la Kaufland. Voia sa ne uitam de niste costita afumata si carnaciori (il vazuse pe Jamie Oliver pregatind ceva pentru masa de Craciun si ni se facuse si noua pofta), sa vedem ce oferte mai sunt, si bine-nteles, sa ne plimbam.
Cand ajung la etaj, la cosmetice/sanitare, mi-aduc aminte ca n-ar strica sa-mi iau si o periuta de dinti. Asa ca ma bag printre rafturi, si vad undeva, intr-un capat, niste periute de dinti atarnate pe suporti. Ma dau mai aproape si incep sa ma uit.
Aria periutelor, asa cum mi-o reprezentasem in minte, era cam de 1x1 metri patrati. Tot uitandu-ma ba la una, ba la alta, ba mai sus, ba mai jos, stanga-dreapta, realizez ca de fapt plecasem de mult de langa ceea ce vazusem initial.
Si abia atunci am realizat grozavia in fata caruia ma aflam: standul de periute avea cam 7x2,5 mp!!! Plm, o enormitate care i-ar fi lasat cu gura cascata chiar si pe egipteni (sau poate ca in Kaufland, la raionul de periute de dinti, le-a venit faraonilor ideea de-a construi ceva putin mai mare decat el) se casca in fata mea, iar eu stateam mut de admiratie si uluit peste masura si contemplam aceasta opera de arta moderna.
Stateam aproape in planul periutelor si ma uitam razant spre capatul indepartat al raionului, si vedeam periuta dupa periuta dupa periuta dupa periuta, una cu peri rosii, una cu peri albastri, una cu peri verzi, una curbata, alta dreapta, alta ergonomica, unele branduite, altele facute la polonezi, in ghetto, unele mai mari, altele mai mici, unele cu niste dispozitive ingenioase de curatat (Dumnezeu stie ce-ar fi trebuit sa curete chestiile alea; dar de curatat ceva erau sigur, pentru ca aveau ceva ca o mica perie la capat), articulate la capatul manerului, de aratau ca un brici semi-deschis, si pot s-o tin mult asa, cu lucruri minunate care mi s-au dezvaluit atunci.
Apoi ma dadeam in spate, si ma uitam din departare la toata enormitatea acelei opere de arta, acea ars magna a periutelor de dinti Colgate, Sensodyne, si altor branduri ale caror nume le-am uitat. Eram atat de fascinat de acest incantator spectacol igienico-dentar, incat admiram mut aceasta opera dumnezeiasca a vreunui merchandiser cu doctorat in “Marketingul periutelor de dinti” si prin cap mi se desfasurau diferite filtre pentru alegerea periutei de dinti ideala. Aceasta stare de contemplare a durat cateva minute bune, dupa care, indecis asupra carui model sa ma orientez (preturile nici nu intrau in calcul), m-am indreptat catre carnuri. Doar venisem pentru costita afumata si carnaciori, nu?
In tot acest timp in care eu aveam revelatia Zeului-Igienei-Dentare, Alina avea si ea parte de alte revelatii, date de Zeul-Periilor-de-Par. Ne-am reintalnit in timp ce admiram ostentativ un frigider in care se odihneau halci de carne si batoane de salam. Mi-a intins o periuta de dinti. Am facut ochii mari si-am intrebat-o: “Da’ de ce tocmai asta?!” (intre noi fie vorba, nu era deloc un model de top, nu era nici ergonomica, nici n-avea dispozitiv de curatat, nici insertii de policarbonati in maner n-avea; singurul lucru care-l avea, erau perii colorati – albi si albastri)
”Eh, ti-am luat-o si eu din raft, pur si simplu. Nu e buna?”
”Ba da, draga mea, e foarte buna...”
... incepatorii astia....!

merit un vot?

duminică, 18 ianuarie 2009

Vara, unde esti...?

Gata, m-am hotarat!

…. Ce aparat foto imi doresc.
Deci, sa fie clar pentru toata lumea, ce IMI DORESC, nu ce-mi permit, da? Ok, atunci sa continuam.
Pana acum oscilam intre NikoanePentaxe, si Leica.
Dar acum nu mai oscilez. Asta e alegerea mea pentru cand o sa castig la Loto.
Da’ acu, stau si io si ma intreb ca prostu: hai sa zicem ca POATE ii mai inteleg p’aia de la Nikon cu 24,5 MP, da’ astia de la Hasselblad m-au lasat pardaf. 50 MP?! Wtf?! 
Totusi, daca ei s-au gandit c-ar fi bine asa, cine-s io sa zic nu? :D. Alegerea mea ramane aia de mai devreme.
Cu toate astea, nu realizarile impresionante ale suedezilor m-au impresionat pana la lacrimi. A reusit in schimb monsieur Stefan Matei, care face un articol foarte “profesionist”, incheiat cu “Dar pe cine interesează oare achiziţionarea unuia având în prim plan preţul?”
Draga domnule Stefan Matei, da-mi voie sa-ti spun ca, oricat de greu de crezut ar parea, exista oameni care traiesc din fotografie. Ei se numeste fotografi. Si nu, nu sunt nenii aia care umbla cu maimutele pe umar, vara la mare, si striga sa se auda pe toata plaja ”FA O POZA CU MAGOTU’, CA SA-TI MEARGA BINE TOTU’!!!”. Nu sunt nici ”pisi” sau ”jmecherii” care pun pe hi5 poze facute cu telefonul. Nu, sunt oameni care baga in scule bani de nici nu-ti imaginezi dumneata. Poate ca ti se pare aiurea ca un aparat foto sa coste cat o masina buna, dar asta e realitatea. Si drept vorbind, chiar crezi ca daca n-ar fi existat piata, ar mai fi produs ei ceva?!
Sincer, daca stam sa ne gandim putin si la reducerea oferita de scandinavi in momentul de fata (adica 39-le la cam 18,000 pounds), chiar se merita.
Totusi, mai astept inca premiul ala de la Loto...
Oare poti castiga, chiar daca nu joci? Eu sunt convins ca da...

Poza anului 2008

Zilele trecute, in timp ce ma uitam de un DSLR pe net, gasesc un concurs cu tema foto, cu premiu un Nikon D40. Exact ce-mi doream. Aparatul, nu concursul. Si zic ai sa ma bag si io in seama, ca de pierdut nu pierd nimic. Partea proasta e ca nici de castigat n-am cum, da’ cel putin m-am impacat cu ideea.
Ideea e simpla: pui maxim 5 poze, lumea ti le voteaza, si la sfarsitul perioadei de vot, cel cu numarul maxim de voturi ia premiul. Simplu.
De fapt, nu e simplu decat la prima vedere. Pentru ca, in primul rand, nu castiga cel mai bun, ci cel cu cei mai multi prieteni, sau oameni care-l voteaza. In al 2-lea rand, se pot lasa comentarii la poze – lucru de bun gust. Comentariile sunt ceva de genul: “Te-am votat cu maxim, poti sa ma votezi si tu pe mine la …..”. Adica exact CAR-ul ala vechi. You know.
Si cea mai faza tare e ca am ras cu lacrimi la ce poze am vazut. Tema concursului ar fi, cica, “Poza anului 2008”. Numai ca, uitandu-te printre exponatele pitiponcilor si cocalarelor, poti vedea: poze facute cu telefonul in baie, sau in masina, poze cu masini, poze cu roacheri si motoare (evident, Photoshop-uite la greu), multe pitipoance, cocalari cu palarii de John Wayne la Babele, peisaje intr-o parte si cu nimic special, facute cu aparate din alea de unica folosinta – ergo, calitate maxima (si cu toate astea, nimic nu le-a impiedicat sa ajunga pe locul 14 sau chiar si mai sus).
Din pacate, oamenii care s-au chinuit si-au facut ceva (HDR-uri, ceva cu simt artistic, you know) nu prea au prieteni….
Si ca sa nu zici ca mananc….ahem.... ca vorbesc prostii, ia de te uita la top 100. O sa te convingi si singur....

Ca un corolar, ale mele iz here.

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

Turismul prost inteles

Avand un week-end fara prea mari perspective in fata, ma gandeam sa mai trag o tura pe la vreun castel prin apropiere. Dar, dupa patania cu Pecka, m-am hotarat sa verific totusi orarul inainte de a pleca la drum. Usor de facut, deoarece pe harta e dat si link-ul catre site-ul care promoveaza obiectivul respectiv, iar pe site sunt dat mai multe detalii decat am eu nevoie.
Usor, usor, dar rezultatul nu e deloc placut. Din 6 potentiale locatii, nici una nu e deschisa. Toate sunt inchise publicului din noiembrie pana in februarie. Abia in martie se redeschid. Cum plm, io vreau sa ma duc sa bag bani in turismul lor, si ei imi zic „Nu pe perioada iernii, ca le ingheata pizdele la babetele alea care stau de dau belete“?! 
Faza de tot cacatul... presimt ca ma asteapta un week-end si mai de cacat...

PS: voiam de mult sa trag o tura si pe la Auschwitz. Din pacate, iarna e deschis numai pana la 3. Deci si polonii sufera de acelasi sindrom...

Viral

Adevarul despre casatorie

Doi tineri, in drumul lor spre biserica, unde mergeau sa isi oficieze casatoria, au murit intr-un accident de masina. Ajunsi la poarta raiului, l-au intrebat pe Sfantul Petru daca se pot oficia casatorii si in rai. Sfantul Petru i-a rugat sa astepte un pic pana vine cu raspunsul. Au asteptat ei o luna, au asteptat doua, pe urma au inceput sa se intrebe ce s-ar intampla daca odata casatoriti nu se vor mai intelege. Dupa inca o luna Sfantul Petru se intoarce, "am vesti bune, copii - puteti sa va casatoriti in rai"
 "bine, dar exista si posibilitatea divortului?" La care Sfantul Petru,
 " - Ascultati aici, sa ma lasati in pace ! Dupa ce ca mi-am pierdut trei luni de zile ca sa va gasesc voua un preot in Rai, acuma credeti ca ma apuc sa va caut un avocat???"

De la Monica

Sadism in bucatarie



Aseara, dupa ce ne-am intors amandoi de pe la sali (ea de fitness, io de caftai), am stat cu nevasta la o portie de vorba, apoi ne-am uitat la 24. Toate bune si frumoase. Totusi, era inca devreme cand am terminat cu 24, asa ca nu prea aveam chef de culcare. Asa ca am ajuns la un compromis: “Mai bagam cate-o tigara, si apoi ne bagam in pat”. Super tare. Si io, cu mintea mea luminata, ce zic? “Hai sa bag un film usor, sa alunece tigarea mai bine.” De desene animate n-aveam chef, asa ca bag ”Jamie Oliver cooks Christmas plus extras”. Gresala vietii mele.
Pana atunci, mai vazusem cate ceva din operele mai-sus-amintitului, si de ce sa nu recunosc, are sarm. Felul lui de a vorbi, putin sasait, putin peltic, modul in care gesticuleaza, freza aia zburlita, faptul ca e durduliu si simpatic si inteligent (aici ma vad pe mine :D), m-au facut sa-l indragesc. Plus ca se si pricepe in bucatarie. Buuuun.
Aseara, in timp ce trageam cu nesat din tigara si urmaream cum taie ala ceapa, ruleaza carnati in felii de sunca afumata si salvie, face baituri, umple curcanu si-l baga la cuptor pentru 3 ore, amesteca untu cu diverse legume si chestii din carne care sa-i dea arome, ei bine, in tot timpul asta, eram in pericol de moarte. Pentru ca efectiv imi ploua in gura. La fiecare cateva secunde, inghiteam in sec (mai putin la faza cu piureul de legume – peste aia am sarit foarte repede. Nu de alta, da’ nu avea carne :D).
Nu pot spune ca mi-era foame, da’ parca as fi luat o gustarica. N-aveam iar chef de ciorba de burta si tochitura, voiam ceva rapid si usor. Un sandwich ar fi fost excelent. Da’ cand ma gandeam la toata umplutura aia din curcan (costita afumata, ceapa, paine, carne tocata, ierburi si ce Dumnezeu o mai fi pus nemernicu ala prin ele), sau la pulpele alea de porc facute la cuptor (dintr-un alt episod cu „Jamie cooks Christmas“, pe care-l vazusem anterior, si la care salivasem cel putin la fel de mult), si la legumele alea la cuptor stropite cu miere si busuioc, parca amestecu’ meu de 2 felii de paine si umplutura aia anosta de salam si cascaval dintre ele (chiar daca stropite cu sos de soia) nu mi se mai parea apetisant deloc.
Si uite-asa statea yours truly, aseara pe la 11 juma’ in fata calculatorului, cu tigarea-n coltu’ gurii, tragand cu nesat, uitandu-se la sadicu ala de Oliver care n-are altceva de facut decat sa amarasca oamenii de bine din intreaga lume, si salivam mai ceva ca cainele lu’ Pavlov, si ma ofticam de-mi venea sa inchid ala si sa ma duc la culcare – da’ mai era ceva, care nu ma lasa – si-am stat amandoi (io si cu muierea mea) de la 10 jumate, cand am terminat cu 24, pana pe la 12 si’un sfert, cand am terminat cu Oliver ala, fumand ca turcii (pentru ca nah, noi nu aveam in bucatarie bunatatile de erau pe masa aluia), pana a dat Domnu’ si s-a terminat filmu’ ala de rahat, si-am putut si noi sa dormim. Cel putin bine ca n-am visat mancare....
Acum m-am invatat minte. Diseara, ma pun la masa, mananc bine, pana simt ca pleznesc, si apoi dau drumul la alte episoade cu sadicul-sef Jamie Oliver. Macar acum pot sa-mi iau revansa: “Buey, jmekere, rahaturile tale de legume cu unt si arome si rahatu’ ala de visine cu porc, ma pish pe ele, io prefer tot untura pe paine cu rosii!”


Merit un vot?

Vacanta III

Deja ne luaseram gandul sa putem plati donatia la romani, asa ca trebuia sa vedem cum facem s-o platim la bozgori. Ce ma-sa, doar aveam si forinti la noi! Fara sa mai mentionez ca la indemnul nevestei (”Schimba si tu mai multi, acolo, sa fie, daca trebuie sa platesti vreo taxa, ceva?!”), aveam acum mai multi forinti decat aveam nevoie. Da’ era ca draqu, ca era aproape 3 dimineata, unde mortii ei sa platesc, ca sa-mi vad si io de drum?!
Asa ca hotaram sa ne oprim in vreun orasel sau satuc, si sa asteptam sa se deschida posta, ca puteam plati si la posta, apoi ne vedem de drum. Tanti aia de la casa se schimb, de unde luasem forintii, ne zisese ca in Mako gasim sigur posta, inainte de asta nu e sigur. Asa ca, ajunsi in Mako, ne uitam dupa sigla postei pe vreo cladire la sosea. Uite posta, nu e posta, ajungem in Szeged. Ne facuseram planul sa mergem pe drumul nostru si gasim noi un peco sau vrun militian sa-l intrebam ce si cum. Si-am gasit atat de multi, incat mai aveam putin si ieseam pe autostrada catre Budapesta. Si cum Szeged era ultimul loc unde puteam plati aia, ca in Budapesta nu erau sanse sa intru si sa caut posta, am profitat de un Mol pe care l-am vazut, si intru sa o intreb p-aia (norocul meu ca vorbea engleza cu mainile), si-mi explica aia ca trebuie sa ma intorc, fac a 4-a la dreapta, si ar trebui sa fiu acolo. Ii multumesc frumos, ma intorc la masina, si pornesc. Eram atat de stresat si de obosit incat in loc de iesire, am nimerit in fata spalatoriei.
Intr-un final ajungem inapoi pe drum, facem cale intoarsa, intram iar in oras, numar io a 4-a la dreapta, intru si… zona rezidentiala. Plm, ramasesem fara idei. ”Hai sa ramanem aici pana dimineata, si vedem atunci ce si cum” ”Pai si cum dormim noi in frigul asta?!” ma intreaba Alina. ”Ete colea solutia magica: sacu’ de dormit. Si ce te mai ofuscai cand a fost vorba sa-i luam....” Mai de gura mea, nevasta s-a bagat in sac, si a inceput imediat sa duduie. Eu m-am chinuit mai mult, si pentru ca-s mai mare, si pentru ca am covrigul intre picioare. Mi-am inchis si eu sacul, cu gluga cu tot, si-am inceput si eu sa navighez….
M-am trezit din cauza nasului. Era inghetat bocna. In rest, n-aveam nimic. In timp ce-mi incalzeam nasul prin frecare, am trezit-o si pe Alina, si hai sa vedem ce facem. Deja era 8 jumate. Dormiseram 5 ore la bozgori ca belferii, la 15 m de strada principala, in masina, in sacii de dormit, pe scaunele intinse. Oricum, facea toti banii sa vezi fetele pe care le faceau oamenii care treceau pe langa masina, iar noi mocaiam in saci!
Cum Alinei nu-i prea venea sa iasa din caldurica, ma sacrific eu si ies sa intreb pe careva incotro e posta. Oricum nu erau multi oameni pe strada pe frigul ala, dar prind io o tanti, care fara sa inteleaga engleza, germana, sau romana (desi, daca ma adresam in swahili cred ca aveam mai multe sanse), imi explica in limbajul mainilor ca trebuie sa merg inainteeeeeeeeee....... ahaaaaaaaa, e de mers, tata......
Ma intorc la masina, imi scot nevasta cu forta din sacul de dormit, si tremurand si noi, si masina, o luam in directia indicata de tanti. La un moment dat, Alina: ”Uite banca, uite banca! Uite Reiffeisenu!” Intru eu cu greu pe o straduta stramta, gasesc un loc intre 2 masini, exact in fata pancartei care zicea ca e parcare cu plata, si trebe sa stai maxim o ora. Maxim o ora, nu-i problema, ca nu stau atat, da’ unde platesc? Ma uit de aparat, aparat nem, ”Ramai tu aici, si io trag o fuga la banca sa rezolv. Daca vine careva cu sapca’n cap, ii zici ca m-am dus sa caut aparatu’ de taxat.”
Ajung la banca, ma duc la primul ghiseu intalnit, o intreb pe duduie “Doici? Inglis?”, aia se blocheaza, apoi pune mana pe telefon si incepe sa sune. Si suna....... si suna...... si iar suna...... Dupa ce m-am plictisit asteptand sa raspunda cineva la telefonu’ ala blestemat, ma duc la niste consultanti, le dau ziua buna in angleza, le intind hartia, zic ca vreau sa le dau bani, se poate? Da’ cum sa nu, luati loc! Incepe duduia aia sa umble pe filme porno calculator, baga de la tastatura, dupa care-mi zice ”Aaaa, ne pare rau, dar nu puteti decat de la posta!” ”Cum plm numai de la posta?! Ce e atat de complicat sa depui niste bani si tu ca banca sa-i transferi in alt cont?!” Cre’ ca nu mi-a inteles punctu de vedere, ca nu mi-a raspuns. Am intrebat-o unde e posta, si mi-a aratat o directie, da’ n-am inteles exact ce si cum.
Ies din banca pulii, ma indrept in directia indicata de aia. La o trecere de pietoni, asteptand sa se faca verde, vine una langa mine, imi dau basca jos, si spasit, cu ea in mana, ma uit duios in ochii ei si o intreb ”Inglish?” Prima reactie a fost sa fuga. A doua a fost cea buna: ”Yes”. Mi-a explicat duduia ca e exact pe straduta unde mergeam io, la vreo 80 m mai in jos. Ajung. Scria mare POSTA. Slava Domnului! Intru pe usa, inauntru 2 agarici, unu in costum de paznic, ma uit la ei, n-avea nici un sens sa-i intreb daca stiu sa vorbeasca altceva decat bozgoreasca, si-i arat aluia hartia. Ala incepe sa dea din gura si din maini, si sa-mi indice o alta directie.
Am priceput, nu puteam sa platesc acolo. Repede inapoi la masina, roaga-te sa o gasesti tot acolo, era totul ok, pornim in directia indicata de ala (mai ales ca posta asta era la 30 m de unde lasasem masina, dar pe alta fata a cladirii, deci n-aveam cum s-o vad), si mergem pe straduta pana ajungem intr-un fel de piata mare, cu cladiri vechi si impozante, si multe banci. Las masina in fata unei banci, nevasta sa aiba grija de ea, si plec sa dau ocol. Ii ochesc pe doi mai tinerei, el si ea, si zic astia trebe sa vorbeasca engleza. Mai ales ca aratau si spre coorporative. Ma duc la ei ”Hello!”. Aia ochii mari. “Inglish?!” “ Nem tudom” Cre’ ca-ti bati joc de mine! ”Bine, fie si asa... POSTA! Donde esta la POSTA?” Aia iar chineji. “POSTA. POSTA!” Le arat sigla de pe hartie. Aia ridica din umeri, chineji mai departe. Mortii vostri de bozgori; plec mai departe. Dau ocol, nu gasesc nimic. Cand sa dau sa ma intorc la masina, vad niste femei in salopete verzi, care maturau prin parc. Ma duc la una cu tupeu, ii arat sigla de pe hartie ”Posta?” Aia incepe sa balmajeasca ceva si-mi arata o cladire. Era a 2-a de unde parcasem masina, dar in sensul opus fata de unde incepusem sa merg eu – tipic Murphy. Ajungeam si la ea intr-un final, dar mai dura vreo 4 treceri de pietoni si 8 minute. Ma duc, completez un cacat de formular, platesc – nici o taxa, evident – si ies.
Cum ma indreptam io agale catre masina, o vad pe Alina ca-mi facea semne disperate cu mana: “Vino repede!!!!” Ajung, ma urc, “Ce e, femeie?” “Uite astia cu traileru, cred ca ridica masinile parcate!” „Ce-ai, femeie, nu vezi ca aia strang beculetele de craciun?!“ “Las’, ca poate au vrun prieten care lucreaza la ridicat masini! Hai sa plecam mai repede! Ai platit?”
Ne-am bagat iar pe drumul care ducea in autostrada de Budapesta. Cand sa iesim din oras, vede nevasta un anunt mare cu Cora “Ce mi-ar fi placut sa mergem si noi…. Da’ pun pariu ca e in partea cealalta fata de cum mergem noi…. Uite-o aici! OPRESTE!!!!” Am oprit dupa intersectia unde se intra catre Cora. Nu puteam lasa masina acolo, pe marginea drumului, chiar daca era aproape. Am vazut ca era semafor, nu venea nimic din spate, nici din fata, asa ca am intors la capatul scuarului si m-am bagat la Cora. N-am vazut nici linie continua, nici masini, soferul parfect. Ne mai ramasesera forinti in valoare de aproximativ 35 lei. Evident ca i-am cheltuit pe lucruri importante (maioneza, kinley si ceva de dulce).
Dup-aia am fugit repede pe autostrada, sa nu ne prinda noaptea pe drum.
Totusi, ne-a prins. Si dupa ce ne bucurasem de soare o zi intreaga (bine, mai mult Alina s-a bucurat de soare, ca io-mi uitasem ochelarii acas’), era sa ne distram aci, la cativa km de casa. E o panta destul de lunga si destul de sinuoasa. Panta care are portiuni de zapada inghetata pe ea. In general pe mijlocul sensului, pe unde nu prea calca rotile, dar mai sunt si aleatorii. Si cum urcam io usurel, ca tocmai iesisem din localitate, cand sa-i dau sa schimb, nu stiu ce-a prins pe dedesubt, ca a inceput bubulina sa dea din cur. De vreo 2-3 ori s-a naravit, apoi s-a cumintit. Nevasta deja cand a vazut ca masina face mai urat ca ea, s-a prins de portiera si-o tinea strans in brate.
Pana la urma am ajuns in regula, si chiar la timp sa mai mergem si prin magazine, inainte de a se inchide.

Vacanta II

 Initial voiam sa plecam de la Alina de la tara pe joi-vineri, ca sa avem timp sa-si schimbe si ea buletinul. Ne-am lamurit repede ca nu are cum sa-l schimbe pana plecam, ca fac aia nu-stiu-ce schimbare in sistem, si dureaza vreo luna jumate. 
La intoarcerea dintr-o tura la Tg Jiu, zic hai sa ne oprim in Carbunesti, sa platesc si eu ”donatia” catre unguri. Donatie care, mi-a zis nenea militianu, ala care m-a convins s-o fac, se putea plati la orice banca din lume. Intram la Reiffeisen. Ii arat duduiei hartia, si-mi zice ca “Nu, nu se poate plati la noi, ca noi nu operam cu externul. Doar la sediile mari, cu peste 30 angajati”. Dumnezei, pule-n gura, si plecam mai departe. Adica acas la Alina.
Miercuri seara, de frica sa nu ne prinda pe drum ninsorile anuntate de Busu, am hotarat sa plecam la drum. Acasa la noi, peste mari si tari. Bine, nu era chiar seara, era doar intuneric. Cred ca era in jur de 4. Si ne grabim sa prindem bancile deschise in Tg Jiu, sa platim aia, sa ma scap d’o grija. Ajungem in timp util in Tg Jiu. Oprim la o filiala Reffeisen. Ii arat hartia duduiei de la bar, imi zice ca nu stie, sa ma duc la colega din spate, ca ea stie mai multe. Ma duc la colega din spate, ii arat tidula, si-mi zice ca nici de la ei nu se poate. Poate doar de la sediul central, care e... si s-a apucat sa ne explice pe unde e sediul central. Alina mai avea ceva-ceva habar de oras, eu deloc. Ne facem fiecare cate o idee despre unde-ar putea fi, apoi hai sa cautam. Si-am tot cautat Reiffeisenu mare pana cand am gasit BRDu mare. E o cladire de zici ca e un castel din sec 17 (intre noi fie vorba, cred ca pe atunci a fost construita). Intram si sa inceapa distractia.
Noi in acel moment aveam doar lei dupa noi. Voiam sa platim aia la contravaloarea in lei, si sa cumparam euro de restul. Niste tanti indiferente (functionarul tipic roman) ne trimit la etaj, “ca acolo e externu’ ”. Urcam la etaj, ma duc la prima tanti de la bar, ii arat aia, se uita la ea ca la evanghelia lu’ Toma (in original, ca nah, era scrisa in bozgoreasca) si-mi zice ca nu stie, sa vorbesc cu sefa ei, doamna Pitigoi (sau ceva de genu asta, ca avea nume de pasarica. Cred ca totusi o chema Mierla). Apoi, cu hartia mea in mana, in spatele barului, scoate telefonu care suna si incepe sa vorbeasca la el: ”Da. Da. Asa. Exact, acolo. Asa, acuma clic. Pe ala albastru, mah! Da draga, ala. Asa. Ce scrie? ... ?! Io n-am primit niciodata mesaju asta...” Lasa hartia mea pe masa, ia mausu in mana, si incepe sa umble pe monitor. Eu ma uitam ca prostu, ca nah, buna crestere ma impiedica sa intrerup pe cineva care vorbeste la telefon. ”Uite draga, io n-am mesaju ala, mie-mi zice altceva. Mai zi-mi odata ce-ti zice tie. ... mah, nu stiu, intreaba-l pe Costel, ca io nu stiu. Aha. Pai n-ai numaru lui?! Bine, stai ca ma uit si-l notez si te sun dup-aia. Bine, te-am pupat.” Si incepe sa butoneze telefonu. Io, stana in fata barului. ”Doamna, imi ziceti si mie pe unde-o gasesc pe sefa asta?!” Se uita aia mirata la mine, imi zice ” Acolo, dar nu e momentan” si incepe iar sa-si beleasca ochii in telefon. ”Imi dai si mie aia?” Se uita iar mirata la mine, si nehotarata, mi-o intinde. Ma duc la celalat bar, care mi-l aratase hoasca asta, unde erau 2 tanti (una vorbea la telefon) si intreb de doamna Pitpalac. Nu apuca sa raspunda aia pe care-o intrebasem, adica aia care nu vorbea la telefon, ca-mi raspunde ailalta. Se pare ca auzise discutia mea cu hoasca ei de colega, ca mi-a explicat frumos (cel putin asta a avut decenta sa-si intrerupa convorbirile amoroase cand vine un cacat de client in fata ei) “Stiti, birourile de extern s-au inchis. Ultima tranzactie se efectueaza pe la ora 4. Asa ca veniti va rog, maine, dupa 9 jumate, si va transferam banii.” ”Abia maine?! Nu e bine, dar ma rog… si pot sa dau lei, sa-i convertiti dvs in forinti la cursul de maine si sa virati forinti?” ”Nu, o sa trebuiasca sa cumparati dvs forinti, depunem forinti si viram forinti” Pula mea.... si acu intrebarea de baraj: ”In fine... dar eu nu am cont la dvs, ar putea asta fi o problema?” ”Ah, nu, deloc, veniti maine, deschidem cont si apoi va operam tranzactia care doriti dvs.”
