Vacanta II

 Initial voiam sa plecam de la Alina de la tara pe joi-vineri, ca sa avem timp sa-si schimbe si ea buletinul. Ne-am lamurit repede ca nu are cum sa-l schimbe pana plecam, ca fac aia nu-stiu-ce schimbare in sistem, si dureaza vreo luna jumate. 

La intoarcerea dintr-o tura la Tg Jiu, zic hai sa ne oprim in Carbunesti, sa platesc si eu ”donatia” catre unguri. Donatie care, mi-a zis nenea militianu, ala care m-a convins s-o fac, se putea plati la orice banca din lume. Intram la Reiffeisen. Ii arat duduiei hartia, si-mi zice ca “Nu, nu se poate plati la noi, ca noi nu operam cu externul. Doar la sediile mari, cu peste 30 angajati”. Dumnezei, pule-n gura, si plecam mai departe. Adica acas la Alina.

Miercuri seara, de frica sa nu ne prinda pe drum ninsorile anuntate de Busu, am hotarat sa plecam la drum. Acasa la noi, peste mari si tari. Bine, nu era chiar seara, era doar intuneric. Cred ca era in jur de 4. Si ne grabim sa prindem bancile deschise in Tg Jiu, sa platim aia, sa ma scap d’o grija. Ajungem in timp util in Tg Jiu. Oprim la o filiala Reffeisen. Ii arat hartia duduiei de la bar, imi zice ca nu stie, sa ma duc la colega din spate, ca ea stie mai multe. Ma duc la colega din spate, ii arat tidula, si-mi zice ca nici de la ei nu se poate. Poate doar de la sediul central, care e... si s-a apucat sa ne explice pe unde e sediul central. Alina mai avea ceva-ceva habar de oras, eu deloc. Ne facem fiecare cate o idee despre unde-ar putea fi, apoi hai sa cautam. Si-am tot cautat Reiffeisenu mare pana cand am gasit BRDu mare. E o cladire de zici ca e un castel din sec 17 (intre noi fie vorba, cred ca pe atunci a fost construita). Intram si sa inceapa distractia.

Noi in acel moment aveam doar lei dupa noi. Voiam sa platim aia la contravaloarea in lei, si sa cumparam euro de restul. Niste tanti indiferente (functionarul tipic roman) ne trimit la etaj, “ca acolo e externu’ ”. Urcam la etaj, ma duc la prima tanti de la bar, ii arat aia, se uita la ea ca la evanghelia lu’ Toma (in original, ca nah, era scrisa in bozgoreasca) si-mi zice ca nu stie, sa vorbesc cu sefa ei, doamna Pitigoi (sau ceva de genu asta, ca avea nume de pasarica. Cred ca totusi o chema Mierla). Apoi, cu hartia mea in mana, in spatele barului, scoate telefonu care suna si incepe sa vorbeasca la el: ”Da. Da. Asa. Exact, acolo. Asa, acuma clic. Pe ala albastru, mah! Da draga, ala. Asa. Ce scrie? ... ?! Io n-am primit niciodata mesaju asta...” Lasa hartia mea pe masa, ia mausu in mana, si incepe sa umble pe monitor. Eu ma uitam ca prostu, ca nah, buna crestere ma impiedica sa intrerup pe cineva care vorbeste la telefon. ”Uite draga, io n-am mesaju ala, mie-mi zice altceva. Mai zi-mi odata ce-ti zice tie. ... mah, nu stiu, intreaba-l pe Costel, ca io nu stiu. Aha. Pai n-ai numaru lui?! Bine, stai ca ma uit si-l notez si te sun dup-aia. Bine, te-am pupat.” Si incepe sa butoneze telefonu. Io, stana in fata barului. ”Doamna, imi ziceti si mie pe unde-o gasesc pe sefa asta?!” Se uita aia mirata la mine, imi zice ” Acolo, dar nu e momentan” si incepe iar sa-si beleasca ochii in telefon. ”Imi dai si mie aia?” Se uita iar mirata la mine, si nehotarata, mi-o intinde. Ma duc la celalat bar, care mi-l aratase hoasca asta, unde erau 2 tanti (una vorbea la telefon) si intreb de doamna Pitpalac. Nu apuca sa raspunda aia pe care-o intrebasem, adica aia care nu vorbea la telefon, ca-mi raspunde ailalta. Se pare ca auzise discutia mea cu hoasca ei de colega, ca mi-a explicat frumos (cel putin asta a avut decenta sa-si intrerupa convorbirile amoroase cand vine un cacat de client in fata ei) “Stiti, birourile de extern s-au inchis. Ultima tranzactie se efectueaza pe la ora 4. Asa ca veniti va rog, maine, dupa 9 jumate, si va transferam banii.” ”Abia maine?! Nu e bine, dar ma rog… si pot sa dau lei, sa-i convertiti dvs in forinti la cursul de maine si sa virati forinti?” ”Nu, o sa trebuiasca sa cumparati dvs forinti, depunem forinti si viram forinti” Pula mea.... si acu intrebarea de baraj: ”In fine... dar eu nu am cont la dvs, ar putea asta fi o problema?” ”Ah, nu, deloc, veniti maine, deschidem cont si apoi va operam tranzactia care doriti dvs.”

