Despre România, cu drag

România. Ţara în care dacă eşti implicat într-un proces juridic şi nu ai ce trebuie ca să câştigi (a se înţelege relaţii sau „dovezi” pentru buzunarele atotîncăpătoare ale judecătorului responsabil de caz), te gândeşti la ce artificii poţi recurge pentru a se face dreptate, oricare ar fi aia. Una neinteresată şi necumpărată, adică.

Uite-aşa, în loc să te axezi pe probele acuzării, respectiv apărării, în loc să te concentrezi pe o strategie de atac/apărare bine pusă la punct, în loc să te apleci în totalitate asupra procedurii de cod civil în vigoare, descoperi că te interesezi cum să faci încât cazul să ajungă la un judecător onest (da, ştiu că e un pleonasm), sau cel puţin unul care să n-aibă avantaje de ordin material din judecarea cazului tău. Şi te gândeşti cum poţi face să ceri strămutarea cazului într-un loc cât mai depăratat, unde avocaţii şi procurorii să nu cunoască şi influenţeze pe nimeni.

De ce, mă veţi întreba. De ce toată tevatura asta? Simplu. Pentru că nu poţi avea certitudinea că oricât de solid ar fi cazul tău, vei câştiga. Aici nu câştigi dacă ai dreptate. Aici poţi câştiga doar dacă eşti generos.

Bun venit în România. Ţara căreia îi descoperi o altă faţă în fiecare zi. Una mai urâtă şi dezgustătoare decât precedenta.

Bun venit în ţara mea.