Mulţămesc, bine...

Mă simt aiurea. Am făcut zilele astea nişte greşeli de copil mic. Sau de începător. Sau de om obosit care are nevoie de un concediu. Ideea e c-am greşit.

Mă deprimă vremea asta britanică. Când ţi-e lumea mai dragă şi vrei să ieşi din casă, te uiţi pe geam şi vezi că plouă. Şi atunci îţi bagi ce-ai mai de preţ în ea de viaţă, şi începi să te uiţi la Californication. Faptul că râd (chiar dacă de unul singur), mă face să mai ignor toate rahaturile astea.

Mi-e dor de ţară şi de semenii mei, aşa bosumflaţi şi parveniţi şi măgari şi oricum mai sunt ei. Mi-e dor de ei, că-s ai mei, şi mereu vor fi, chiar dacă după câteva zile în compania lor îmi va veni să-mi bag iar, şi să fug cât pot de repede.

Mă stresează gândul că a trecut FOARTE mult de când aparatul foto stă cuminte în colţul lui şi nu îndrăzneşte să zică nimic. Până la urmă, nu e vina lui că subsemnatul trece printr-o pasă proastă.

Mă frustrează faptul că vin la serviciu numai ca să mă uit la ceas în aşteptarea prânzului. E atâta activitate creatoare aici, încât nu ştiu de ce nu angajează pubertini să facă treaba pe care-o fac eu.

Mă disperă gândirea managerială care ţipă sus şi tare că e criză, dar pe de altă parte fute banii de-ţi stă mintea-n loc.

Mă îngreţoşează jepatu’ ăsta de coleg, care (cam ca toţi conaţionalii lui, de altfel) se simte foarte bine în pielea lui, oricât de mult ar atârna ea. Atât de bine încât îi aud băşinile de la mine din cameră, în timp ce stau cu căştile pe urechi – deh, io-s mai de la ţară... În acelaşi timp, mă uimeşte zgârcenia care-l împiedică să dea nişte bani pe ceva de trebuinţă (mâncare, de exemplu: preferă să meargă cu maşina firmei la un magazin mai ieftin, dar la 15 km, pentru o economie de 1-2 euro), dar cheltuie 35 coco pe băutură. Într-o singură seară.

Mă cuprinde nostalgia când văd drumurile ăstora. Mi-aduc aminte de Otopeni-ul şi Băneasa noastră. Diferenţa e că p-ale noastre se rup suspensii de Logane, iar p-ale lor, de Audi, Bentley, Opel şi Ducati. Ah, da, şi numerele de înmatriculare sunt puţin diferite. Şi n-am văzut (cel puţin până acum) căruţe. În rest, mă simt ca acasă, când iau câte-o bucurie la 70 la oră, de-mi sar toate cele în grumaz.

Sunt dezamăgit că acum două săptămâni am vrut să merg în Bruges, şi-a plouat. Deci am stat acasă. Săptămâna trecută am vrut să merg iar, dar vineri seara am reuşit să-mi fut telefonul încercând să pun pe el Android, aşa că tot uikendul am stat să iau de pe net cu 3kbps diverse versiuni de soft. Deci iar am stat acasă. Deh, prostia se plăteşte... Uikendul ăsta poate să vină şi mama tsunami-urilor, că ştie unde mă găseşte. În Bruges.

Deci, mulţumesc de întrebare, fac excelent. Voi ce mai faceţi?