Nunta mută

În uichend fusăi la nunta unui coleg. Ceh, de meserie. Acelaşi care-mi povestea acu’ o vreme, după ce m-a întrebat cum merge cu cerutu’ de nevastă and shit, că după ce i-a dat inelul şi ea a zis da, au plâns amândoi. Am încercat atunci să nu râd, dar cred că n-am încercat suficient de puternic.

En fin. Sâmbătă. Îmi zice că să merg de dimineaţă, la ea acasă, să facem obiceiurile. Io, extrem de încântat de ideea de-a vedea cum se desfăşoară o nuntă la ei, am zis da. Deci, prezentat la 8:40 la locul de întâlnire. Aşteptat după toată lumea, apoi mers la mireasă acas’.

Ideea era s-o ia şi să se urce în Chrysler-ul închiriat, să meargă cu decapotabila la cununie. N-a fost cazul, c-a plouat toată ziua. Deci cu maşinile din dotare, ajungem la mireasă. Care mireasă stătea într-un sătuc, pe la mama dreaq. De fapt, părinţii ei stau acolo, că ea stă cu inculpatu’. Bun, ne dăm jos, intrăm în casă, reuşim să furăm câte-o cafea, şi cât timp ne împodobesc ăia maşina (a se înţelege doo şireturi prinse de la mască până la chedere, plus încă doo prinse de portiere, şi-atât) stăm să fumăm. Apoi suntem invitaţi să facem obiceiul.

Acu’, dacă vă prind că râdeţi, vă belesc. Deci, obiceiul era ca fiecare invitat să mănânce doi crenvurşti cu o felie de pâine cu muştar. Atât. Bine, nu sunt sigur dacă tot în categoria "obiceiuri" asta intră, dar ne-a pus şi flori în piept.

En fin, vine momentul să plecăm către locul oficierii. Se face coloana de vreo 8-9 maşini, şi începem cei 20 km care ne despărţeau de slaughter house. Un alt obicei care se practică pe la ei, e ca mirele să nu vadă mireasa până la ceremonie, deci el a mers în prima maşină, iar maşina ei a închis coloana. Coloană care a mers cu viteza unui melc mort. Şi care claxonau sporadic, până am început eu să cânt diverse ritmuri la claxon şi apoi s-au mai prins câţiva în joc.

Bun, deci mergem la locaţie. Acolo, aşteptăm să termine o nuntă de brancardieri din WWII – sau cel puţin, aşa arătau costumele pe care erau prinse florile (inclusiv costumul „miresei”, care avea în plus faţă de restul de invitaţi, şi crucea roşie pe braţ şi boneta pe cap) – apoi intrăm şi noi. Ceremonie, aşezat invitaţii pe doo rânduri, venit mireasa din spate, trăncănit câteva minute, semnat actele, pupat, felicitat, ieşit la poze. Durata: 20 minute.

Moment în care noi ne-am cam plictisit. Aşa că-i zicem lu’ ginerică că ne vedem la petrecerea de după, pe la 5, şi-o tăiem spre casă, să luăm şi noi ceva în gură, că eram lihniţi. Nu mâncasem nimic de dimineaţă, cu gândul că ne omenesc şi ei, şi ne cam luaserăm ţapă. Noi să fim sănătoşi...

Aşa, un al amănunt demn de menţionat e costumaţia participanţilor. Dacă pe mireasă era greu s-o confunzi, mulţumită rochiei albe cu trenă (am mai zis c-a plouat, nu? Şi că nu peste tot era asfaltat...), nu acelaşi lucru se poate spune despre mire. Adică nu, greşesc, el era singurul care avea costum la 3 piese. În rest, toată lumea era îmbrăcată cu ce găsise aruncat prin fundu’ şifonierului: cămaşă în carouri, chejuăl, cu pantaloni de costum şi adidaşi, pulovere scămoşate, blugi, şamd. Noi, îmbrăcaţi ca la o nuntă la români, dar fără a fi scorţoşi, ieşeam în evidenţă de departe. Oricum urma să fim în centrul atenţiei, fiind străini, iar partea vestimentară a fost bonus. Cert e că cehii n-au gust deloc la asortat.

