joi, 13 mai 2010

Futil

De câteva zile încoace, am un sentiment ciudat. E greu de explicat, e ceva între furnicăturile care le simţi când urmează să faci ceva important şi ai emoţii, senzaţia de cădere în gol, care nu se mai termină, şi încă ceva, nedefinit.

Ce faci atunci când afli că s-a întâmplat ceva ce sperai să nu se întâmple niciodată, şi-ai făcut tot posibilul s-o împiedici? Trecutul nu-l mai poţi schimba, iar regretele nu-ţi ajută la nimic. Te orientezi spre viitor? Cum reuşeşti să faci asta, când nu poţi înţelege trecutul, iar „de ce?!” nu-ţi dă pace...?

Prietenul meu musulman, despre care n-am mai scris de foarte mult timp, se pare c-a evoluat. În weekend fuse la Berlin, la o întâlnire a palestinienilor din Europa. Cică i-a plăcut. Şi oraşul, şi meetingul. Ideea e că fata lui, pe care o iubea şi pentru care era gata să facă aproape orice (în afară de lucruri care să implice religia, bine-nţeles), şi căreia i-a dat nenumărate dovezi de dragoste, după atâţia ani în care ştia despre sentimentele pe care el i le nutrea, duminică a comis-o. Ireversibil. Şi-a tăiat craca. Pentru că de ziua lui, nu i-a trimis decât un sms, şi ăla destul de impersonal, din câte-am înţeles. Stăteam cu el de vorbă la o cafea, şi în timp ce-mi povestea, se juca nervos şi dezamăgit cu telefonul pe al cărui display era Sara. Ochii îi erau umezi. De durere? De neputinţă? Din cauză că a realizat cât de mult a sperat, numai ca să fie dezamăgit...? Numai el poate şti. Cert e că decizia ei de-a se limita la un amărât de sms, fără să se deranjeze să sune măcar un minut, l-a făcut să realizeze ce valoare are el în planurile ei de viitor. Ca o comparaţie, speranţele lui se îndreptau către „happily ever after” – alături de ea, bine-nţeles.

Partea amuzantă e că în tot timpul ăsta de când a plecat de acasă, a cunoscut o mulţime de fete. Şi-atât. Nu numai că e în continuare „ficior”, dar nici măcar nu s-a implicat. Pentru că se păstra pentru ea. Mda.

Ei, şi uite-aşa, duminică i-a fost servită picătura care i-a umplut cupa amărăciunii. Şi acum s-a hotărât s-o deşerte. Partea proastă e că, din câte văd eu, nu prea are de gând să treacă uşor şi repede peste toată povestea asta – la dracu’, el chiar a ţinut la ea...

În fine, ideea e alta. Pe cât de înverşunat era când vorbea de situaţia din Gaza şi West Bank, pe atât de neputincios îl vedeam când îmi povestea toate astea. Şi uite-aşa, măreţii bărbaţi (gata, nu mai vorbesc de el, am încheiat subiectul), care merg în războaie şi se supun la diverse suplicii pentru cauze mai mult sau mai puţin nobile, sunt reduşi la simpla valoare a unui rahat de muscă de un simplu gest al unei femei. Sau, mă rog, de absenţa lui. Devin epave.

Şi deasupra tuturor, ca o reafirmare a futilităţii supreme, tronează întrebarea „de ce?”.

Ei bine, poate pentru că bărbaţii, din punctul ăsta de vedere, cel puţin, se împart între cei care înţeleg, şi cei care nu înţeleg. Pentru cei care înţeleg, lucrurile sunt aşa cum sunt. Pentru cei care nu înţeleg... lucrurile sunt aşa cum sunt. Şi atât. Dincolo de asta, nu mai e nimic.

6 comentarii:

catherine spunea...

teutoane, teutoane... oare ce intelegi tu si ce nu...?

Teuton spunea...

chiar asa, oare ce...? nici eu nu mai stiu...
cred ca pana la urma, totul e intr-adevar relativ...

miki spunea...

Azi ti-am descoperit blogul si, drept urmare, am citit tot. Da capo al fine. Sau invers. Ca nu mai stiu... Te mai intalneam pe verze, dar nu m-am gandit niciodata sa-ti vizitez blogul. Eniuei, imi place!
P.S. L-am indexat la favorite

Teuton spunea...

miki, sar'na de aprecieri. vezi, ce face omu' cand are prea mult timp liber...? citeste integral bloguri :))
serios, acuma, nu ti-era mai usor daca doar te abonai la postari? ca sa nu stai sa intri de 'j'da mii de ori doar ca sa vezi ca-s in pana de inspiratie. ma rog, e alegerea ta.
inca o data, mersi de parerea buna ;)

Florena spunea...

mda... cat de bine te inteleg, (depinde si de situatie) insa mi se potrivesc atat de tare aceste fraze :(

Cand afli ce si cum, da un semn... poate ma ajuta cumva!

PS: solutia probabil ca ar fi sa te orientezi spre viitor, dar cum faci cand "trecutul" este atat de imprimat incat e greu sa mergi mai departe?!?

Teuton spunea...

io zic sa nu-ti pui prea multe sperante. nici in el (care, dupa cum ziceam, e un fatalau la fazele astea), nici in mine (c-as putea ajunge la o concluzie). dupa cum ziceam, lucrurile sunt extrem de complicate. sau extrem de simple. depinde cat de mult vrei sa te doara capu'.
pana la urma, io unu merg inainte. nu s-a nascut inca omul fara de care sa nu poata lumea merge inainte...
si cand mai am chef sa ma doara capul, promit sa ma mai gandesc la lucrurile astea. si sa va tin la curent cu fatalaul meu. daca reusesc sa scot din el un barbat, atunci pot muri impacat :D