Bun, deci da-mi voie sa recapitulez: vrei sa platesti niste bani intrun cont dintr-o banca externa. Depui lei si se vireaza? Ntz, ai vrea tu. Trebuie sa ai cont la banca unde vrei sa depui banii, trebuie sa stii banca la care e contu unde vrei sa transferi banii (nu conteaza ca stii IBANu), vii la ghiseul de depuneri cu suma pe care vrei sa o depui, in valuta in care vrei sa ajunga la destinatie, iti baga aia banii in contu tau de la banca lor, din cont iti transfera banii in contu unde trebuie sa ajunga, si gata. Simplu, nu?

Sa revenim. Io cu gura cascata in fata aleia, aia cu o mana pe receptorul telefonului, se uita la mine si-mi zambea cu bunavointa. Si atunci ma mananca in cur sa intreb ”.... da’... car ar costa toata povestea asta? Adica care e cominionul dvs?” Si ea-mi da lovitura de gratie: ”Aaaaa, pai nu e scumpa, costa doar 40 euro, indiferent de valoarea tranzactiei”

Stiu ca sunt un barbat bine, si de multe ori lumea ma confunda cu lorzi, multimiliardari in lire sterline si alte personaje de basm (mai ales cand apar in banci imbracat in pantaloni largi cu multe buzunare, adidasi de munte, o geaca de iarna, tot de munte, si in cap cu o bascalie ca de pescar), dar de data asta chiar nu aveam de platit decat vreo 80 de euro.

Si-n timp ce eu digeram lovitura pe care mi-o daduse duduia si ma gandeam ”cum plm, platesc 80 si mai dau bancii inca jumate?!” aia se uita la mine si vazandu-ma asa pierdut in timp si spatiu, ma intreaba ”S-a intamplat ceva?” ”Ah, nu, doamna, nu s-a intamplat nimic...” ”Atunci va asteptam maine, dupa ora 9 jumate” si-mi zambeste. Ii zambesc si eu, si-i spun ”Foarte bine. Asteptati-ma”. 

Cobor la Alina, care intre timp se dusese sa schimbe niste bani in euro. Ii povestesc toata faza. Exact acolo, la ghiseu. Duduia din spatele geamului, la inceputul discutiei noastre, care se auzea destul de clar, zambea. Dupa ce s-a terminat discutia – presarata si din partea mea, si din partea Alinei cu pule, dumnezei si multa muie – duduia avea un rictus pe fata de ziceai c-a mancat o pisica putrezita. Ne-a intins banii si n-a zis nimic. Nici noi. Am iesit din banca, am mers la masina si hai sa mancam ceva inainte sa plecam la drum. Mergem la o pizzerie de pe langa piata (v-o recomand cu caldura, are pizza buna, preturi la fel, si 2 televizoare mari puse strategic in fata si spatele salii, unde NU canta manele; cand am ajuns noi era AXN) si luam rapid cate o pizza, apoi mai luam niste gustarele pentru drum, si plecam.

Ajungem fara nici un fel de problema la Arad pe la 1, mai ales ca dupa Hateg am mers intre tiruri, si nu m-am stresat deloc. La sensul giratoriu fac dreapta catre Nadlac, si apoi drum intins. Benzina mai aveam vro 10 l, zicea indicatorul, si voiam sa bag din vama, sa nu mai opresc inainte. Mai ales ca parca au preturi mai bune.

Cu cativa km inainte de vama, in mijlocul campului, mergeam lejer cu muzica-n urechi, 90 la ora... si nu mai trage bubulina. O simteam cum moare sub mine. Wtf?! Dau a 4-a..... nimic…. A 3-a….. pana la urma opresc pe dreapta, bag avariile, si incerc sa pornesc motoru din nou. Acu nu mai pornea nici macar motoru. Alina, care pana atunci dormise, se trezeste, vede ca suntem in mijlocul campului, nu ne miscam, si se uita la mine speriata “Ce-i?!” Eu, enervat ca nu-i dau de cap, “Nu mai merge masina, asta-i!” In momentu ala, nevasta-mea s-a trezit instant. Cum nu mai merge, ce i-ai facut, alea alea. Acu de la benzina, nemiscat. Cam 10 l in rezervor. Ledul care ma atentiona de benzina, stins. Pe cine putem suna la ora asta (era cam 1 jumate)? Nevasta ca e ambreiaju, ca e benzina, ca e una, ca e alta.... ”Du-te repede si baga triunghiu in spate!” imi zice ea. Ma dau jos pe geru ala, caut pe sub tona de bagaje, il gasesc dupa cateva minute, il instalez cu chiu cu vai, ii gasesc o pozitie care sa-i permita sa reziste vantului, si ma bag iar in masina. ”Ce facem acu?!” ”Ce putem face, ma duc io pe jos pana la primu peco, iau 5 litri de benzina, si vedem daca e benzina sau e altceva.” ”Bine, da’ grabeste-te. Si nu uita sa-ti iei vesta reflectorizanta pe tine!” Uitasem de ea. Cauta iar pe sub tona de bagaje, ia vesta, ia bidonu in care fusese lichid de spalat parbrizu, si la drum.

Bah nene, batea un vant...... valeleu! Imi urcasera bijuteriile in piept. Si uitasem sa-mi iau si caciula, ca nah, plecasem in graba. Am pus gluga de la geaca in cap, si la drum. 

Vad eu la un moment dat in departare o pancarta iluminata, sufletul mi se lumineaza de bucurie, mai ales ca nu eram foarte departe de masina, si mai ales ca pe masura ce ma apropiam, desluseam cum scrie mare peco. Ajung, intru in cladirea unde stateau la mese 3 tiristi si 2 angajati, si se uitau toti plictisiti la un televizor care zicea despre muia care le-au tras-o rusii cu gazul, europenilor. Io zgribulit, inghetat, las bidonu de 5 litri afar, intru, se ridica unul dintre angajati ”95 aveti?” ”Ne pare rau, nu tinem decat motorina. Dar vedeti ca e un peco mai in fata, si ei are de toate” ”Mersi mult. E departe?” Unu din aia 2 angajati zice ”500 m”, alalaltu ”un kilometru”. E clar, am de mers cel putin un sfert de ora....

Hai, bidonu’n mana si la drum din nou. Ajung la peco, astept sa plece aia de la pompe, ca ai dreaqu, s-au strans toti sa-si spele parbrizurile cand am ajuns io cu bidonu’n mana, de ziceai ca-s fugit din Gara de Nord. Ies din peco niste cocalari plin de haur, se duc la masina, io ma bag in spatele lor, nu astept sa plece, si incep sa bag in butelca. S-au uitat aia la mine ca la urs, apoi si-au vazut de drum.

Intru, ii zic aluia numaru pompei, ma vede cu bidonu’n mana, si zambeste cu subinteles. Il fut in gura si plec inapoi. Cred ca e inutil sa mentionez ca n-am avut noroc sa ma ia nici o masina, nici la dus, nici la intors.

Ajung la masina, nevasta dardaia de ziceai ca nu e adevarat. Eu ma mai incalzisem, ca mersesem in mars fortat, da ea, saraca, care-a stat numa in masina, fara caldura, mai avea nitel si sucomba acolo. In fine, imi vede vesta de departe, si iese din masina. Ma asteapta cu capacu de la rezervor deschis si tremurand ca un caine zgribulit.

Eh, acu alta. Am benzina, cum o bag? Scoate ea din masina o sticla de jumate de apa, hai sa-i taiem fundu, sa facem palnie. Ntz, ca are gatu prea mic, nu ajunge. Nu e bine.

Ne aducem aminte ca avem o sticla de Prigat prin masina, pe undeva. Mai era suc in ea, asa ca ”goleste sucu in sticla de jumate, da restu incoa sa-l beau io, si ma duc io sa iau cutitu din portbagaj, s-o tai!” Jumate in sticla, jumate pe jos din cauza tremuratului, reuseste Alina sa-mi dea sticla, beau ce mai ramane, tai fundu si..... tot nu e bine.

Evident ca gatul sticlei nu ajungea sa impinga clapeta aia de la rezervor. Norocul nostru a fost ca ne-am oprit chiar langa un copac, asa ca m-am intins, am taiat o crenguta, si-am impins clapeta aia prin gatul sticlei. Gata, putem turna.

Ea tinea “palnia” si “dispozitivul de blocat clapeta rezervorului”, iar io turnam. Intr-un final, reusim. Intram in masina, reusesc sa pornesc motorul, si sunt curios sa vad ce-mi indica benzina. Ma duc mai intai sa iau triunghiul, apoi vin in masina. Acul trecuse deja de 10 l...... 15...... si se opreste undeva aproape de 20. 17-18, ceva de genul asta. Toata povestea cu dusu dupa benzina si intorsu m-a costat cam o ora jumate. Ieftin.

Mergem in peco, acelasi peco, io tot cu vesta pe mine, fac plinu, ala cand ma vede iar zambeste, il fut iar in gura si plecam mai departe, catre vama.

In drum spre granita, ne mai oprim o data sa schimbam leii in niste forinti, si sa facem iar plinul la termosul cu cafea. 

In vama, coada. Am mai stat si pe acolo vro 15-20 min pana am reusit sa trecem la pretenii nostri, ungurii…

- va urma -