Dacă la ceremonie a trebuit să venim la ţinută and shit, la petrecere cică nu era cazul să venim altfel decât chejuăl. Aşa că io-mi iau pe mine un hanorac fără mâneci, pantaloni trei sferturi şi purcedem la locaţie. Ajungem, după peripeţii legate de orientare pe care nu le mai numesc, şi vedem cortul întins. Ei erau deja acolo de multicel, aşa că festinul începuse. Nu mai trebuie să vă zic că iar am fost în centrul atenţiei cu vestimentaţia, nu?

Să vă zic ce meniu bogat avusărăm: aperitivul, o ruladă de pui cu nişte chestii prin ea şi o chestie ca un fel de drob, asortate cu 3 feluri de salate şi pâine. Bufet suedez. Cantitate: câteva platouri la vreo 35-45 persoane. Da, atâţia am fost toţi. Felul doi, un cotlet mare de porc, făcut la un fel de proţap. De fapt, mai mult afumat, că înăuntru era crud. Dar şoriciul a fost bun. Asortat cu salata rămasă de la aperitiv. Opţional, am văzut câteva felii de friptură făcute la grătar, dar când m-am dus să cer şi eu, nu mai erau. Prăjituri, cine-a fost inspirat să ceară. Io n-am văzut decât tortul, când era dus departe de meseni, după ce se tăiase o felie sănătoasă din el, undeva între felurile de mâncare. Io i-am zis de la obraz lu’ ginerică: „coae, no cookies, no cash!”. Într-un minut aveam în faţă o farfurie cu câteva soiuri de prăjituri, câte una din fiecare, pe care-o luase din faţa altcuiva.

În schimb, băutura a fost fără număr. Au fost cel puţin vreo 15 sortimente de băuturi alcoolice, câte-o sticlă din fiecare. Plus un butoi de 120 litri de bere, legat la un dozator. Alcoale nu s-a prea beut, io ce-am mai lins la un whisky cam infecticel, în rest ei au drojdit bere. Şi atâta bere s-a beut încât li s-a cam urcat la cap. Cu consecinţele de rigoare, în special din partea miresei, care abia se mai ţinea pe picioare singură.

S-a şi dormit. La masă. La final, au jucat un joc extrem de interesant. Un număr de personaje stăteau aşezaţi pe scaune, iar game-masterul zicea o chestie de genul „regele – o tură în jurul scaunului” sau „caii – o tură în jurul scaunului” sau „toată lumea întoarce scaunele la 180 grade” sau chestii de’astea. Foarte extrem de interesant. Atât de interesant încât după ce ne-am prins că nu prea mai urmează să se întâmple multe, i-am dat darul şi-am plecat. Acasă, am mâncat şi noi ca oamenii şi-am purces la ale noastre. Era vreo 10 seara, deci am stat cam 4 ore jumate.

Ei au rămas să cânte cântece d’ale lor, printre hălbile de bere şi restul de ciolan care nu s-a mâncat.

N-am văzut muzicanţi live – au avut DJ. Nu prea s-a dansat – un singur „dans” condus de ginerică, în care lumea era cârnat în spatele lui, ţinându-se unul pe altul de mijloc, iar el mergea pe unde avea chef, iar lumea trebuia să-l urmeze. La fel de interesant ca şi jocul. În rest, câteva bluzuri, o polka, câteva Guano Apes, câteva Eminem, şi country la greu. Oamenii oricum erau ocupaţi cu beutul.

Şi uite-aşa am realizat cât de mişto sunt obiceiurile româneşti, şi ce tradiţii frumoase avem noi, şi cât de mult se pot distra oamenii la o nuntă, când se face o horă cu o sută de oameni, de exemplu.

Legat de participanţi, aţi putea crede că-s puţini. De fapt, nu sunt. Nu sunt nici mulţi, a fost o nuntă medie. Un alt coleg, care-a avut 60 de invitaţi, se cam plângea c-a fost nebunie mare. Când a auzit că pe la noi se mai întâmplă şi cu câte 5-6-7-8 sute de oameni, m-a întrebat dacă ăia sunt din tot satul...

Ah, da, şi cireaşa de pe tort – e doar o metaforă, să ne înţelegem, daaa? – având în vedere că toată povestea asta s-a desfăşurat în cehă, cu excepţia puţinelor momente în care-am încercat să interacţionăm cu lumea în diverse combinaţii de germană şi engleză, a fost exact ca în „Nuntă mută”, cu excepţia faptului că auzeam totul, dar nu înţelegeam nimic...

Acum ginerică e plecat în "luna de miere": 3 zile la un hotel, la vreo 150km de casă, cu "jacuzzi and champagne and room-service just for us"...