Situaţia era simplă: trebuia să-mi schimb maşina. Nu pentru că n-ar mai fi mers, dar e cam flămândă, şi prefer să pap eu, în loc să-i dau bubulinei de mâncare. Aşa că, cu părere de rău pentru alura sport a roşcatei, am început să ne uităm de o înlocuitoare.
Postulatele erau: motor mic, să nu pape mult, şi nici asigurare de miliarde să nu plătesc, dar caroseria să fie suficient de încăpătoare pentru un petrolier. Anul trebuia să fie undeva în jur de 2000 (de preferinţă, după). De preferinţă diesel, dar nu neapărat. Şi evident, nici km mulţi. Climă digitală ... şi cam atât. Ah, da, şi cel mai important, cutie manuală.
Prima oară găsisem un Nissan Primera, la vreo 200 km de noi. Frumos, cu beşini (piele, climă, jante de aliaj), cu un preţ mai mult decât decent pentru un motor de 2 l din 2000. Şi nici km nu prea avea. P-ăsta’l luăm. Pe site nu scria nimic de nici o hibă la maşină. Când sun, zice nea ălade la bazar că de fapt clima nu merge, şi mai are şi ceva probleme pe la puntea faţă. Mhh. Nu mai suna oferta chiar aşa de bine. Dar totuşi...
Apoi am văzut un Rover 216i, din 1999, decapotabil, şi ăsta cu beşini (piele, lemn pe bord, jante de 17’’ din aliaj). Ăsta nu arăta rău deloc, nici alergat nu prea era, dar am zis că totuşi, dacă e să venim în ţară cu el, nu prea avem loc de chestii (bine, dacă era să ne luam numai după asta, ar fi trebuit să ne orientăm la un Iveco sau Scania...). A rămas ca o potenţială alegere.
Următoarea găselniţă a fost o Toyota. Totuşi, având în vedere că era cam zgâriată şi cine ştie cât durează (în timp sau bani) să o aducem la forma iniţială, cu părere de rău am renunţat la ea.
Apoi, având în vedere că preţurile la maşinile nemţeşti nu-s chiar aşa de mare, am zis să ne orientăm la un BMW-Audi-Mercedes. Partea proastă e că ăstea erau totuşi puţin cam sus faţă de bugetul nostru de austeritate. După ce vedem pe net preţurile din Germania, ne hotărâm: mergem la nemţi, luăm un BMW de acolo (de ce BMW? Pentru că e mai sport). Putem să umblăm şi singuri după acte, şi oricum ieşim mult mai ieftin. Aşa că vineri pe la prânz plecăm spre Nemţia. Planul nostru era să trecem şi pe la Nissan, că nu era departe de drumul nostru.
Când am plecat d’acas, ploua mocăneşte, ca ulterior să toarne şi mai tare. Drumul era în lucru în multe locuri, se circula pe un singur sens, cu priorităţi, cu semafoare, cu trafic de vineri după-amiaza. În fine, o nebunie. Cert e că la un moment dat, ne-am cam rătăcit. Noi credeam că suntem pe drumul cel bun, datorită gropilor de obuze din el, dar ulterior s-a demonstrat fără drept de apel că de fapt mergeam către Polonia. Cum gropile ne năpădeau din toate părţile, şi mai erau şi pline de apă, nu aveam de ales decât să trecem prin ele, cu speranţa că nu-s foarte adânci. Au fost. De câteva ori am crezut că-mi ies rinichii prin urechi şi acolo rămânem. Aşa că scârbit de vreme şi de situaţie, mi-am băgat pula-n Germania, şi ne-am întors acas’. Oricum, decizia a fost să ne orientăm către un tanc. Aşa că sâmbătă am fost să ne uităm d’un 4x4(=16). Am ochit într-un bazar din apropiere un Freelander de 1.8 l Cabrio din 1999, care nu avea foarte mulţi km, şi avea şi-un preţ decent. Am zis gata, ce mai tura-vura, miercuri, când mă întorc din delegaţie, merg la bancă, scot banii, şi venim să luăm tancu’. Fericiţi nevoie mare, venim acas şi ne uităm pe net cât de fomiţă îi e. Când am văzut de fapt că îi e mai foame ca Bubulinei (adică undeva la 13,2/10/8,6 l/100 km), evident, după ce ne-am recuperat feţele căzute (deja mă vedeam donator de rinichi în fiecare lună, ca să am bani de benzină), am decis că am ajuns iar la începutul problemei.
Rămâne Roveru’.
Totuşi, la o plimbărică prin bazaru’ din vecinătatea casei, ochim un Passat de 1,9 TDi de prin ’99, şi ăsta cam de fiţe (piele, aliaj, climă), şi ăsta fără prea mulţi km, şi cu un preţ decent. Avantajul la ăsta e că nu e deloc nemâncat (adică undeva la 4,3 extraurban). Acum, să vedem ce s-o mai întâmpla şi cu ăsta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu