Mă prădară hoţii şi pe mine

Mdap. Fusăi prădat de lotri. Să vă zic ce şi cum.
Uikendu’ ăsta va fi un raliu p-aci prin sat pe la noi, cu 4 etape în 4 locaţii diferite. Şi aseară îi zic nevestii: „auzi, dacă tot mergem să fac poze la raliu, hai să vedem şi noi cum arată zonele de concurs, să-mi aleg cea mai bună locaţie”. Zis şi făcut; mergem, ne uităm la 2 zone, apoi mergem să luăm ceva în gură de la birtu’ satului. Evident, am fost cu maşina. Cu aia nouă. Pe la 10 jumate eram înapoi. Parcasem maşina lângă aialaltă, şi tocmai luam ultimele chestii din ea, când o aud pe mândra: „bre, une e casetofonu’...?!” „apăi nu l-ai luat tu în casă?” îi zic io fără să mă întorc. „bă, ăştia ne-a luat cassu’!!!!”. Pula casetofon, când mă uit în maşină, o gaură în consola de bord, din care ieşeau mufele, mă privea ameninţător şi dezolant. Când se duce muierea pe partea din stânga a maşinii, descoperă cu neasemuită plăcere că uşa din spate era şi deschisă, şi descuiată. Probabil nu se mai obosiseră să o încuie sau închidă. În rest, toate celelalte erau închise şi încuiate. Nimic în afară de casetofon nu lipsea din maşină.
Nu m-a deranjat că mi-au luat casetofonul. Era unul mişto rău, era produs de Chicago (sau la Chicago), avea faţă detaşabilă, multe butoane, egalizator, şi cel mai important, citea mp3-uri. Când am luat maşina, le citea. Pe parcurs, nu i-au mai plăcut decât trackurile. Parol, unele trackuri. Şi radioul nu-i prea mai mergea. Sincer, era mai mult de ornament. Aşa că n-am avut nici o problemă cu luatul lui. Plm, dacă venea cineva şi-mi spunea frumos: „Coaie, îs mort după cassu’ tău. Cât îţi dau pe el?” „Bă eşti cu capu’? nu-nţelegi că nu merge?!” „Nu mă interesează, am dezvoltat o pasiune subită pentru el. Cât...?” „Ia-l bă moka şi du-te d-aci...!”. Ca o paranteză, din maşină nu lipsea nimic (notabil) . Roata de rezervă era la locul ei, rolele nevestii la fel, nişte bluze aruncate prin spate aşişderea... deci băieţii veniseră direct pe cassu meu meser.
Ceea ce m-a înfuriat peste măsură, de mi-au ieşit ochii din cap de nervi, a fost fapta în sine. Cum morţii tei, mă, tu furi din parcarea din faţa casei, luminată, când încă nu se lăsase bine noaptea?! În fine, şi-a luat nevasta rolele, am încuiat maşina şi-am plecat spre casă. De obicei, un echipaj de miliţie stă noaptea prin apropiere. Noaptea trecută n-a fost nimeni acolo. Până pe la 12 jumate am stat cu ochii pe geam, aşteptând să văd un chipiu de miliţian sau să-i aştept pe băieţi să se întoarcă, să discutăm şi noi niţel. La 12 jumate am căzut rupt. De dimineaţă, maşinile erau tot acolo, aşa că nu m-am mai dus să verific.
În schimb, îmi zice nevasta pe la 10 jumate că maşina iar era descuiată. La şofer şi în spate. Deci li s-a rupt că eu am stat să-i aştept până la 12 jumate, ei au venit tot după ce m-am culcat eu. Aparent nu lipseşte nimic din maşină. Ăştia cred că-şi bat joc de mine.
I-am povestit azi lu’ Mohammed ce şi cum, şi mi-a zis că în multe ţări arabe, astfel de cazuri nu trebuie să ajungă la tribunal. Există o lege islamică care permite (permite, încurajează şi chiar obligă) tăierea mâinilor hoţului prins. Dacă recidivează, se avansează: labele picioarelor, antebraţele, braţele, gambele, picioarele... dar nu cred că există retarzi care să continue după partea cu mâinile. O iniţiativă absolut lăudabilă! Păcat că nu se implementează şi prin părţile astea...
PS: ăia cred că, de fapt, se antrenează pe maşina mea! Trebuie să vorbesc cu ei, să plătească, dă-i dreaq, ce, io îs societate de binefacere ?!