Scurt, de marţi

Azi îs cam drăcos. După ce că sâmbătă am dat o gălăgie de bani să-mi fac poze pentru viza curului (35 franci elveţieni !!! 4 POZE !!!), luni am rămas şi fără acte, că a trebuit să le trimită Pizdi de la HR la Berlin, să-mi iau viza. Viza care, apropo, a fost aplicată în România. Deci globalizarea asta mi-e fix pula.

Aşa, să trecem acum la lucruri serioase. Azi am fost la doftor. Că deh domne, îs o valuare în firmă, şi nu-şi permit să mă piardă, trebe să mă vaccineze contra tuturor celor, să nu păţească domnia mea ceva. Trebuia să mă întâlnesc cu doftoru’ la 8:45. Normal c-am dormit ca porcu’, gândindu-mă că mai scap şi io niţel de serviciu pe faza cu doctoru’. La ora la care duduia mă aştepta în cabinet, io abia îmi luam oole din tigaie. În fine, reuşesc să ajung pe la 9 şi vreo 7 minute. Treabă de rutină, am stat acolo o oră şi aproape jumate. Timp în care nu mi-a făcut nimic!!! S-a tăiat ca maioneza când a aflat că am avut ceva febră mai zilele trecute, şi amu’ trebuie să aştept cică 2 săptămâni până mă poate găuri. Plm, bine că nu i-am zis că am avut frisoane and shit, că mă băga la caz clinic. Şi nici nu-şi mai dădea acceptu’ că pot pleca.

În fine. Ideea e că am plecat de la tanti aia ca de la cumpărături: 2 kile jumate de foi (instrucţiuni, dozaje, simptome, informaţii de tot felul) şi o plasă de medicamente (spray anti-ţânţari, medicamente contra bolilor, preventive şi în doze de şoc, medicamente de malarie, medicamente de dizenterie, şi o grămadă de chestii care am uitat ce-s). Aşa, şi săptămâna viitoare trebe să mă duc să mă înjecteze de fapt, că azi a fost mai mult aşa, să ne cunoaştem. Abia la a doua întâlnire mă penetrează. Sper că nu anal...

Ah, da, să nu uit: amu cică-s şi io bărbat în puterea cuvântului. Mi-am primit şi io carnet de vaccinuri! Alţii la vârsta mea îl au cam jumate completat, dar eu ce vină am că m-am dezvirginat mai greu...? Şi cică trebuia să fac nu ştiu ce vaccinuri din 10 în 10 ani (antitetanos, hepatitoză, cred şi alte căcaturi pe care oricum nu le ţin minte).

Oricum, altceva voiam să scot în evidenţă. Bă nene, cea mai nasoală chestie în Africa e căcarea. Fără mişto. E cel mai de căcat (uhm... jur că n-am vrut să iasă aşa...) mod de-a muri. Căcat pe tine. Se apucă tanti aia să-mi esplice ce să fac dacă devin subit dozator de diaree, că să observ dacă e şi sânge sau cât de des, sau să fac nu-ştiu-ce. M-am abţinut să-i explic că... ahem... vorba lu’ nea ăla, „io când vreau să fluier, apăi FLUIER!”. Sper să nu fie cazul...

Oricum, dacă totuşi se întâmplă să fie ceva, precizez că nu vreau să mor în halul ăsta. Şi dacă totuşi, Doamne-fereşte se întâmplă, vreau să fiu adus în ţară într-o urnă. Adică ars. N-am chef să facă toţi mişto de mine: „Uite, frate, ăsta toată viaţa s-a căcat, a făcut din asta o pasiune aşa de mare, încât şi când a murit, a vrut să moară plin de căcat!”

Acestea fiind zise, sper să apuc să-mi iau sănătos restul de medicamente când mă întorc.