miercuri, 16 iunie 2010

Untitled

Cât de uşor e să dai o formă tangibilă şi deci, uşor transmisibilă lucrurilor pe care le gândeşti şi simţi? Mai ales când acele lucruri sunt extrem de auto-centrate? Mie mi se pare greu...
Văd – încă o dată – că viaţa sau vreun destin extrem de ironic are grijă ca atunci când te înneci, să-ţi îndese în gură şi nişte rahat. Aşa, pentru un plus de distracţie. Pentru că se poate.

Azi, colegu' a avut o discuţie extrem de aprinsă cu o juma-de-om cu care lucrează la proiect. Prima urmare: ea aproape că începuse să plângă. Bine, nu-i iau apărarea ei, că şi ea are bube. Multe. Dar când ăştia doi se bălăcăreau ca la fermoarul cortului, eu încercam să nu mă pufnească râsul. A doua urmare: ea s-a dus să plângă pe umărul şefilor. Evident, în 10 minute, boşii disponibili – a se înţelege şeful de filială şi încă doi de sub el – făceau şedinţă cu cei doi beligeranţi. Asta se întâmpla înainte de prânz. După, am fost abordat subtil de unul dintre ăia marii cu privire la comportamentul general al colegului. Să vezi atunci cum mi se învârteau rotiţele încercând să zic ceva diplomatic şi din care toată lumea să aibă de câştigat. Sau să nu piardă. Prea mult....
Am plecat la 7 şi ceva de la muncă. Magazine de mâncare, deschise, zero. Aşa că mă pun să decongelez un pui, în timp ce ăsta intră să-şi vadă mailu' înainte de a-şi stinge furia în bere. Belgiană, biensur. Când îl aud cu „fuckin shit” şi altele din aceeaşi categorie, am ştiut că s-a întâmplat ceva rău. Ceva probleme cu fie-sa. Până la urmă a plecat în pub. A venit trotilat, şi cică mâine nu serveşte muncă. Şi-ar aştepta şi nişte scuze, pe care cred c-o să le aştepte mult şi bine. Mai grav e că se gândeşte să-şi bage pula şi să plece. Ghici cine o să rămână să-l suplinească şi să lucreze cu madam „juma de metru, 12 kile”...
În fine. Voiam să zic mai multe, mult mai multe. Dar am realizat, din nou, că nu contează. Tot rahatul ăsta pe care-l numim viaţă şi pe care trebuie să-l mâncăm până la capăt, de fapt e o invenţie a noastă. O motivaţie proastă ca să ne plângem de milă. De fapt lucrurile sunt aşa cum sunt, indiferent că ne plac sau nu.
Am o mulţime de drafturi începute care aşteaptă cuminţi să mă declar mulţumit de o formă care să le permită publicare. Deocamdată sunt în pană de inspiraţie. Sau de inteligenţă. Până la urmă, nu e nici o diferenţă....

Mi-e dor de mici...



2 comentarii:

Anonim spunea...

mici gasesti la stefan albun, cosmopolitan sau la piata 2 boi
RUE ROPSY CHAUDRONSTRAAT 24
SHOP - ECHOPPE 8-9A
1070 ANDERLECHT

Teuton spunea...

da, am auzit de cosmo. cred ca uikendu asta o sa ma-mi fac poftele gastronomice ;)