Ieri m-a rugat un coleg să mă duc să-i ajut cu nişte poze. Pretena lui e modelă (yeah, right... în fine, gusturile lor la femei îmi ajung mie exact în partea dorsală) şi azi firma aniversa nu-ştiu-câţi ani de când a luat naştere. Şi cu ocazia asta voiau să doboare recordul naţional de durată a prezentării. Deci urma să fie ceva mare. Şi dacă tot fac asta, de ce să nu facă şi un fel de strângere de fonduri în scopuri caritabile? Toată povestea urma să se încheie cu “ABBA Revival”, o trupă de copy-cats.
Nimic neobişnuit până aici. Partea mai puţin plăcută a fost că toată aventura asta urma să se desfăşoare în piaţa oraşului. Adică în aer liber. Recordul era de 3 ore, parcă. Sau 3 ore au trebuit să se strofloace ei să bată recordul. Plm, nu contează. Ceea ce contează e partea cea mai tare, şi mai nasoală în acelaşi timp: fetele urmau să prezinte lenjerie intimă!!! Şi dacă mai adaug şi că afară, deşi soare, se preconizau maxim 5 grade... cred că acum toată lumea are o imagine completă. Mă rog, relativ; pentru partea vizuală mai staţi niţel p-aproape.
Bun, i-am zis că mă duc, el a zis că ia de la un preten un Canon, dar oricum e mai bine să avem mai multe unghiuri, mai multe viziuni. En fin. Ajungem acolo pe un frig crâncen, de-mi îngheţase scăfârlia sub bască. Numai când mă gândeam că trebuie să stau cu mânuţele mele delicate în frigul ăla siberian, îmi murea brusc. Dar na, acum am intrat în horă, trebuia să joc.
Şi-am jucat nişte ore bune. Am crezut că ne pricopsim şi noi cu un ceai fierbinte, o cafea, orice (ca-n bancul ăla cu prostituatele, ce n-aş fi dat şi eu să am ceva cald în stomac...). Şi cu credinţa am rămas. Eh, asta să fie marea mea pierdere.
Treaba e că în afar de noi doi, a mai fost un nene de la ziarul local, plus încă câţiva neni cu aparate (săpunurile şi telefoanele nu se pun la socoteală, daaa?). Fetele alea – bine, şi cei doi agarici care defilau p-acolo – nu auziseră de zâmbet. La un moment dat mi s-a luat să văd numai feţe încrâncenate, de ziceai că le-a chemat Ştefan să se pregătească pentru Podu Înalt. Mă duc la colegu' ăsta şi-l trimit să vorbească cu patronache, să le urecheze niţel pe fătucile alea, să-mi iasă şi mie nişte poze mai de doamne-ajută. La început a făcut ochii mari, dar s-a dus. A vorbit, s-a întors, dar, evident, fără nici un rezultat. Şi atunci am apelat la măsuri disperate: m-am postat undeva înaintea rampei alea lungi, şi cu aparatul la ochi, mă strâmbam la fătuci. Evident că începeau să râdă. Am făcut-o o dată, am făcut-o de două ori, apoi Pavlov şi câinele lui mi-au sărit în ajutor. Ceilalţi muşterii nu s-au ales cu multă reclamă la Colgate, mai mult nişte grimase îngheţate, dar când mă vedeau pe mine, se topeau fătucile astea (pentru nevastă: dragă, ştii că-mi place să mă dau rotund, doar ştii că nu e nimic adevărat din toate astea! :D). În fine, nu ştiu ce-au făcut “competiţia”, dar sper să merite. Poate am timp uikendul ăsta să vă lovesc cu nişte poze, dar nu promit, că am multe pe cap.
Oricum, nu vă aşteptaţi la multe poze cu dudui dezbrăcate. Nu e frumos, şi poate vă vin idei, şi nu vrem asta, nu? :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu