Uite-aşa mi se termină şi concediul. Nici măcar nu sunt sigur că se poate numi aşa, dar voi reveni asupra subiectului. Ceea ce vreau sa evidenţiez acum este eficacitatea sistemelor româneşti informaţionale şi de transport. Toată povestea a început cam aşa:
Acum vreo 2 săpt şi ceva îmi fac rezervare la autobuz. Pe data de 3, conform informaţiilor primite de pe site-ul cehesc.
Pe ăia de la firma de transport nu-i mai sun, că mi-a confirmat că rezervarea e validă. Aşa că uite-mă pe mine în autogara sud, pe la ora 14:40, aşteptând să vină autobuzul de 15:00, care urma să mă ducă direct în Brno. Precaut, mă duc la biroul de informaţii, să văd ce e cu autocarul respectiv – la cât ajunge, la ce peron trage, chestii de bun simţ. După vreo 3 tentative de-a sta de vorbă cu un birou gol, vine în sfârşit un nene care cască nişte ochi de ziceai că l-ai lovit la punctul sensibil, când îl întreb de autocarul de Cehia. El n-a auzit de aşa ceva niciodată. Începusem bine.
Se cam făcuse fără 10 şi autocarul încă nu apăruse. Încep să intru la idei. Fără 5. Nimic. Fix. Şi 5. Şi 10. Şi 20. Deja se îngroşase prea rău gluma asta proastă. Hai să vorbim cu nenii ăia de la firma de transport. Firmă cehească, by the way. Internet ioc, evident. Hai să ne-auzim la un telefon. Sun în Praga. Duduia vorbea engleza. De unde vreau să plec? Din pitesti? Unde e asta? Ah, romania?! Stai aşe. Bună ziua.
Îi explic moldovencei cum stă treaba, şi aia-mi zice că n-au ei nici o cursă prin Piteşti. Păi cum, că nevastă-mea a coborât în autogară acum câteva luni şi pe site scrie de cursă directă din Piteşti. Noo doom, Bucureşti, Deva, Sibiu, Braşov, Alba... ah, şi primul nu e decât mâine, la ora 18?! Perfect, mă dau ăştia dispărut dacă stau aşa mult în concediu. Dacă vreau să fac rezervare la autocarul de mâine din Braşov?! Nu ştiu, mă mai gândesc. Vă sun eu, dacă e ceva.
După ce m-am răcorit dând o tură prin frigiderul lor plin de carnea mea, fuga acas, la cel mai apropiat net, să vedem ce soluţii am. Tren! Asta e. Hai la gară, că e un accelerat în 45 minute către Bucureşti, cu legătură directă către Arad.
La gară, la ghişeul de informaţii, nu se pot oferi informaţii. Cel puţin, nu despre legături externe. Să întrebăm la ghişeul de lângă perete? Întrebăm şi acolo. Unde mergem? Cehia. Cum nu puteţi să-mi spuneţi ce legături externe am?! Ah, nu vă merge sistemul informaţional... am înţeles. Asta înseamnă că nici bilet nu pot să iau, nu? Auziţi, da’ buba asta e doar aici, local, sau în toată ţara? Mda, mă aşteptam să nu ştiţi... Păi, eu vreau să ajung în Cehia, you know? Dar pentru asta trebuie să schimb în Budapesta. Aşa că daţi-mi un bilet până în Arad, şi sper că acolo oamenii-s mai dezgheţaţi şi poate le merge şi compuţărele, să-mi dea bilet direct.
Mă urc în săgeata de Bucureşti. Mă rog, mai mult mă chinui să ajung pe coridor, pentru că ultimul loc se dăduse pe la ora 10. Sardelele în conservă cred că stăteau mai aerisite ca noi. Vorba aia, mi-am adus aminte de o tură pe Valea Prahovei din tinereţe, când personalul de Bucureşti, de duminică seara, era atât de aerisit încât naşul ne ruga din capătul celălalt al culoarului să-i dăm biletele din mână în mână, la control. Diferenţa e că atunci reuşisem să ne aşezăm rucsacii jos şi stăteam pe ei. Şi preţul era.... de personal. În fine.
După un drum infernal de 2 ore, reuşesc să ajung în Bucureşti. Când mă uit pe tabel de unde-mi pleacă trenul, văd că de fapt merge la Budapesta, nicidecum la Arad, cum credeam eu. Mda, a doua ţeapă. Acum, în urma discuţiei cu naşii, sper să fac blatul de la Arad la Curtici, de unde sper să-mi iau bilet direct către casă.
Oricum, în acceleratul ăsta de Budapesta, am parte de o surpriză cel puţin majoră. Şi evident, deloc plăcută. Trebuie să mai menţionez că în compartimente nu există prize? Nu cred. Vă surprinde dacă vă spun că am găsit una în baie? Pe mine m-a surprins. Probabil s-au gândit oamenii că nah, mai stă omul pe budă, mai un leptop, mai un telefon, drum lung, baterie mică...
Fază în Curtici – unde, by the way, am ajuns cu bine, evident după ce am fost controlat de miliţia de frontieră. Noroc c-am fost inspirat să-mi iau bagajele cu mine. O să vedeţi imediat de ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu