Brussel V

Azi discutăm iar despre Bruxelles. Adică eu încerc să vă spulber miturile legate de capitala europeană and shit. Să începem dar cu începutul.

În Bruxelles se construieşte şi renovează destul de mult. Ergo, şantiere şi garduri de protecţie în foarte multe locuri. Ştii ce frustrant e să vezi o minunăţie de turn neo-gotic cu schele pe el? Te apucă aşa, un fel de nervi...

E plin de turişti. Mă, turişti d-ăia înrăiţi, cu aparate and shit. Şi ce-mi place mie la ăştia e că vezi extrem de bine spiritul de turmă. Toţi urmează aceeaşi cale, toţi vizitează aceleaşi obiective, în aceeaşi ordine, şi se freacă de aceleaşi statui. Evident, în faţa lu’ Manneken Pis şi a surioarei lui, ca şi la statuia-curvă (păi nu aşa se numeşte aia de care se freacă toţi...?!), era coadă. Mă, coadă, ca la lapte, mai ştii? Îţi venea rându’, puneai mâna, făceai poză, următorul. Exact ca în Seinfeld.

Cei mai enervanţi dintre toţi „turiştii” sunt însă ăştia:

În rest, se văd multe clădiri vechi, şi din fericire, nu toate în reconstrucţie.

A fost o zi destul de călduroasă pentru mine şi neobişnuit de călduroasă pentru ei. Aşa că ăştia mai micii, care încă nu-s închistaţi în cutumele sociale (dar au destul timp să recupereze), s-au îmbăiat într-o fântână, apoi au stat la pozat.

Interesant şi de apreciat e că toţi cei care m-au văzut că stau cu aparatul la ochi, au preferat să aştepte până termin, decât să-mi strice vizibilitatea. Impresionant...

Oricum, preferata mea din toată seria e asta:

Musiu este Godefroy de Bouillon. Din unghiul în care l-am prins, şi cu încadrarea asta, mi se părea că se ridică victorios purtând stindardul alb cu cruce roşie peste leşurile sarazine, iar turla bisericii e luminată de apusul sângeriu răsfrânt de norii aducători de furtună, care să cureţe baia de sânge. Am avut aşa, un moment mai special de comuniune cu el...