Deci am ajuns la 5. A 5-a zi în ţara asta. Şi prima sâmbătă. Sărbătorită prin muncă, cum altfel? De la 8 la 8. Mâine mă aşteaptă ceva cu adevărat interesant: program de voie de la 5 la cât-o-vrea-Domnu’.
Aşaaaaa. Azi n-am făcut absolut nimic în afară de muncă. Şi nu-mi surâde ideea de-a fi petrecut aici o zi în care să nu fac nimic pentru mine.
Nu mai am inspiraţie.
Ba da. Am uitat. De dimineaţă, când m-am întâlnit cu indienii la micul dejun, mă întreabă unul dacă am apă caldă. Normal că am belit ochii mari. Cică ar fi un boiler sau ceva instalaţie de încălzit apa, dar care nu era pornită aseară, când m-am lăiat cu apă rece. Aşa că după o sâmbătă muncitorească, petrecută mai mult tolănit prin praf, am venit acas’ cu o poftă nebună să mă lai. Şi guess what?
Aveam apă caldă. Mint. Aveam apă fierbinte. Mă, deci fierbinte. Atât cât să nu suporţi să stai în ea. Mare brânză. Numai că apa rece nu mergea potrivită. Aşa că m-am spălat cu o mână, p-ailaltă o ţineam pe robinetu’ de apă rece: pornit-oprit-pornit-oprit. Uite-aşa m-am răsfăţat preţ de vreo 15 min, că dup-aia m-am plictisit. Şi până la urmă, puteam să trăiesc şi fără apa lor fierbinte. Dacă totuşi vreodată ajungeţi prin Hagere Mariam şi vreţi nişte condiţii decente, trageţi la Hotel Hagere Mariam. E pe dreapta, când vii dinspre nord, aproape de intrarea în oraş. Camerele cu apă caldă sunt 301 şi 302, dar robinetul e în 301. Asta ca să ştiţi ce şi cum. Din păcate, nu vă pot ajuta cu preţuri. Poate aflu ceva ulterior şi revin.
Şi băi frate, mi s-a luat de postul ăstora! Credincioşii ulii, postesc ăştia ca disperaţii câte 2 luni înainte de Paşti, de nu mai aduc restaurantele mâncare de dulce. Adică se mai găseşte câte un ou, câte-un lapte, faze d-astea. În schimb, nu prea e carne. Bine, la ţară, mă refer, că în Addis se găseşte tot ce vrei. Dar aici, să dea boala dacă de 2 zile mănânc io altceva decât egg-sandwich dimineaţa, orez cu legume şi ou la prânz, şi orez cu ou seara. Abia aştept să mă duc înapoi în Dila, să bag un peşte, măcar. Îmi plouă-n gură numai când mă gândesc la un pui din ăla făcut la cuptor, cu pielea crocantă, tăvălit obscen prin mujdei, şi acompaniat de nişte cartofi ţărăneşti, acoperiţi de brânză rasă şi mărar. Sunt un nesimţit. Dar mi s-a luat de injera ăstora cu sosuri şi spaghete.
Apropo de spaghete. Azi, la prânz. Pe terasa hotelului. Stăteam şi mă uitam la doi bătrânei, care se întâlniseră la câţiva metri de mine. S-au îmbrăţişat, s-au pupat de 3 ori, iar s-au luat în braţe, iar eu eram pur şi simplu fascinat de ei. Cred că erau musulmani, după tichia unuia şi barba celuilalt. Nu contează, doar aşa, de amorul artei... Cel cu barbă m-a văzut că zâmbeam spre ei, şi s-a uitat de câteva ori la mine. Mă rog, au stat ei niţel de vorbă, după care s-au despărţit. Eh, nenea cu tichia a trecut pe lângă masa noastră. În trecere, se uită la mine, îmi zâmbeşte şi mă întreabă ce mai fac, e totul bine, ceva de genul ăsta, nu mai ţin minte exact. Eram şocat de altceva. M-a întrebat în italiană. Mi-au trebuit câteva secunde bune să-i pot răspunde că da, sigur, totul e bine. La întoarcere, iar m-a interpelat. Tot în italiană. Tot cu aceleaşi întrebări. După vârstă, cred că era june prim când a învăţat cele câteva cuvinte de la macaronari.
Pe zi ce trece, Etiopia mă fascinează mai mult, şi începe să-mi placă din ce în ce mai mult.
.....................................................
Partea a VIII-a
Partea a VIII-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu