4 mări, 6 nopţi, 5000 km - Turcia IV

Având în vedere că în weekend mă duc să-mi arate nevasta Viena, hai să vă zic d-acu ce mai e nou pe la turci. Deci:

În Fethiye trebuia să fie o super-plajă cu o super-apă super-limpede – gen Bora-Bora. Având în vedere că turcii ştiu să facă turism, nu-mi făceam griji prea mari în legătură cu orientarea. Aşa că am plecat la drum cu speraţele ridicate.

Încă o noapte în maşină. Încă o dimineaţă în care următorul lucru după deschiderea ochilor e pornirea motorului şi asumarea unei poziţii confortabile de condus.

Auzisem la Kuşadasi de o locaţie unde trăiesc nişte broaşte ţestoase, şi văzusem nişte cărţi poştale de acolo, din Dalyan. Părea interesant. Cam aveam o idee de bază cam pe unde ar fi trebuit să fie, adică pe undeva în drumul nostru. Dar ne hotărâserăm să renunţăm la idee, aşa că ne îndreptam direct către Fethiye. Ne oprim la o cârciumă infectă, dar deschisă, să bem o cafea de dimineaţă. Era ora 7. Îi cer turcaletului un ceai şi două cafele turceşti. Ne aduce băuturile, apoi micul dejun. Deşi nu-l cerusem, nu ni s-a părut o idee chiar aşa proastă la momentul respectiv. Terminăm, apoi să plătim. Ne cere 40 lire. Adică vreo 20 euro. Pe unt, roşie, castravete, branză, caş şi măsline – mic dejun tradiţional turcesc. Undeva în mijlocul nicăierii, într-o locaţie nu tocmai de Michelin.

De două ori şi ceva mai mult decât am plătit la mare pe un mic dejun similar, dar cu ouă în plus, şi într-o locaţie de unde puteai liniştit să lingi de pe jos. Mie mi-a picat faţa. A văzut, a tăiat 40, şi-a scris 30. Şi se uita la mine şi zâmbea ca idiotu’. Puteam să nu-i dau, dar am zis că-l rezolvă Allah al lui, futu-le muma’n cur de hoţi!

Mă urc în maşină plin de draci, şi la 30m de la plecare, văd indicatorul cu Dalyan. Fac dreapta pe nişte drumuri de ţară, şi după vreo jumate de oră, ajung în Dalyan. Într-un final, găsim un punct mai turistic. Hai să mai bem o cafea. Îmi pun şi bateria de la aparatul foto la încărcat şi ne facem planul.

De fapt, ţestoasele nu sunt în Dalyan, ci în Iztuzu. Adică la vreo 20+ km. Vrem să mergem cu barca? La 60 euro? Nu, mersi, prefer maşina. Şi uite-aşa ne facem că ajungem şi la Iztuzu.

Mă, frumos. Atât am avut de zis. Frumos. Stânci, înălţimi, nisip, plajă mişto, mare caldă, şi, cel mai important, linişte. Când văzut ce mişto e plaja, le-am lăsat dracu’ de ţestoase şi-am intrat să testăm Mediterana. Şi-am tot testat-o...

O mică gustărică, o mică clătită făcută manual, şi hai totuşi să vedem ce e şi cu broaştele alea... cer informaţii la bar. De fapt e un spital de ţestoase. Şi de fapt erau doar doi pacienţi. Păi şi restul, unde e?! În mare, cum unde...?

Mda. Bun. Cel puţin am făcut o baie monstruoasă. Lucru pe care nu-l pot spune despre femeile musulmane constrânse de credinţa întru Allah cel milostiv, care aveau nişte costume de baie mai speciale. Adică integrale. Ştiţi costumele alea de tip hazmat? În afară de labe şi vizieră, nu era nici o diferenţă între ce purtau tanti alea şi ce ziceam mai devreme. Geez, ce face şi credinţa asta din om...

Drumul spre Fethyie merge pe o şosea expres. Numai că partea interesantă vine abia din Fethyie încolo. Partea aia de sud a Turciei e muntoasă. Mă, nişte dealuri pe care trebuie să le urci şi cobori de nu poţi folosi decât maxim treapta a treia. Şi frânele la maxim. Dar e mişto.

Pe scurt, în zona cu plaja, o aglomeraţie românească. Adică monstruoasă. Întoarcem cu greu, şi decidem să mergem la nişte plaje de le văzusem semnalizate de pe autostradă. 6 lire intrarea pe o plajă destul de aglomerată şi cu pietre sub apă încă vreo 10-12m de la ţărm. Am făcut o baie şi-am plecat. Destinaţia: Pamukkale.