Bun, deci da-mi voie sa recapitulez: vrei sa platesti niste bani intrun cont dintr-o banca externa. Depui lei si se vireaza? Ntz, ai vrea tu. Trebuie sa ai cont la banca unde vrei sa depui banii, trebuie sa stii banca la care e contu unde vrei sa transferi banii (nu conteaza ca stii IBANu), vii la ghiseul de depuneri cu suma pe care vrei sa o depui, in valuta in care vrei sa ajunga la destinatie, iti baga aia banii in contu tau de la banca lor, din cont iti transfera banii in contu unde trebuie sa ajunga, si gata. Simplu, nu?
Sa revenim. Io cu gura cascata in fata aleia, aia cu o mana pe receptorul telefonului, se uita la mine si-mi zambea cu bunavointa. Si atunci ma mananca in cur sa intreb ”.... da’... car ar costa toata povestea asta? Adica care e cominionul dvs?” Si ea-mi da lovitura de gratie: ”Aaaaa, pai nu e scumpa, costa doar 40 euro, indiferent de valoarea tranzactiei”
Stiu ca sunt un barbat bine, si de multe ori lumea ma confunda cu lorzi, multimiliardari in lire sterline si alte personaje de basm (mai ales cand apar in banci imbracat in pantaloni largi cu multe buzunare, adidasi de munte, o geaca de iarna, tot de munte, si in cap cu o bascalie ca de pescar), dar de data asta chiar nu aveam de platit decat vreo 80 de euro.
Si-n timp ce eu digeram lovitura pe care mi-o daduse duduia si ma gandeam ”cum plm, platesc 80 si mai dau bancii inca jumate?!” aia se uita la mine si vazandu-ma asa pierdut in timp si spatiu, ma intreaba ”S-a intamplat ceva?” ”Ah, nu, doamna, nu s-a intamplat nimic...” ”Atunci va asteptam maine, dupa ora 9 jumate” si-mi zambeste. Ii zambesc si eu, si-i spun ”Foarte bine. Asteptati-ma”. 
Cobor la Alina, care intre timp se dusese sa schimbe niste bani in euro. Ii povestesc toata faza. Exact acolo, la ghiseu. Duduia din spatele geamului, la inceputul discutiei noastre, care se auzea destul de clar, zambea. Dupa ce s-a terminat discutia – presarata si din partea mea, si din partea Alinei cu pule, dumnezei si multa muie – duduia avea un rictus pe fata de ziceai c-a mancat o pisica putrezita. Ne-a intins banii si n-a zis nimic. Nici noi. Am iesit din banca, am mers la masina si hai sa mancam ceva inainte sa plecam la drum. Mergem la o pizzerie de pe langa piata (v-o recomand cu caldura, are pizza buna, preturi la fel, si 2 televizoare mari puse strategic in fata si spatele salii, unde NU canta manele; cand am ajuns noi era AXN) si luam rapid cate o pizza, apoi mai luam niste gustarele pentru drum, si plecam.
Ajungem fara nici un fel de problema la Arad pe la 1, mai ales ca dupa Hateg am mers intre tiruri, si nu m-am stresat deloc. La sensul giratoriu fac dreapta catre Nadlac, si apoi drum intins. Benzina mai aveam vro 10 l, zicea indicatorul, si voiam sa bag din vama, sa nu mai opresc inainte. Mai ales ca parca au preturi mai bune.
Cu cativa km inainte de vama, in mijlocul campului, mergeam lejer cu muzica-n urechi, 90 la ora... si nu mai trage bubulina. O simteam cum moare sub mine. Wtf?! Dau a 4-a..... nimic…. A 3-a….. pana la urma opresc pe dreapta, bag avariile, si incerc sa pornesc motoru din nou. Acu nu mai pornea nici macar motoru. Alina, care pana atunci dormise, se trezeste, vede ca suntem in mijlocul campului, nu ne miscam, si se uita la mine speriata “Ce-i?!” Eu, enervat ca nu-i dau de cap, “Nu mai merge masina, asta-i!” In momentu ala, nevasta-mea s-a trezit instant. Cum nu mai merge, ce i-ai facut, alea alea. Acu de la benzina, nemiscat. Cam 10 l in rezervor. Ledul care ma atentiona de benzina, stins. Pe cine putem suna la ora asta (era cam 1 jumate)? Nevasta ca e ambreiaju, ca e benzina, ca e una, ca e alta.... ”Du-te repede si baga triunghiu in spate!” imi zice ea. Ma dau jos pe geru ala, caut pe sub tona de bagaje, il gasesc dupa cateva minute, il instalez cu chiu cu vai, ii gasesc o pozitie care sa-i permita sa reziste vantului, si ma bag iar in masina. ”Ce facem acu?!” ”Ce putem face, ma duc io pe jos pana la primu peco, iau 5 litri de benzina, si vedem daca e benzina sau e altceva.” ”Bine, da’ grabeste-te. Si nu uita sa-ti iei vesta reflectorizanta pe tine!” Uitasem de ea. Cauta iar pe sub tona de bagaje, ia vesta, ia bidonu in care fusese lichid de spalat parbrizu, si la drum.
Bah nene, batea un vant...... valeleu! Imi urcasera bijuteriile in piept. Si uitasem sa-mi iau si caciula, ca nah, plecasem in graba. Am pus gluga de la geaca in cap, si la drum. 
Vad eu la un moment dat in departare o pancarta iluminata, sufletul mi se lumineaza de bucurie, mai ales ca nu eram foarte departe de masina, si mai ales ca pe masura ce ma apropiam, desluseam cum scrie mare peco. Ajung, intru in cladirea unde stateau la mese 3 tiristi si 2 angajati, si se uitau toti plictisiti la un televizor care zicea despre muia care le-au tras-o rusii cu gazul, europenilor. Io zgribulit, inghetat, las bidonu de 5 litri afar, intru, se ridica unul dintre angajati ”95 aveti?” ”Ne pare rau, nu tinem decat motorina. Dar vedeti ca e un peco mai in fata, si ei are de toate” ”Mersi mult. E departe?” Unu din aia 2 angajati zice ”500 m”, alalaltu ”un kilometru”. E clar, am de mers cel putin un sfert de ora....
Hai, bidonu’n mana si la drum din nou. Ajung la peco, astept sa plece aia de la pompe, ca ai dreaqu, s-au strans toti sa-si spele parbrizurile cand am ajuns io cu bidonu’n mana, de ziceai ca-s fugit din Gara de Nord. Ies din peco niste cocalari plin de haur, se duc la masina, io ma bag in spatele lor, nu astept sa plece, si incep sa bag in butelca. S-au uitat aia la mine ca la urs, apoi si-au vazut de drum.
Intru, ii zic aluia numaru pompei, ma vede cu bidonu’n mana, si zambeste cu subinteles. Il fut in gura si plec inapoi. Cred ca e inutil sa mentionez ca n-am avut noroc sa ma ia nici o masina, nici la dus, nici la intors.
Ajung la masina, nevasta dardaia de ziceai ca nu e adevarat. Eu ma mai incalzisem, ca mersesem in mars fortat, da ea, saraca, care-a stat numa in masina, fara caldura, mai avea nitel si sucomba acolo. In fine, imi vede vesta de departe, si iese din masina. Ma asteapta cu capacu de la rezervor deschis si tremurand ca un caine zgribulit.
Eh, acu alta. Am benzina, cum o bag? Scoate ea din masina o sticla de jumate de apa, hai sa-i taiem fundu, sa facem palnie. Ntz, ca are gatu prea mic, nu ajunge. Nu e bine.
Ne aducem aminte ca avem o sticla de Prigat prin masina, pe undeva. Mai era suc in ea, asa ca ”goleste sucu in sticla de jumate, da restu incoa sa-l beau io, si ma duc io sa iau cutitu din portbagaj, s-o tai!” Jumate in sticla, jumate pe jos din cauza tremuratului, reuseste Alina sa-mi dea sticla, beau ce mai ramane, tai fundu si..... tot nu e bine.
Evident ca gatul sticlei nu ajungea sa impinga clapeta aia de la rezervor. Norocul nostru a fost ca ne-am oprit chiar langa un copac, asa ca m-am intins, am taiat o crenguta, si-am impins clapeta aia prin gatul sticlei. Gata, putem turna.
Ea tinea “palnia” si “dispozitivul de blocat clapeta rezervorului”, iar io turnam. Intr-un final, reusim. Intram in masina, reusesc sa pornesc motorul, si sunt curios sa vad ce-mi indica benzina. Ma duc mai intai sa iau triunghiul, apoi vin in masina. Acul trecuse deja de 10 l...... 15...... si se opreste undeva aproape de 20. 17-18, ceva de genul asta. Toata povestea cu dusu dupa benzina si intorsu m-a costat cam o ora jumate. Ieftin.
Mergem in peco, acelasi peco, io tot cu vesta pe mine, fac plinu, ala cand ma vede iar zambeste, il fut iar in gura si plecam mai departe, catre vama.
In drum spre granita, ne mai oprim o data sa schimbam leii in niste forinti, si sa facem iar plinul la termosul cu cafea. 
In vama, coada. Am mai stat si pe acolo vro 15-20 min pana am reusit sa trecem la pretenii nostri, ungurii…

- va urma -