Pe drumuri româneşti II

Trec peste amănunte nesemnificative, cum ar fi faptul că a trebuit să ne mutăm dintr-un autocar în altu' ca vitele (adică aia de veneam de mai departe de Sibiu), fără pauză de masă, fără țigări, și într-o stare de scârbă profundă. Ajung la momentul în care ne apropiem de Nădlac. Cum intrăm în sat, unul din cei trei șoferi ia microfonul și ne anunță că dacă aveți prin bagaje țigări netimbrate sau băuturi netimbrate, țuică sau vin de casă, sau țigări d-alea cu timbru de Moldova, or să le găsească, că iau la purecat toate bagajele. Și atunci or să vă amendeze cu 80 euro, și o să stăm cel puțin o oră jumate în vamă, ca să întocmească procesul-verbal. Dacă vă știți cu așa ceva, mai bine dați și voi ceva, scăpați mai repede și gata. Fiind la prima trecere de graniță cu autocaru, l-am crezut pe cuvânt. O fi știind el ceva...

Ajungem în vamă. Trecem de partea românească și ne îndreptăm spre vama bozgorilor. Mă cuprinde o fericire nebună când văd în fața noastră alte 6 – da, șase – autocare stând la rând să fie controlate. N-au trecut decât 45 minute până a venit bozgoru' să ne verifice actele. Atât, doar actele. Apoi pauză încă vreo jumate de oră, până ne-a venit într-un final rându' să ne dăm bocceluțele jos din cală. Ne-a încolonat pe două rânduri și a început să ne purice. P-ăștia cu trollere și genți cu fermoare, cu acces ușor, i-a pus să le desfacă, și-au băgat mâinile p-acolo, chestii.

Cred că arătam ca un Moș Crăciun ai cărui reni dezertaseră cu sanie cu tot, și mă lăsaseră de izbeliște în vamă, cu toți desagii cu cadouri. Bozgoru' se uita la mine tâmp când mi-am trântit rucsacu' ăl mare pe bancă. I-am deschis capacu' și mă pregăteam să scot din el toate minunile. S-a chiorât el incredul cât am desfăcut chingile, după care aruncă o privire la lucrurile de deasupra, mă întreabă Alcol, țigaret? Nem? Îmi face semn să-l închid la loc. Tocmai mă pregăteam să iau celelalte doo desagi de jos să-i arăt ce de cabluri și alte minunății am pe lângă calculator, când îmi face un semn sictirit către autobuz. Ei, bravo, vezi, așa se face, îmi zic io. Data viitoare neapărat să încerc să trec cu niște făină.

În spatele meu, mai erau câțiva. Unu' din ei a avut ghinionu să-l prindă cu țigări netimbrate. Deh, moldovean prost. Câte pule și-a luat ăla de la tot autocaru, mai ales de la șoferi, în ora în plus pe care-am petrecut-o acolo...

În fine, plecăm. Moțăială cât cuprinde. La un moment dat, mă trezesc tocmai când intram într-o autogară. Brno, anunță șoferu. Cu o oră înainte de orar. Adicătălea 4 dimineața. Ce morții ei să faci într-o autogară pustie, duminică dimineața la ora 4? Îți zic io: stai ce stai, apoi cauți un schimb valutar să poți să-ți iei măcar un pachet de țigări. Care, evident, e la cel puțin 15 minute de mers cu cele trei bocceluțe în valoare netă de 34,8 kg. Încă 15 înapoi. O fericire. Deja se făcuse 6, se deschisese sala de așteptare, așa că-mi permit să mai stau și înăuntru, nu numai în frigu' și vântu ăla de-ți îngheța și păru' din cur.

Ideea mi-a venit când savuram o țigară, cu gluga pusă pe chelie. Bă, oare n-or avea...? N-are bă, cum, e o autogară, ce pizda mă-sii?! Da, mă, știu, da' totuși, oare n-au...? Bă, ești prost cu spume, cu diplomă chiar, nu pricepi că n-are cum?! Hai, fie, încearcă, să te convingi! Da io ți-am zis că ești prost. Rău.

Las țigara p-un prag, intru, îmi iau obiectu' muncii dinăuntru, și ies cu el să-mi termin țigara și să mă conving. Pornesc laptocu', intru în meniu și... nu mai puțin de-o duzină! Bă, o droaie de rețele wireless! Și câteva erau și nesecurizate. Adicătălea fără parolă. Bă, în autogară, bă! Am zis că nu-i adevărat. Am intrat p-una, mi-a apărut o tâmpenie din aia cu captcha și cu un plan tarifar. N-am crezut că merge să mă conectez.

Cât am stat pe Travian, am mai fumat câteva țigări. Încă nu-mi venea să cred. Adică, să fim serioși, chiar îs singuru' căruia i se pare o situație ironic-ilară? Duminică dimineața, într-o autogară de sorginte și arhitectură clar comunistă, care începuse să se umple, io stăteam pe net. Am zis întotdeauna că cehii ăștia-s retarzi în multe privințe, dar tot sunt la ani-lumină de noi...