Mohammed e palestinian. Are o fizionomie tipica pentru cei din Orientul Mijlociu, cu sprancene dese, ten mai inchis si parul negru. Pare firav de statura, mai ales cand stam unul langa celalalt.
L-am cunoscut la orele de limba ceha, si mi s-a parut funny. Avea ceva care mi se parea amuzant, dar imi si dadea impresia ca e gay. Nu pot spune exact ce anume, era doar o senzatie subconstienta, care lasa sa treaca doar concluzia: GAY!
Stiam ca e musulman; in cele cateva sedinte pe care am avut ocazia sa le facem impreuna, cu fiecare ocazie pe care o aveam, il intrebam cate ceva specific culturii lui. Evident, pe cat posibil, in contextul discutiei care se purta.
Si tot cu fiecare ocazie il analizam cu coada ochiului, si-i vedeam gesturile care mi se pareau efeminate, felul de a vorbi (excesiv de politicos, cerandu-si iertare pentru orice, chiar si un accent pus aiurea), mainile pline de inele & shit, faptul ca – desi musulman practicant – se poarta mereu proaspat ras, si toate acele mici amanunte, ma faceau sa-l consider cat se poate de gay. Cu toate ca nu imi daduse nici un motiv sa cred ca s-ar fi dat la mine, ceva din felul lui ma impiedica sa-l vad ca pe un barbat-barbat. Nu c-as avea ceva impotriva gay-lor – atata timp cat fiecare isi vede de treaba lui; ca daca ne incurcam preferintele, e cam nasol…
Intr-o seara, iesind de la ore, in drum spre birourile noastre, am mai intarziat vreo 15 min de vorba. Daca-mi aduc bine aminte, a fost ceva legat de casatorie; el m-a intrebat cum e, ceva de genul asta, si-am inceput sa-i spun ca e super fain si super stresant in acelasi timp, ca acum, ca si cap de familie esti direct responsabil de toate cele, “Nu stiu cum e pe la voi, dar pe la noi asa e…”, faze de genu’ asta. Nu-mi mai aduc aminte discutia in detaliu; doar cateva faze-cheie mi-au ramas in cap.
Stiu ca la un moment dat, mai in gluma, mai in serios, l-am intrebat cand face si el pasul asta. El a zis ceva de genul ca e imposibil de spus, ca lucrurile sunt mai mult decat complicate, ca bla-bla-bla. Eu, baiat finut si cu mult bun simt – dupa cum spuneam, si plin de modestie – ii zic ca nu e treaba mea, am intrebat si io doar asa, de dragul discutiei…
Si pentru ca oricum era ora 5 jumate, terminaseram programul si existau sanse sa vina nevasta dupa mine, in oras, ii propun sa iesim la un suc/cafea/ceai/orice bautura nealcoolica. Si el zice:
- Da, sigur, mi-ar facea placere.
Pauza.
- Stii, esti primul care zice ceva de genul asta, de cand sunt eu aici.
- Ete nah, io-s ruman, nu ca astia de aici. Deci, daca vrei sa iesim si sa stam mai mult la taclale, stai s-o sun pe muiere, sa vad sigur ce si cum.
- Ah, you mean NOW? Stii, acum nu prea pot...(si a inceput sa-mi zica ceva de niste musafiri, chestii importante, nu asa…) Daca vrei, saptamana viitoare iti stau la dispozitie.
- Ok, nici o problema.
Si a ramas sa vorbim saptamana viitoare. Numai ca saptamana a trecut si din cauze independente de persoana mea, am lipsit de la ore. Joi trec pe la el sa-l intreb de sanatate.
- Cand ne vedem?
- Pai sa vedem, ca una ca alta...
- Bah, stii ceva? Ia ia-mi tu frumos numaru’ de telefon din baza de date a firmei, ca stii cum ma cheama (nu, nu-mi stiu numarul de telefon, pentru ca nu ma sun niciodata pe mine. Daca vrei, stiu numarul nevestei pe dinafara, da’ nici ala nu stiu daca te ajuta), si cand ai chef de mine, imi dai un telefon cu o ora inainte.
Si-am plecat, ca aveam treaba. A balmajit el ceva de sambata, ca ma suna sambata, dar n-am pus mult pret pe vorbele lui.
Sambata a cam sunat telefonul de dimineata, dar ProphetGuy al meu a reusit sa sune abia pe la 3 jumate. Ca ce fac, ca daca n-am treaba i-ar face o deosebita placere sa ne vedem pe la 7 la bodega, ca bla bla bla... Ok, atunci, ne vedem la 7 la crasma.
Si asa a inceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu