Am promis o treabă cu gagica asta de aici. Ceea ce urmează s-a întâmplat în ieşirea asta.
Deci: eram cu pretenu’ ăsta al meu în baru’ în care am fost prima oară şi cu ProphetGuy. Şi eram numa’ noi doi, chitroasa aia a lui încă nu venise de la model ling. Şi cum stăteam noi şi ne beam beuturile, o văd pe una care se tot uita lung înspre noi. Gagica stătea la bar, pe partea dinspre sală. Părea o clientă obişnuită, care-şi savurează cafeaua şi ţigarea. Numai că-i cam fugeau privirile înspre masa noastră.
De obicei, la faze de genul ăsta, mă uit în ochii persoanei respective. O perioadă. Pentru că dacă în acea perioadă nu face nici o mişcare, îmi piere subit tot interesul şi-mi văd de ale mele.
Aşa am făcut şi atunci. Până la urmă am lăsat-o pe blondă în pace. Ne-am văzut de ale noastre. De reţinut că la masă ne-a servit gajica asta.
Eh, vine timpul să plecăm. După cum am mai scris aici, am mai fost într-o cârciumă înainte de-a pleca de tot pe la căşile noastre. Şi în cârciuma asta, a 2-a, îl întreb p-ăsta ce plm voia aia de la noi, autograf, bani, futere, orice-ar fi vrut, trebuia să vină cu tupeu să ceară. Probabil că n-ar fi primit nimic, dar merita să încerce. Plus că ar fi crescut în ochii mei – tupeu, femeie înfiptă, alea alea.
Ăsta, chinez. Care aia de la bar, că el n-a văzut nimic, că nu ştie, că... Mă rog, discuţia o purtam numai noi, bărbaţii, că pretena aia a lui se uita ca vaca la noi, oricum nu pricepea boabă de angleză. Aşa că puteam vorbi nestânjeniţi. Şi uite-aşa, dintr-una-n’tr-alta, îmi zice ăsta că dacă vreau, se duce să vorbească cu ea, dacă vreau să vină pe la mine. Eu, la mişto, îi zic da coaie, cheam-o, că oricum stau singur, şi poate ştie şi ea să facă şi de mâncare şi-un pic de curăţenie, măcar să merite ceea ce i se oferă. Ăsta zice bine, şi, foarte serios, mă întreabă detalii: unde ne întâlnim, la ce oră, treburi pragmatice. Eu am crezut în continuare că-mi face jocul, şi i-am ţinut isonul. La un moment dat mă întreabă omul ceva de genul cine să-i spună că sunt. În spiritul discuţiei anterioare, îi spun să mă facă un ministru, ceva mare.
Buuuun. Plecăm din crâşma asta. Drumul nostru trecea pe lângă barul cu incidentul. Ăsta, cu pretena de braţ, io lângă el, în timp ce ne apropiam de prima crâşmă, mă mai întreabă o dată de blondă. Cum arată, elemente distinctive, CNP, adresă, nah, să n-o încurce.
Între timp ajunsesem în faţa barului şi ne oprisem. Mă uit înăuntru prin geamurile fumurii şi-o văd pe blonda de la bar, aia cu holbatu’, că-şi luase şorţu’ pe ea şi acum servea pe la mese. Intrase de tură. Ailaltă, care ne servise pe noi, era şi ea prin sală.
Înainte de punctul culminant, o mică precizare. Chelneriţa noastră: o blondă pe la 40 de ani, slabă, uscată, femeia-blană, pe care vârsta îşi pusese amprenta. Şi frumoasă... nu mai vorbesc. Gagica cu uitatu’: femeiuşcă pe la 20+ ani, cu ceva-ceva cărniţă pe ea, tot blondă, dar nici asta n-ar fi câştigat vreun premiu de frumuseţe. Cert e că nici una nu era pe gustul meu.
Buun. Deci, noi 3 în faţa barului, ăla îmi cerea detalii, eu o văd prin geam şi-i zic uite coaie, aia care serveşte, blonda, AIA e! Bine. Şi intră. De menţionat că până în ultima clipă eu am tot crezut că n-o s-o facă...
Numai că, o, calamitas, în loc să se ducă la aia mai tânără, îl văd că se duce la ailaltă. Aia care ne servise pe noi la masă! Şi cum plm s-au poziţionat, că el stătea cu spatele la mine, iar ea cu faţa. Şi se mai întorcea ăsta (şi-l vedeam cu gura până la urechi) şi arăta cu degetu’ în direcţia mea... şi io muream de ruşine... şi aia se uita, întindea gâtu’şi zâmbea... Eu mai aveam puţin şi plecam de ruşine...
Într-un final iese ăsta cu o expresie ce anunţa atât bucurie, cât şi dezamăgire, şi-mi zice că i-a zis, ea l-a ascultat până la capăt, şi i-a dat răspunsul: i-ar fi făcut o mare plăcere, dar din păcate nu poate acum, că e în timpul programului. Dar, dacă e, poate mai trec mai pe seară pe la o cafea sau altceva la crâşma aia...
Evident că nu puteam să ratez ocazia de a-l întreba cine i-a zis că sunt. Ministrul român al agriculturii. Deci m-a făcut şi ţăran...
Mai trebuie să mai spun că multă vreme mi-a fost atât de ruşine de femeia aia încât încercam să ocolesc bodega cu pricina?
Dacă ţi-a plăcut, dă-mi un vot.
PS: da, nevasta ştie. Eu i-am spus. Şi când a văzut-o p’aia la care s-a dus ăla să-i facă propunerea, şi-a schimbat părerea despre mine. Mi-a zis că se aştepta să am standarde mai ridicate. După multe luni, am reuşit s-o prindem acolo şi pe blonda cu uitatu’. Mi-a repetat treaba cu standardele...
PS2: cică e adevărat, cehoaicele sunt foarte easy. Personal, nu mă pot pronunţa. You know, a gentleman never tells :D
PS3: nici în ziua de azi nu ştiu de ce sau la cine se uita blonda aia aşa lung...
Deci: eram cu pretenu’ ăsta al meu în baru’ în care am fost prima oară şi cu ProphetGuy. Şi eram numa’ noi doi, chitroasa aia a lui încă nu venise de la model ling. Şi cum stăteam noi şi ne beam beuturile, o văd pe una care se tot uita lung înspre noi. Gagica stătea la bar, pe partea dinspre sală. Părea o clientă obişnuită, care-şi savurează cafeaua şi ţigarea. Numai că-i cam fugeau privirile înspre masa noastră.
De obicei, la faze de genul ăsta, mă uit în ochii persoanei respective. O perioadă. Pentru că dacă în acea perioadă nu face nici o mişcare, îmi piere subit tot interesul şi-mi văd de ale mele.
Aşa am făcut şi atunci. Până la urmă am lăsat-o pe blondă în pace. Ne-am văzut de ale noastre. De reţinut că la masă ne-a servit gajica asta.
Eh, vine timpul să plecăm. După cum am mai scris aici, am mai fost într-o cârciumă înainte de-a pleca de tot pe la căşile noastre. Şi în cârciuma asta, a 2-a, îl întreb p-ăsta ce plm voia aia de la noi, autograf, bani, futere, orice-ar fi vrut, trebuia să vină cu tupeu să ceară. Probabil că n-ar fi primit nimic, dar merita să încerce. Plus că ar fi crescut în ochii mei – tupeu, femeie înfiptă, alea alea.
