Hai să facem câteva postulate înainte de toate: mă refer la acele bloguri personale, pe care autorul scrie cu o frecvenţă variabilă (de la zilnic la săptămânal), şi unde-şi expune gândurile, experienţele, trăirile, şi orice altceva îi e personal. De ce o fac? Pentru că-mi place să văd cum sunt alţii. Pentru că mă face să mă simt ca un demiurg omniscient. Pentru că am un sentiment de voyeurism.
Mă refer de asemenea la foto-bloguri, unde autorul scrie şi povestea din spatele pozei (gen www.boston.com/bigpicture). Din păcate sunt puţini cei care fac asta. Majoritatea pun o poză photoshopuită la greu, şi chestii de genul „vă place, nu-i aşa?”.
Mă refer de asemenea la bloguri de călătorie. Îmi place să aflu de aventurile altora, să mă gândesc că poate odată voi ajunge şi eu pe acolo, şi să aflu lucruri interesante.
Uneori îmi mai place să citesc şi nuvele sau povestioare sau chiar foiletoane pe care le născocesc minţile mai dezgheţate. Ca domnul de aici, de exemplu.
La un moment dat în trecut, am început să citesc un blog al unui băiet care părea un fel de Denis, pericol public, cu toţi ăia care îi făceau viaţa grea. Băietul respectiv, după un număr de anişori şi concursuri pentru blogheri câştigate – nu vorbim aici de CUM, daaa? – a ajuns unul dintre cei mai citiţi românaşi. Aprecieri peste aprecieri, limbi prin anumite locuri, prietenii cu oameni ca el, numai că odată cu faima vine şi îngâmfarea, renunţarea la ce l-a făcut celebru, schimbatul stilului – pe scurt, a devenit altcineva. Din momentul în care am început să conştientizez cât de mult s-a schimbat, m-a pierdut de cititor.
Mă refer de asemenea la foto-bloguri, unde autorul scrie şi povestea din spatele pozei (gen www.boston.com/bigpicture). Din păcate sunt puţini cei care fac asta. Majoritatea pun o poză photoshopuită la greu, şi chestii de genul „vă place, nu-i aşa?”.
Mă refer de asemenea la bloguri de călătorie. Îmi place să aflu de aventurile altora, să mă gândesc că poate odată voi ajunge şi eu pe acolo, şi să aflu lucruri interesante.
Uneori îmi mai place să citesc şi nuvele sau povestioare sau chiar foiletoane pe care le născocesc minţile mai dezgheţate. Ca domnul de aici, de exemplu.
La un moment dat în trecut, am început să citesc un blog al unui băiet care părea un fel de Denis, pericol public, cu toţi ăia care îi făceau viaţa grea. Băietul respectiv, după un număr de anişori şi concursuri pentru blogheri câştigate – nu vorbim aici de CUM, daaa? – a ajuns unul dintre cei mai citiţi românaşi. Aprecieri peste aprecieri, limbi prin anumite locuri, prietenii cu oameni ca el, numai că odată cu faima vine şi îngâmfarea, renunţarea la ce l-a făcut celebru, schimbatul stilului – pe scurt, a devenit altcineva. Din momentul în care am început să conştientizez cât de mult s-a schimbat, m-a pierdut de cititor.
Şi acum, întrebarea de 100 puncte: tu de ce o faci? De ce citeşti bloguri?
Un comentariu:
Eu citesc bloguri pentru a vedea ce mai gandesc oamenii. Dar mai ales pentru a gasi texte bine scrise, in special povestiri. :-)
Trimiteți un comentariu