...dar numai unul e tatăl lor. Io, adică. Bine, îs alții mult mai proști decât mine, dar mă doare mai mult prostia mea decât a lor. Să mă explic.
De vreo lună și jumate, aproape două, aveam niște probleme cu compuțărul de la muncă. Niște bube mulțumită cărora pentru anumite părți din proiectele pe care le făceam în deplasare, trebuia să lucrez pe alte compuțăre. Ca un om civilizat, am încercat să văd care e buba și s-o remediez personal. N-a ținut, așa c-am completat un formular standard, și l-am trimis la HelpDesk. În acel formular descriam exact care e problema. În engleză. Formularul a ajuns la cehi, evident. La biroul de HelpDesk central. Care l-au trimis la biroul HelpDesk local, la centrul de care aparțin eu. Care l-au trimis înapoi la biroul central. Care-au pasat înapoi. Și uite-așa, timp de vreo 3 săptămâni, ping-pongul cu problema mea a continuat cu câte o pasă pe zi. Apoi am plecat în Africa și n-am mai văzut ce s-a întâmplat. Cert e că am ajuns înapoi, fără să-mi pot folosi calculatorul așa cum trebuia.