duminică, 28 februarie 2010

La sfârşit de încă o săptămână

Cica mâine seară ar trebui să încep să iau pastilele de malarie. La cât de uituc şi prins cu alte chestii îs io, trebe neapărat să-mi pun alarmă pe ceas să ştiu ce şi cum. Mai nasol e că trebe să continui tratamentul 4 săptămâni după ce mă întorc. Tot deranjul ăsta pentru 2 săptămâni... Şi nici măcar nu mă trimit şi pe mine într-o chestie mişto, gen Zair, Zambia, Nigeria, Sudan sau ceva de gen... Oricum, iniţial, când n-am găsit în Lonely Planet nimic referitor la toate astea, am zis că-mi bag picioru‘ şi nu mai iau nimic preventiv. Dup-aia am găsit câteva pagini scrise mărunt. M-am răzgândit...

Acum îs după o porţie gargantuelică-pantagruescă de pui cu cartofi şi alte câteva chestii (caşcaval, oo, mujdei, verdeţuri, şi o găleată de iaurt după) şi stau şi mă întreb de ce mi-am dat sufletul azi alergând. Că la greutate nu se vede nimic. Poate din cauză că azi am făcut o săptămână fără ţigări. Mai exact, 7 zile şi 8 ore. La mulţi ani mie.

Pe măsură ce se apropie plecarea în Africa, îs mai dezamăgit. Planul iniţial e să stau acolo 2 săptămâni, timp în care nu ştiu programul de lucru. Asta înseamnă că e posibil să stau la munci şi sâmbătă şi duminică. În traducere, după ce că nu aveam oricum mult timp de ieşit la pozat, în cazul ăsta chiar că rămân cu fix pula. Şi ca să fie treaba şi mai mişto, tocmai am fost înştiinţat că s-ar putea să stau într-un fel de „camp“. Adică, din câte am înţeles, un fel de tabere undeva în mijlocul câmpului. Şi io, în loc să fiu la datorie, o să fiu în sulă cu satelitul, în cine ştie ce şantier, de dimineaţa până noaptea. În fine, v-oi zicea io cum va fi fost. Adică după ce m-oi întorcea, că net acolo... mai uşor.

Acum vro doo seri ies la pozat. Prima noapte cu lună şi în care nu plouă. Şi normal că nu puteam să rezist, îmi iau aparatu‘ şi obectivele manuale şi mă reped afară. Ies din casă şi văd luna. Aproape plină. Erau nori pe cer, dar nu-l acopereau de tot, şi oricum se mişcau repede. Într-un colţ al ochiului îmi atrage atenţia un avion care tocmai se ridica dintre dealuri. Se ducea practic perpendicular pe direcţia mea de mers. În clipa aia, inconştient, m-am gândit „pfooooaiiii, ce tare ar fi un cadru cu luna asta mare şi plină şi un avion care să treacă exact pe sub ea!“. Statistic, care erau şansele să prinzi o asemenea scenă?! Exact, fix pula. Mi-am băgat căştile în urechi şi-am plecat spre centrul vechi. După vreo 200m, din motive neelucidate, mă uit din nou spre cer. Şi văd luna. Şi avionul de mai devreme. Trecând pe ea. EXACT pe sub ea. Evident că toate cele ale mele erau în rucsac. Scoate aparatul, fă focusul, ETA 13 secunde. Parcă-i şi vedeam pe piloţi arătându-mi prieteneşte degetele. Normal c-am rămas pe loc cu gura căscată. Am început să fredonez hitul sezonului.






Ca răzbunare, am făcut-o roşie.

Azi-dimineaţă... uhm... azi pe la prânz m-am trezit speriat. Visasem că un coleg elveţian (care de fapt îmi vorbea în română, dar cine se mai uită la amănunte?...) îmi făcuse observaţii că nu prea muncesc. Degeaba încercam să-i spun că nu din cauza mea s-a întâmplat să nu fiu gata cu proiectul, că perspectiva retrogradării la strung plana asupra mea. Wtf, strung?! Uhm, poate să mă facă maistru, cel puţin?! În ultima vreme visez numai tâmpenii. Cred că piticii mei s-au săturat de hibernare şi odată cu venirea primăverii, vor să iasă şi ei din bârlog. Dacă aşa stau lucrurile... feriţi-vă!



Eheiii, acestea fiind zise, să aveţi o săptămână minunată. Şi spor la muncă luni. Eu, unul, sigur n-o să am...

marți, 23 februarie 2010

Scurt, de marţi

Azi îs cam drăcos. După ce că sâmbătă am dat o gălăgie de bani să-mi fac poze pentru viza curului (35 franci elveţieni !!! 4 POZE !!!), luni am rămas şi fără acte, că a trebuit să le trimită Pizdi de la HR la Berlin, să-mi iau viza. Viza care, apropo, a fost aplicată în România. Deci globalizarea asta mi-e fix pula.

Aşa, să trecem acum la lucruri serioase. Azi am fost la doftor. Că deh domne, îs o valuare în firmă, şi nu-şi permit să mă piardă, trebe să mă vaccineze contra tuturor celor, să nu păţească domnia mea ceva. Trebuia să mă întâlnesc cu doftoru’ la 8:45. Normal c-am dormit ca porcu’, gândindu-mă că mai scap şi io niţel de serviciu pe faza cu doctoru’. La ora la care duduia mă aştepta în cabinet, io abia îmi luam oole din tigaie. În fine, reuşesc să ajung pe la 9 şi vreo 7 minute. Treabă de rutină, am stat acolo o oră şi aproape jumate. Timp în care nu mi-a făcut nimic!!! S-a tăiat ca maioneza când a aflat că am avut ceva febră mai zilele trecute, şi amu’ trebuie să aştept cică 2 săptămâni până mă poate găuri. Plm, bine că nu i-am zis că am avut frisoane and shit, că mă băga la caz clinic. Şi nici nu-şi mai dădea acceptu’ că pot pleca.

În fine. Ideea e că am plecat de la tanti aia ca de la cumpărături: 2 kile jumate de foi (instrucţiuni, dozaje, simptome, informaţii de tot felul) şi o plasă de medicamente (spray anti-ţânţari, medicamente contra bolilor, preventive şi în doze de şoc, medicamente de malarie, medicamente de dizenterie, şi o grămadă de chestii care am uitat ce-s). Aşa, şi săptămâna viitoare trebe să mă duc să mă înjecteze de fapt, că azi a fost mai mult aşa, să ne cunoaştem. Abia la a doua întâlnire mă penetrează. Sper că nu anal...

Ah, da, să nu uit: amu cică-s şi io bărbat în puterea cuvântului. Mi-am primit şi io carnet de vaccinuri! Alţii la vârsta mea îl au cam jumate completat, dar eu ce vină am că m-am dezvirginat mai greu...? Şi cică trebuia să fac nu ştiu ce vaccinuri din 10 în 10 ani (antitetanos, hepatitoză, cred şi alte căcaturi pe care oricum nu le ţin minte).

Oricum, altceva voiam să scot în evidenţă. Bă nene, cea mai nasoală chestie în Africa e căcarea. Fără mişto. E cel mai de căcat (uhm... jur că n-am vrut să iasă aşa...) mod de-a muri. Căcat pe tine. Se apucă tanti aia să-mi esplice ce să fac dacă devin subit dozator de diaree, că să observ dacă e şi sânge sau cât de des, sau să fac nu-ştiu-ce. M-am abţinut să-i explic că... ahem... vorba lu’ nea ăla, „io când vreau să fluier, apăi FLUIER!”. Sper să nu fie cazul...

Oricum, dacă totuşi se întâmplă să fie ceva, precizez că nu vreau să mor în halul ăsta. Şi dacă totuşi, Doamne-fereşte se întâmplă, vreau să fiu adus în ţară într-o urnă. Adică ars. N-am chef să facă toţi mişto de mine: „Uite, frate, ăsta toată viaţa s-a căcat, a făcut din asta o pasiune aşa de mare, încât şi când a murit, a vrut să moară plin de căcat!”



Acestea fiind zise, sper să apuc să-mi iau sănătos restul de medicamente când mă întorc.

duminică, 21 februarie 2010

Badener Fasnacht - poze

 

  

 

 

  

  

  

  

  

  

  

  

  

 

joi, 18 februarie 2010

Io ce să mai înţeleg din asta...?!

Au mai trecut trei săptămâni de inactivitate în scris. N-am mai avut nici un chef de scris. Pur şi simplu am tăcut şi-am încercat să văd. N-am reuşit. În fine, nu asta e important.
Ceea ce-a fost cu adevărat important a fost Fasnacht-ul.
Atât de important a fost încât am pierdut vreo două zile din el, asta incluzând şi parada de închidere, care s-a terminat undeva după ora 0. Ştiu asta pentru că din patul unde eram ţintuit de o combinată alpină (infecţie, inflamaţie la o măsea, ieşitul unor dinţi noi, amigdalite umflate, auzul uşor ştirbit la urechea de pe partea aia, frisoane) s-au auzit până târziu tobele şi trompetele jepaţilor pe centru. Dup-aia nu s-au mai auzit, că s-au retras în cluburi, unde-au continuat până când au putut ei. În fine, ideea e că în zilele de uichend am fost pe la manifestări (deşi erau al dracu de multe şi nu ştiai cum să te împarţi între 9 locaţii care suportă concerte şi evenimente simultan) şi-am făcut şi poze, şi-am tras şi câteva filme; sper ca în uichend să le pot termina şi pune pe net.

De fapt, ideea acestui post era alta. Şi anume că am nevoie de niţel ajutor. Vezi tu, în ultima perioadă, am cam visat. Noaptea, mă refer. Cele mai multe vise au fost de rahat, şi le-am avut când am fost beteag. Nu le-am dat prea multă importanţă. Dar în ultimele vreo 2 zile parcă mă simt ceva mai bine. Şi azi-noapte am visat iar ceva. Nu mai ţin minte toată povestea, dar m-am trezit cu o singură secvenţă în cap, peste care plana un mare semn de întrebare.

Secvenţa începe cu mine, care intră într-o toaletă. La o pişare mică. Numai că nu mă duc la wc, ci la chiuvetă. Obiceiuri barbare, vei spune. Imediat cum instalaţia a început să-şi facă treaba, intră un altul. Tot pentru treaba aia. El se pune pe wc. Şi imediat dup-aia, intră şi o duduie. Chiar nu mai ţin minte cu ce era îmbrăcată, dar ceea ce m-a şocat a fost că ea s-a dus la pisoar, şi cum stătea în picioare, a tras uşor de marginile problemei şi a început şi ea.

Şi acum întrebarea: eu mă pişam în chiuvetă, unu’ se pişa aşezat pe wc, iar tanti se pişa la pisoar, în picioare. What’s wrong with this picture?!...

Te rog, nu-mi zice că e ceva legat de sexualitatea mea, că e incertă într-o lume în care sexualitatea altora e interschimbabilă. Nu e. Şi atunci, ce încerc să-mi comunic eu mie?!...