joi, 24 iunie 2010

Un nou sfârşit, un nou început...



Ultima seară. Mâine am întins-o. Corecţie: mâine plec. Părerea mea despre ţara asta s-a schimbat puţin datorită oamenilor – aceiaşi oameni care m-au făcut să am o iniţială părere proastă. Per ansamblu, tot nu mi-ar plăcea să stau aici, dar trebuie să recunosc că am trăit o experienţă interesantă. Am cunoscut oameni interesanţi, unii mi-au plăcut mai mult decât alţii, pe unii din ei mi-ar plăcea să-i revăd pe viitor, poate în condiţii mai favorabile, am văzut locuri frumoase, am avut ocazia să descopăr lucruri noi despre mine, mi-am stabilit nişte ţinte de viitor. Un lucru foarte important pe care l-am descoperit aici e că dacă nu-ţi înfrunţi demonii şi temerile, n-o să scapi niciodată de ei. Toate astea n-ar fi fost posibile dacă nu trăiam toată povestea asta. O să revin asupra temei.


Să începe vacanţili

Cum poţi să te superi pe băieţii ăştia, mă? Când ei îs atât de cuminţi încât mă lasă să mă uit la Californication în timpul serviciului şi-s atât de buni încât m-au plătit să fiu în vacaţă o lună şi ceva? Bine, nu e vina lor că-s retarzi şi nu-s în stare să-şi aibă grijă de rahatul propriu, de-a trebuit să plătească bani grei pentru noi, să venim să le reparăm greşelile...

Şi io care mă plângeam că am o viaţă nasoală...

Gent in HDR II

miercuri, 23 iunie 2010

Necenzurat

Ieri, aflu că un coleg pleacă în Venezuela pentru cel puţin juma de an. Sau a plecat deja. Iar io stau în fututa asta de Europă rasistă şi xenofobă... Elveţia se pare că nu mai are de lucru, Belgia nici atât, poate Rwanda sau Algeria, dac-ar fi, dar e destul de improbabil. Şi ăsta, care abia se-ntorsese din Tunisia, acu’ se duce în America de Sud...

Să nu-ţi bagi pula?! Mă duc sa bag o ţâgare...

Gent in HDR III

marți, 22 iunie 2010

Gent in HDR I

Deci, pe foarte scurt despre Gent. E un orăşel drăguţ, cu oameni prietenoşi. Bine, majoritatea sunt studenţi sau prin apropiere, Gent fiind cel mai mare centru universitar belgian la ora actuală (de câţiva ani „l-a făcut” pe Leuven).

joi, 17 iunie 2010

miercuri, 16 iunie 2010

Untitled

Cât de uşor e să dai o formă tangibilă şi deci, uşor transmisibilă lucrurilor pe care le gândeşti şi simţi? Mai ales când acele lucruri sunt extrem de auto-centrate? Mie mi se pare greu...
Văd – încă o dată – că viaţa sau vreun destin extrem de ironic are grijă ca atunci când te înneci, să-ţi îndese în gură şi nişte rahat. Aşa, pentru un plus de distracţie. Pentru că se poate.