După plecarea din Zeytinbagi, pentru că se făcuse relativ târziu, iar noi nu prea mâncasem mare lucru în ziua respectivă, ne oprim la primul restaurant de pe şoseaua expres care era semnalizat cum trebuie. Ne aşezăm pe terasă şi mă delectez cu cea mai bună kavurma pe care-am mâncat-o la turci. Plus ceva desert care nu ştiu cum se numeşte – nu era baklava, ci un fel de gogoşele înnecate într-un sirop făcut cu miere, desert care-am auzit ulterior că există cam prin toată lumea arabo-musulmană.
Gata, la drum. Reuşim să ajungem în Selcuk în aceeaşi zi. Adică noaptea, pe la 11. După câteva cadre, hai să vedem unde ne putem spăla mâine. Adică în Kuşadasi. Cei 20km se fac rapid, mai ales că nu era trafic. Noaptea nu se vedea mai nimic, aşa că hai să vedem ce e în Efes.
Înapoi, 20km. Parcarea imensă şi goală din Efes m-a întâmpinat total neospitalieră. Deci, unde dormim? Alternativa unei ieşiri pe autostradă, până la primul motorest, mi s-a părut una viabilă. Până la urmă, pe la 3 dimineaţa, încă în Selcuk, ne-am oprit într-un peco. 3 ore jumate, somn de voie.Cum am făcut ochi, hai la Kuşadasi din nou să inspectăm locaţia pe lumină. Ei bine, pe lumină totul arăta altfel.
Dar, din păcate, la ora 7 jumate, băieţii care se ocupau de plajă abia făcuseră ochi. Aşa că salam ailekum, ne vedem mai târziu. Înapoi la Efes. Când am ajuns acolo, erau doar câteva maşini. Cât am băut delicioasa cafea turcească, au sosit lăcustele. Adică turiştii. Cârduri-cârduri.
Printre grupuri de spanioli, francezi, ruşi şi câţiva români, eram şi noi. Din cauza soarelui care la ora 10 mă făcea să asud mai rău ca un cal, a trebuit să ne retragem. Oricum, impresionant. Nu degeaba e încadrat la una din cele 7 minuni.
Înapoi la Kuşadasi. Era vremea să încercăm apa Mării Egee. Nu intrăm în staţiune, ci ne îndreptăm orbeşte spre o plajă care părea mai pustie. Trecem de vreo 2 hoteluri şi reuşim să găsim un camping. Pentru 32 lire turceşti, adică aproape 16 euro, am intrat cu maşina şi ne-am pus cortul. Camerele erau disponibile de la 70 lire pe noapte. Mă, dar plaja a fost o splendoare. Cu nisip fin, palmieri şi fructe de mare proaspete la restaurantul de pe plajă... plus că e şi wifi. Vi-l super-recomand. Dacă vă tentează puţină linişte departe de nebunia Kuşadasi-ului, întrebaţi-mă. Nu e un secret.
Dimineaţa următoare, direcţia Halikarnas. După oprirea în primul bazar şi tradiţionala târguială turcească, ajungem în Bodrum.
Staţiune de turişti. Adică preţuri cu japca. Schimbăm iar nişte euro, ne mai târguim niţel în bazar, apoi hai să căutăm fututul ăla de mausoleu. GPS-ul – pe care, apropo, am reuşit să-l rezolvăm încă din Zeytinbagi – ne zicea una, n-avea toate străzile, localnicii m-au trimis în alte părţi, până la urmă am abandonat iniţiatica căutare şi-am plecat. De data asta, către plaja din Fethiye.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu