miercuri, 12 ianuarie 2011

Astea-s vechi, dom'le!

Stau cu ultima țigară din pachet în colțul gurii, și mă împart între plăcerea ei și slovele pe care încerc să le aștern într-o formă de înțeles. Când ceasul mi-a arătat ora 3 dimineața, pradă unei insomnii acute, am decis că e timpul să vă împărtășesc o idee care nu-mi dă pace deloc în ultima perioadă. Sunt curios ce părere aveți și voi.


Personal, cred că în timpurile noastre, și mai ales în societatea noastră, vechile virtuți nu-s nimic mai mult decât niște arhaisme romantice, care nu-și găsesc un corespondent real în viața cotidiană. Mă refer la noțiuni de genul onoare, datorie, cinste, și altele din aceeași tagmă. Hai, căutați, sunt sigur că puteți completa lista. Mi se pare că jungla asta de tip survival of the fittest a distrus niște valori de care, mie unul, îmi pare rău. Și când mai vezi pe câte unul care încearcă să le respecte și să-și croiască viața după ele, e catalogat ca prost și inadaptat în secunda următoare.
De ce vă zic lucrurile astea? Din curiozitate, desigur, ca să vă aflu părerea. Pe de o parte. Pe de alta, mai e ceva. Poate încerc să vă pregătesc să ascultați o poveste. Unii veți râde. Unii nu veți crede. Unii veți fi compătimitori, alții veți acuza. De un lucru sunt sigur: nu veți rămâne indiferenți. Dacă și când vom începe povestea, rămâne de văzut.
Mi-am terminat țigarea. Mă duc să-mi înfrunt monștrii pe întuneric. Ne citim.

7 comentarii:

Lolli spunea...

De ce prosti?Eu am anumite principii care mi-au fost ,,indoctrinate,,din copilarie.Pe unele mi le-am format singura.Nu renunt la ele pentru nimic in lume.Ma face asta proasta si inadaptata?Nu cred.Este adevarat mi s-a spus de multe ori in zeflemea:
,,tu si principiile tale,,dar mi-am vazut mai departe de treaba mea.

Anonim spunea...

Oricat de mult se schimba lumea vitutea ramane virtute.Oricat de mult se lasa oameni indobitociti mereu vor avea nevoie ca cineva langa ei sa aibe onoare.Inca mai exista oameni care inteleg datoria de a face ceva ,da a fi cumva ,unii inteleg si datoria de a respecta prietenia fara a o trata ca un simplu cuvant.Asa cum au devenit ei tot au incredere in anumite personane nu doar pentru ca s-au dovedit de buna credinta, ci, si pentru ca au fost cinstiti intr-un anumit context.
Romantismul este inca apreciat chiar daca majoritatea celor ce il apreciaza vor sa se bucure de el nu sa il practice si il inabusa din fasa.
Din pacate ,cel putin pentru mine unul, nu cred ca vechile virtuti considerate un sistem de valori pot fi inlocuite de un sistem care nu are valori.Are etichete dar nu valori.
Parerea mea
Getix

Teuton spunea...

"mereu vor avea nevoie ca cineva langa ei sa aibe onoare".
NU. asta e o afirmatie falsa. o sa-ti povestesc, poate, odata, de ce.
romantismul e frumos, da' mai mult cand il au altii.

Mika spunea...

Stiu ce vrei sa spui...apropo, ti-am zis vreodata ca-mi place mult cum scrii? :)
Si eu cred ca anumite valori morale sunt perimate, desuete daca vrei si ma simt o inadaptata de multe ori, in lumea asta. Am avut accese de furie si razvratire impotriva alor mei, zicandu-le: "voi m-ati crescut asa!"...si ei nu au avut replica, pentru ca, in ciuda varstei, stiu ca am dreptate...mai mult decat atat, imi este teama ca nu voi sti sa-mi cresc copiii astfel incat sa fie "adaptati" conditiilor imprejuratoare.
Personal detest lipsa de scrupule si curvele (pe alea care fac din asta o virtute si ti-o flutura pe sub nas ca pe o calitate a lor deosebita); am senzatia nu numai ca onoarea si demnitatea nu mai sunt la moda, dar si feminitatea a devenit old-fashion...

Teuton spunea...

mersi de aprecieri, miko.
despre ai tai, ce sa zic, cate unii au replici pentru orice. dar banuiesc ca tine de om, pana la urma.
cu copiii, iar e incurcata. alegi sa le inoculezi niste principii si sa risti sa fie "fraieri", sau ii inveti sa calce pe cadavre in drumul catre ce-si propun? decizii, decizii...
io cu curvele n-am nimic. e o meserie ca oricare alta - daca despre asta vorbim - si nu vad in ea nici o calitate, mai mult decat in a altora. feminitatea a devenit old-fashioned cand ati vrut egalitate. atunci ati devenit pseudo-barbati.
dovada? exista si "curve" pentru femei. atat am avut de zis.

Lolli spunea...

Imi propusesem sa-mi tin gura,dar na ,asa sunt eu.Nu inteleg nici in ruptul capului ce poate fi rau in a avea principii?De ce se sustine ideea gresita ca daca ai anumite valori morale esti fraier?
1.Mika cred ca la momentul potrivit vei sti sa descoperi unele pricipii si sa-ti inveti copiii sa le respecte.Ceea ce ai reprosat tu parintilor au fost doar crize.Cine nu are la un moment dat astfel de discutii cu parintii?
2.Meseria de curva nu exista.Prostitutia,da.Pentru curva cautati in DEX
3.Unora le place sa pozeze atat de mult in inadaptati de ajung sa creada si ei acest lucru.Flutura acest cuvant ca pe un stindard.Un inadaptat nu-si gasestete locul nicaieri.Nu socializeaza,nu are prieteni,introvertit,egocentric,etcEste el impotriva tuturor.El impotriva lumii.
Cam asta am avut de zis.

Mika spunea...

@Teuton - nu ma refeream la curvele ca meserie, pe alea le respect intr-o oarecare masura in sensul ca-si asuma ceea ce sunt. Ma refeream la curvele care incearca sa-ti explice ca ele nu-s curve, sunt niste suflete sensibile care se cauta si se regasesc in mai multi barbati si portofelele lor si ca asta de fapt este o virtute...In ceea ce priveste egalitatea intre sexe, ea a fost dusa la extrem de unele femei frustrate si nu ar trebui sa implice anularea feminitatii...
@Lolli - si tu ai dreptate :)