Ăsta, chinez. Care aia de la bar, că el n-a văzut nimic, că nu ştie, că... Mă rog, discuţia o purtam numai noi, bărbaţii, că pretena aia a lui se uita ca vaca la noi, oricum nu pricepea boabă de angleză. Aşa că puteam vorbi nestânjeniţi. Şi uite-aşa, dintr-una-n’tr-alta, îmi zice ăsta că dacă vreau, se duce să vorbească cu ea, dacă vreau să vină pe la mine. Eu, la mişto, îi zic da coaie, cheam-o, că oricum stau singur, şi poate ştie şi ea să facă şi de mâncare şi-un pic de curăţenie, măcar să merite ceea ce i se oferă. Ăsta zice bine, şi, foarte serios, mă întreabă detalii: unde ne întâlnim, la ce oră, treburi pragmatice. Eu am crezut în continuare că-mi face jocul, şi i-am ţinut isonul. La un moment dat mă întreabă omul ceva de genul cine să-i spună că sunt. În spiritul discuţiei anterioare, îi spun să mă facă un ministru, ceva mare.
Buuuun. Plecăm din crâşma asta. Drumul nostru trecea pe lângă barul cu incidentul. Ăsta, cu pretena de braţ, io lângă el, în timp ce ne apropiam de prima crâşmă, mă mai întreabă o dată de blondă. Cum arată, elemente distinctive, CNP, adresă, nah, să n-o încurce.
Între timp ajunsesem în faţa barului şi ne oprisem. Mă uit înăuntru prin geamurile fumurii şi-o văd pe blonda de la bar, aia cu holbatu’, că-şi luase şorţu’ pe ea şi acum servea pe la mese. Intrase de tură. Ailaltă, care ne servise pe noi, era şi ea prin sală.
Înainte de punctul culminant, o mică precizare. Chelneriţa noastră: o blondă pe la 40 de ani, slabă, uscată, femeia-blană, pe care vârsta îşi pusese amprenta. Şi frumoasă... nu mai vorbesc. Gagica cu uitatu’: femeiuşcă pe la 20+ ani, cu ceva-ceva cărniţă pe ea, tot blondă, dar nici asta n-ar fi câştigat vreun premiu de frumuseţe. Cert e că nici una nu era pe gustul meu.
Buun. Deci, noi 3 în faţa barului, ăla îmi cerea detalii, eu o văd prin geam şi-i zic uite coaie, aia care serveşte, blonda, AIA e! Bine. Şi intră. De menţionat că până în ultima clipă eu am tot crezut că n-o s-o facă...
Numai că, o, calamitas, în loc să se ducă la aia mai tânără, îl văd că se duce la ailaltă. Aia care ne servise pe noi la masă! Şi cum plm s-au poziţionat, că el stătea cu spatele la mine, iar ea cu faţa. Şi se mai întorcea ăsta (şi-l vedeam cu gura până la urechi) şi arăta cu degetu’ în direcţia mea... şi io muream de ruşine... şi aia se uita, întindea gâtu’şi zâmbea... Eu mai aveam puţin şi plecam de ruşine...
Într-un final iese ăsta cu o expresie ce anunţa atât bucurie, cât şi dezamăgire, şi-mi zice că i-a zis, ea l-a ascultat până la capăt, şi i-a dat răspunsul: i-ar fi făcut o mare plăcere, dar din păcate nu poate acum, că e în timpul programului. Dar, dacă e, poate mai trec mai pe seară pe la o cafea sau altceva la crâşma aia...
Evident că nu puteam să ratez ocazia de a-l întreba cine i-a zis că sunt. Ministrul român al agriculturii. Deci m-a făcut şi ţăran...
Mai trebuie să mai spun că multă vreme mi-a fost atât de ruşine de femeia aia încât încercam să ocolesc bodega cu pricina?
Dacă ţi-a plăcut, dă-mi un vot.
PS: da, nevasta ştie. Eu i-am spus. Şi când a văzut-o p’aia la care s-a dus ăla să-i facă propunerea, şi-a schimbat părerea despre mine. Mi-a zis că se aştepta să am standarde mai ridicate. După multe luni, am reuşit s-o prindem acolo şi pe blonda cu uitatu’. Mi-a repetat treaba cu standardele...
PS2: cică e adevărat, cehoaicele sunt foarte easy. Personal, nu mă pot pronunţa. You know, a gentleman never tells :D
PS3: nici în ziua de azi nu ştiu de ce sau la cine se uita blonda aia aşa lung...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu