Înainte de-a începe saga turcească, voiam să vă zic despre Olivier, până nu uit. Deşi întâlnirea cu el, absolut întâmplătoare, a avut o oarecare rezonanţă asupra mea...
Olivier e canadian de origine. De asemenea, judecând după aspect şi sacul de dormit pe care-l avea cu el, pare şi homeless. Sau foarte aproape de aşa ceva.
Pe Olivier l-am întâlnit în Gent. Începuse să plouă şi m-am adăpostit pe prispa poştei, admirând catedrala. Aveam căştile în urechi, şi l-am văzut lângă mine, dar nu i-am dat prea multă importanţă la început. Am decis să nu-l mai ignor când l-am auzit cerându-mi o ţigară. În engleză. I-am dat, şi-am început să vorbim. De fapt, mai mult el.
Deci, părinţii lui au plecat din Canada de mulţi ani şi s-au stabilit în Belgia. N-a vrut să-mi spună ce s-a întâmplat de-a ajuns aşa, şi nici eu n-am insistat aiurea. Din una într-alta, mi-a zis că-şi petrece timpul desenând. Şi mi-a arătat şi caietele lui cu desene – mă rog, câte mai avea, pentru că se pare că restul i le furase cineva. Trecând peste faptul că cred că-şi şi injectase ceva, avea ceva talent. L-am întrebat cum vede imaginile care le desenează, şi mi-a spus că întâi le visează, apoi le vede în cap şi încearcă să le dea o formă pe foaie.
De fapt, ceea ce m-a făcut Olivier să văd e că poţi găsi oameni interesanţi oriunde-ai merge, şi nu condiţia socială te face să fii ce eşti. Pentru mine, Olivier e un om care deşi înfrânt, nu e învins.
I-am lăsat restul de ţigări din pachet...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu