Un nou sfârşit, un nou început...

Ultima seară. Mâine am întins-o. Corecţie: mâine plec. Părerea mea despre ţara asta s-a schimbat puţin datorită oamenilor – aceiaşi oameni care m-au făcut să am o iniţială părere proastă. Per ansamblu, tot nu mi-ar plăcea să stau aici, dar trebuie să recunosc că am trăit o experienţă interesantă. Am cunoscut oameni interesanţi, unii mi-au plăcut mai mult decât alţii, pe unii din ei mi-ar plăcea să-i revăd pe viitor, poate în condiţii mai favorabile, am văzut locuri frumoase, am avut ocazia să descopăr lucruri noi despre mine, mi-am stabilit nişte ţinte de viitor. Un lucru foarte important pe care l-am descoperit aici e că dacă nu-ţi înfrunţi demonii şi temerile, n-o să scapi niciodată de ei. Toate astea n-ar fi fost posibile dacă nu trăiam toată povestea asta. O să revin asupra temei.

Fiind ultima seară, m-am ospătat regeşte, cu un mic festin care să celebreze/comemoreze timpul petrecut aici. Actualmente e ora 11, eu stau şi scriu textul ăsta pe balcon, cu o ţigare în colţul gurii, savurând un apus sângeriu peste Bruxelles. N-am nici un chef să fac bagajele, am atâtea lucruri de strâns, dar nici o tragere de inimă. Mai trebuie să fac şi ordine în apartament, dar mai e şi mâine o zi. Simt că o mică parte din mine va rămâne aici, ca în orice loc pe unde-am fost şi în toţi oamenii pe care i-am cunoscut şi cu care am interacţionat. Mâine, când voi fi pus totul în maşină şi voi închide portiera, voi avea o mică strângere de inimă, la fel cum am avut când am avut în Etiopia. Şi acolo am avut reticenţe la început, şi acolo am avut neplăceri iniţiale, dar la fel ca şi continentul negru, şi experienţa belgiană m-a învăţat ceva. Despre mine, în primul rând. Şi despre viaţă şi lucruri, în general. Şi mai ales, despre oameni, despre necazurile şi bucuriile lor.

Sunt deja la a 3-a ţigară şi încă n-am chef de nimic...

Fiind ultima seară, mă simt puţin trist că plec, dar orice sfârşit de drum e începutul altuia...

Mă bag să văd ultimele episoade din Californication...