Recent am citit două articole care, mai mult sau mai puţin direct, fac referire la situaţia tipic românească. Toată lumea se plânge că ne e rău, când ne poate fi şi bine, dar totuşi nimeni nu schimbă nimic. Ştiind că o asemenea întreprindere ar fi foarte grea, dacă nu chiar imposibilă, toţi ne complacem să ne plângem de milă şi să ridicăm degetul acuzator.
Vasile are dreptate cu afirmaţiile lui. Asta e imaginea României. Imaginea internă, vizibilă doar dacă eşti acolo, să vezi cu ochii tăi toate lucrurile menţionate, şi mult mai multe. Şi Makavelis are dreptate, în felul lui. În sensul că prea puţini studenţi sau elevi ajung să profeseze în meseria pe care o au pe diplomă. Dar, cu anumite reţineri, nu e numai vina lor. Asta e ţara în care trăim şi mai mult ca sigur asta va fi ţara în care vor trăi şi copiii noştri. E bine aşa? Situaţia nu e deloc una europeană: în alte ţări chiar înveţi o meserie, încât atunci când te vezi cu diploma în mână, poţi susţine liniştit examene de angajare. Şi nu, n-am greşit; nu trebuia să spun interviu, ci examen. Adică probă de lucru, indiferent de meserie.
Am mai spus-o, şi-o repet: sunt 1000% convins că totul pleacă de la o educaţie corespunzătoare. Şi nu mă refer numai la sistemul educaţional românesc. Ci, majoritar, la un sistem de valori bine înrădăcinate în cultura viitorilor pui de români. Pentru că pentru noi e prea târziu, eu unul nu trag speranţă să apuc să văd România o ţară unde-aş vrea să trăiesc. Şi uite-aşa ajungem la eterna problemă: cine să-i educe pe copii? O educaţie familială nu e suficientă, pentru că nu toţi părinţii au aceleaşi idei legate de simţul civic. Aşa că ce te chinui tu să-l înveţi acasă, pe puradel, se duce pe apa sâmbetei în momentul în care ajunge în compania altor puradei sau a altor adulţi. Nu zic că nu există oameni care să vrea să schimbe ceva în ţara asta, dar de aici până la o schimbare în masă a viziunii, e cale lungă. Şi atunci, cine-a fost mai întâi, oul sau găina?
Pe vremea când forma de guvernare era monarhia, am avut prezenţa de spirit să aducem un conducător neamţ. Care a întemeiat o scurtă dinastie monarhică. În timpul căreia s-au făcut multe schimbări în ţinuturile româneşti. În bine. Acum de ce nu mai putem face acelaşi lucru?
Sau, hai să ne educăm copiii în altă ţară până la vârsta de 30 ani, apoi să-i aducem înapoi, să schimbăm toată clasa politică şi să-i lăsăm să aplice ce-au văzut pe la alţii. Dacă merge în domeniul afacerilor, de ce n-ar merge şi în politică?
E greu. Şi necesită sacrificii. Dar fără ele o să trăim într-un etern prezent. Chiar vă doriţi asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu