luni, 31 mai 2010

Cine are noroc, are, şai la lai lai lalaaaaai...

Azi vorbim despre cât de norocoşi îs unii. Şi cât îs alţii de nu. Şi legăm povestea de un maus nenorocit.

Ei bine, în munca mea, un maus e vital. Adică îmi pot face treaba şi fără el, dar e muuult mai comod cu, decât fără. Exact, am ajuns şi io la vârsta aia la care încep să mă gândesc cum să fac să-mi fie totul cât mai cosy, aşa. Cred că toţi – generaţia haicinci nu se pune – ne-am bucurat când am trecut de la mauşii cu bilă la ăia optici. Io-s unu’ dintre ei.

Dup’aia am avut o revelaţie: wireless! Duamne, ce bine era să stai în pat şi să te joci cu mausul pe calc de la 2 metri! Atunci mi-am luat primul kit wireless. Unul de la Microshit. M-a ţinut câteva luni. Mausul nu voia de nici un chip să meargă normal, iar tastatura îmi păpa câte 4 acumulatori AA de 1600 mAh la 2 săptămâni. Exorbitant. Apoi, ca să fie treaba cât mai bună, s-au futut şi mausul, şi tastatura. Nu-mi mai aduc aminte de ce nu m-am dus înapoi la firmă să le dau shiturile înapoi.

M-am bucurat şi mai mult când ăştia de la muncă, într-o apreciere unică şi de nemaiîntâlnit a calităţilor mele (nemaiîntâlnită decât la ceilalţi 200+ colegi ai mei din oraş, plus celelalte zeci de mii din lume) mi-a dat, pe lângă compuţăr, şi un maus şi-o tastatură, ca să-mi fac treaba mai bine. Am fost în extaz. Ambele harwired pe USB. A fost ok, pentru birou. Dar când eşti prin cine ştie ce locuri, parcă e mai bine să ai un wireless, nu? Aşa că am strâns din biuci şi anul trecut mi-am luat un Logitech. Simplu şi ieftin. Cel mai de jos. Bă, dar era mişto. N-am avut nici o treabă cu el. Atâta tot că după câteva zile am realizat că n-ar strica să am unul care să se muleze mai bine în labă. Aşa că p-ăsta l-a luat muierea, iar eu m-am upgradat la un Trust.

Bă, ăsta a fost The SHJT. Marfă rău. Numai că de vreo săptămână şi ceva, nu prea mai vrea să meargă. Probabil s-a săturat de căzături şi de condiţiile vitrege prin care trecem amândoi. Mno, am fost să-mi caut maus. Scumpe rău, mă nene. Dar îmi trebuia. Şi cum îmi rodeam io unghiile căutând o soluţie, am găsit-o. Adică am văzut-o. Kit wireless la juma de preţ, din cauză că are Y în loc de Z. Normal că m-a bufnit râsul – şi l-am luat. Din păcate, era Microshit. Ajuns acasă, am constatat cu nedisimulată bucurie că mausul merge d’ampulea. Plus că receiverul ăla era cât juma din Asia. Plm, aia era o ditamai arma albă! Adică neagră...

Bă, e de la drivere. Aşa mi-a zis micul geniu din mine. Aşa că m-am pus să instalez driverele. Hopaaa, vrea să-mi dezinstaleze ceva de la touchpad. Hai, fie, că le găsesc dup-aia pe net, n-are bai. Restart. Mausu’ meu tot ca o pulă mergea. L-am pus frumos înapoi în cutie (a se înţelege că l-am pus de la 4 metri în cutie, de vreo 12 ori, până am reuşit să-l aşez într-o poziţie frumoasă) şi a doua zi mă duc înapoi la magazin. Le zic să-şi ia shitu’ înapoi, că io vreau altceva. Amabili, oamenii m-au poftit să-mi aleg. Cum ideea de-a dea 60 sau 100 de coco pe un maus nu mi se părea chiar cel mai inteligent lucru, m-am oprit la ăsta.

Mi s-a părut o chestie tare mişto. După ce l-am luat ad labam, am văzut că e şi super plăcut la atingere – îţi dă o senzaţie tare catifelată şi de confort. Asta se întâmpla sâmbătă seara. Ieri m-am folosit de el şi-am fost super încântat.

Azi dimineaţă, în timp ce-mi făceam de lucru cu el în mână, îi moare cursoru’. Subit. Am scroll, dar n-am cursor. Wtf?! Am încercat să-l gâdil, l-am rugat frumos chiar. Pula. Azi cred că trebuie să mă duc înapoi la ăia şi le cer un card de client fidel.

Dar problema mea e alta. Bă, îmi TREBUIE MAUS! Microshit – nu mai vreau să mai aud de ei. Sincer, parcă nu mi-ar displăcea ăsta dar plm, să-mi vânz un rinichi ca să mi-l iau... şi dacă iar nu-mi merge? Să nu le fuţi muma’n cur...?!

Şi apropo, poate cineva să mă lămurească de ce acelaşi produs costă şi 100 de dulari în state, şi 100 euro în ţara europa? Atunci paritatea la ce mai e bună?!

2 comentarii:

miki spunea...

Eu cred ca esti ghinionist! Am tot ansamblu' ala Microsoft si, dupa ce l-am folosit cu succes vreo 2 ani acasa, acu l-am luat la birou(ca astia's saraci si ma saturasem de tastatura si mousu' din 2000). Si functioneaza. Inca. E drept ca bateriile din mouse ma tin cam o sapt. 1/2, insa alea din tastatura vad ca ma tin mai bine de o luna. Iar risivaru' nu-i asa mare. Il masurai si-i de 8/5 cm.
Anterior am folosit tastatura si mouse cu fir A4Tech (habar n-am de cine's facute si unde), insa is bune si acu. Le tin de rezerva in caz de penurie de baterii.
Hai, nu dispera! Undeva in lume exista keyboardu' si mousu' ideal pentru tine :D

Teuton spunea...

miki, io am ce am cu microshitu. e pasarica mea, si tin la ea. oricum, am zis de la inceput, cine are noroc... io n-am avut.
si stiu sigur ca exista pe undeva si ceva pentru mine. le si stiu. numai ca, din considerente de sanatate mentala, ma tem ca pana castig la loto or sa ramana in vitrina...
apropo, vad ca jegul asta de maus acum merge. dracu s-o ia de tehnologie cu cine-a mai inventat-o!!!