Ieri pe la prânz, neavând nimic mai bun de făcut, m-am pus să dorm niţel. Aşa că azi-noapte pe la 12, ghici cine n-avea somn. În fine, zic să fac şi eu un gest gospodăresc şi ies să duc gunoiul. În holul de la intrarea în guest-house-ul unde stau, un personaj la compuţăr. Îl salut şi mă duc la treaba mea. La întoarcere, nea ăla era tot acolo. Îi zâmbesc şi-i zic “better signal, huh?”
Acum, ca toată lumea să înţeleagă, netul aci, ca de altfel cam peste tot, e wireless.
Aşa, înapoi la personajul meu. Omul arăta a marocan/algerian, dar vorbea germana. Germana nemţească, nu elveţiană. Ce făcea omu'? Stătea cu leptopu' în priză şi încerca să se conecteze. Normal că nu-i mergea. La fel de normal că m-a întrebat pe mine dacă ştiu de ce nu-i merge. M-am uitat la compuţărul lui şi n-avea nici un card wireless. Îi zic. Şi dup-aia vine bomba:
“Păi cum, că am înţeles că dacă vin aici şi-l bag în priză, am net!”
Am încercat să-i explic cum e cu netu' ăsta jepat şi cu prizele de curent. Nu cred că m-a înţeles prea bine, pentru că s-a ridicat de pe canapea şi a început să studieze priza.
L-am lăsat cu problemele lui şi eu mi-am văzut d-ale mele.
De fapt, cred că omul nu era cam dus cu pluta, era doar înainte de vremurile noastre. Probabil că trăia într-un viitor în care netul va fi implementat direct în prize.
No comment.

2 comentarii:
Nu rade ma de el, ca si eu, daca n-as citi o tara despre ce inseamna net, tot asa as face daca mi-ar spune unu` ca asa am net.
E complicate cu netul si computerele astea pentru noi, astia fara nicio lgatura cu ele, inafara de simpli uzari. Ai mila! Oricum, mi-a starnit zambetul si compasiunea, l-am inteles cumva pe bietul om.
bine, adevarul e ca "wireless" asta iti cam spune ce nu foloseste pentru transmitere, nu ce foloseste, deci tehnic vorbind, si priza de curent e tot un mediu wireless...
deci fraierul la faza asta am cam fost eu...
Trimiteți un comentariu