luni, 23 februarie 2009

Cum schimbi mentalitatea unei naţiuni?!

România – o ţară de curve, piţipoance, cocalari, jmekeri şi de cele mai multe ori un mic paradis fiscal şi sora mai mică a „ţării tuturor posibilităţilor”. Cam asta ar rezuma – în mare – o imagine cât de cât realistică (realistă?) a ţării noastre (cel puţin, a mea e sigur. Încă...). Şi tot cam aşa o văd şi străinii. În România, dacă ai bani şi relaţii, eşti un mic Dumnezeu. Poţi să-i iei la pulă pe toţi, de la amărâţi la miliţieni şi judecători. Aproape oricine ar face aproape orice pentru suma corectă. Nu-i aşa?
Ne batem toţi cu pumnul în piept că vrem să ne fie mai bine, dacă nu nouă, măcar copiilor noştri. Peste 10 luni se împlinesc cei 20 de ani profeţiţi de Brucan. Şi guess what? A avut dreptate. La noi acasă corupţia e despot absolut şi mecanismul funcţionează perfect, implacabil din vremuri imemoriale.
Aş putea abera mult pe tema asta, dar de fapt, plecasem de la altceva. Cred că toată lumea ştie de scrisoarea deschisă a doctorului. Şi atunci l-am întrebat pe un prieten care e treaba, el fiind mai în măsură ca mine să ştie lucrurile astea. Ceea ce urmează sunt discuţiile de pe mail:


"Am citit scrisoarea acum cateva zile. Este perfect corect ceea ce scrie acolo. E
probabil un tip care chiar mai crede in mos craciun si l-a vazut pe Obama in
America si se intreba de ce acolo se poate si la noi nu.
Inca o data, e perfect corect ceea ce a spus si disperarea nashte monstruozitati de genul acesta.
Mass media induce o paranoia ca medicul este acolo "sa te faca la
buzunare". Sunt atat de multe de zis ca nici nu stiu de unde sa incep. TOATA
lumea e de vina dar exista un singur tap ispasitor.
Presiunea e f mare pe unii medici. Sunt fata de frictiune intre manageri, casa de asigurari, familie, pacient cu familia pacientului care nu actioneaza intotdeauna in favoarea pacientului, presa, asociatii profesionale incompetente (administrativ), lipsa
uni sindicat sau a unei forme de solidaritate, minister (care face abuzuri peste
abuzuri) si tot asa.
Situatia e f nasoala. (majoritatea medicilor pot sa-si bage picioarele si sa plece). Huidu zicea ca el are asigurare paneuropeana (care e un kk mare din cate stiu). Cati oameni din tara asta isi permit sa plece sa se trateze prin alte parti???
E normal sa fie ofticat. In state ar castiga
500.000$ pe an iar in ro nu face nici 50.000 cu tot cu salariu ;) daca intelegi ce spun si in plus il mai terfelesc si toti pe banii, munca si sanatatea lui. Pai e corect?"


"dom doftor... daca e asa nemultumit de tara, de ce nu pleaca intr-o tara in care
daca ar accepta un pachet de tigari de la un pacient, s-ar duce la racoare? iti
zice baiatu, din obisnuinta. ca nah, e cam bine sa lucri pentru stat, iei salar,
mai da si cate unu cate ceva, daca esti baiet destept iti faci si-un cabinet,
unde mai faci inca niste venituri frumusele.... nu e si asta tot munca?
nu iau apararea nimanui, sunt constient ca lucrurile nu-s bune in multe privinte,
dar cine daca nu noi le-a facut asa?
am mai zis-o, ne meritam soarta..."


"de acord cu tine, dar hai sa-ti spun: nemultumit de tara... pentru ca lucrurile
s-au degradat f mult (F F F mult) in ultimul timp. sa plece in alta tara? sigur
ca ar pleca, dar cand esti sef, dupa ce ai razbit pe aici prin mizerie nu iti
vine sa pleci cand ai iesit din rahat si ai luat si tu o gura de aer. De lucrat
in particular, e valabil pt anumite specialitati dar nu pt toate. Chirurgia
toracica... in nici un caz nu poti sa o faci in privat. si iti spun eu ca i-ar
conveni mai mult sa fie platit la adevarata valoare (ca intr-o tara adevarata)
decat sa primeasca cadouri de la pacienti. Si primitul cadourilor este
discutabil pentru ca unii cer, altii refuza sa primeasca si sunt alergati pe
holuri.
Ne meritam soarta. Este de apreciat nenea doftoru ala din alta
privinta. Daca te uiti la el iti dai seama ca a facut gura mare si o sa il
beleasca astia. Si tb sa te gandesti pt cine a facut gura mare? pentru el? eu
zic ca nu. cand esti ditamai conferentiarul universitar la spitalul universitar
din capitala nu prea iti mai vine sa te gandesti si la viermii aia de studenti,
rezidenti si tineri medici. Iti e tie bine si faci ciocu mic, poate iesi la
pensie si capeti cadou un post in politichie.
dar ti-am spus... e mult de discutat. Doctorii nostri sunt gramada in franta, anglia si state. Si iti spun ca nu aia desteptii au ramas pe aici. In alta ordine de idei oamenii nu mai au incredere in medici si asta este un alt lucru f grav.
Din ultimele 2 fraze iti dai seama cine o sa sufere cel mai mult din pricina nemernicilor astora: POPOLU! NU astia de la varf pentru ca aia se tratează in viena tot la medici
romani care au fost suficient de destepti sa o taie de pe aici. In confuzie, unde nu-i cap vai de picioare!
nu copii sunt geniali, ci sistemul nostru de invatamant ii tampeste. Cum poti sa-l pui pe unu cu 4 clase sa educe pe altii? Doar in puscarii "mergea" chestia asta. De fapt sistemul este de vina dar nu sistemul in intregime pentru ca exista un feedback care ne va duce intr-un sens sau altu (ori iesim ori ne curatam de tot). Exista o bucla defecta: invatamantul. Daca cineva rezolva problema educatiei totul se rezolva in cateva generatii. Pe scurt."


"chestia cu plecatu e si nu e asa. din punctul lui de vedere, probabil ca cel mai
putin rau - atentie, nu vorbesc de bine in situatia de fata - ar fi,
intr-adevar, sa ramana in tara, langa familie si prietenii lui de-o viata.
cu primitul cadourilor nu prea ai dreptate. adica, cati doctori (in procente)
refuza micile atentii pe care le ofera pacientii? vorba aia, le-a facut o mare
favoare, nicidecum meseria pentru care e platit doctorul respectiv. nu zic ca nu
sunt, zic doar ca sunt atat de putini incat nu stiu daca are sens sa vorbim
despre ei. intotdeauna a suferit marea prostime pentru deciziile celor cativa
care-i conduc. cu atat mai mult pe taramurile noastre. copii geniali nu mai
avem de mult. s-a dus epoca lu coanda si saligny. au murit odata cu comunismul.
apoi nu i-a mai inviat nimeni. intre noi fie vorba, cu profesori care (uneori)
stiu mai putin decat elevii lor, nici nu prea avea cum. feedbacku de care
vorbesti vad ca duce intr-un singur sens. si nu e deloc ala care trebuie. cu
riscul de a parea stereotip sau cliseu, revin la spusele lu brucan. in contextul
asta, cele cateva generatii de care zici tind sa cred ca se transforma in ceva
mai mult... atat de mult incat mi-e groaza sa ma gandesc.
si sincer, cred ca trebuie inceput de undeva de dinaintea invatamantului. si anume de la mentalitate. invata-l pe romanul de rand sa se poarte ca un om civilizat, ca
doar, vorba aia, traieste printre europeni, ce plm...
dar cum schimbi mentalitatea unei natiuni?"


"Pai simplu: educatie! Asa schimbi metalitatea! problema e cine sa faca aceasta
educatie si ajungem la problema oul sau gaina. Probabil ca o sa cumparam de
afara sau o sa trimitem pe unii la studii si apoi ii platim suficient sa ii invete si pe altii.
Cu primitul cadourilor iar simplifici lucrurile. Cati medici sunt in ro? Nu stiu si nu am chef acu sa ma uit. Sa zicem prin absurd ca sunt 1% care refuza (desi sunt ceva mai multi pe alocuri) Iti dai seama cati sunt injurati nemeritat?
E o mentalitate a pacientilor. O mentalitate tampita.
Dacă NU iei :
1. sa fie al draq asta nu ii ajunge .. e prea putin.
2. bai, e rau daca nu primeste... inseamna ca nu sunt bine
3. ce nesimtit! cine se crede sa nu primeasca? crede ca e mai bun ca noi sau ce?
4. si acum nu mai am chef sa scriu dar cred ca daca ma screm ajung cel putin pana la 10 cu tot felul de reactii
Si astia reprezinta 99% din populatie. Asa ca poti sa spui ca proportia se pastreaza. Cine sufera? 1% (adica restul pacienti si doftori)? merita sa discutam depre ei? si ce daca... e democratie. majoritatea decide. si a decis. aia care iau sunt aia care ar
lua indiferent ce ar fi! poate sa fie si gropari si ingineri si
aviatori si liftieri si asistente si jurnalisti si soferi si judecatori si tot
ce vrea mushchiul tau.
Si a lua are multe valente... o multitudine de nuante de gri. DE CE DAU??? ipocrizie!! asta e cuvantul de baza. Sa nu dea! sa mearga la unu care nu cere! De ce nu se duc acolo??? De ce prefera sa dea si pe urma sa zica ...ahh pai i-am dat lu ala si mi-a dres si mi-a facut si eu... Daca ii cere nu e clar ca e ceva in neregula? Daca nu e bun, de ce se duc sa ii dea? Chiar nimeni nu vrea sa vada problema in intreaga ei "frumusete"? De ce nu merg in privat? e mai ieftin sa dai spaga si sa se stearga toti la fund cu tine!
hai sa te intreb. Tu ai lua? Daca ai fi medic si ai mege la un coleg crezi ca ti-ar
lua? Tu ai lua de la un coleg? Daca nu ti-ar accepta ce ai zice? punctul 1? dar
nu imi raspunde. ca nu ma intereseaza ce anume ai face. Interesul meu este sa
iti pui problema corect. Nu ma intereseaza sa iei partea cuiva sau sa "plangi"
pe cineva. Imi e suficient daca privesti clar problema si depasesti nivelul de
indobitocire si manipulare existent. e foarte usor sa acuzi."


"in primul rand, problema oului si a gainii cred ca e de fapt mult mai complicata
decat vedem noi. de cumparat de afara nu cred ca e o solutie de viitor, iar de
trimis afara la studii... pe cine? p-aia care au plecat deja si nu se mai
intorc? sau pe baietii cu lantzuce si freze si jmekerii ?
discutia asta a plecat de la medici, dar se poate extrapola oricand la aproape orice categorie profesionala. de la baiatu care vine sa-ti schimbe instalatia de gaze pana la
... ce vrei tu. si problema e - acu spune-mi daca gresesc, dar in cazul meu cam
asa e - sa-i inveti pe cei mai trecuti de prima varsta (in speta, parintii,
unchii, etc) ca nu e bun sistemul asta bazat pe atentii. eu unul am incercat, da
parca ma loveam de un zid impenetrabil: toata lumea o face, asa e obiceiul, daca
vrei sa-ti fie bine ai grija si de altul samd. revenim la galinaceele noastre.
si cu procentele, hai sa-ti zica nea baiatu o mica chestie de
statistica. statistic vorbim, traim intr-o societate democratica. unde
majoritatea decide pentru minoritate - esenta democratiei, nu? cine e
majoritatea? 50% + 1. pe acest principiu, daca majoritatea detinutilor eliberati
se intorc in puscarie in maxim 6 luni, atunci majoritatea detinutilor nu mai pot
fi reintegrati social. sau daca majoritatea doctorilor vad cat de atenti sunt
pacientii, atunci majoritatea doctorilor iau spaga. vezi vreo diferenta de perceptie?
si cu datu asta, mai e o chestie. nu stiu tu de cate ori te-ai
lovit de problema asta, dar omu de drept comun, cand are o treaba cu un nene din
asta (baiatu de la gaze, functionar public, doctor, you name it), la prima
intalnire nu-l intreaba: da stiti, primiti atentii? ca daca da, io ma duc la
altu, care nu primeste... toti merg pe premisa ca toti primesc, si in virtutea
principiului mai sus enuntat, asta devine o litera de lege. nescrisa,
evident...
a inceput campania aia cu aici nu se primeste spaga. s-a vazut vreo diferenta (notabila)? eu n-am zis niciodata ca vad lucrurile mai bine
decat cineva bagat in sistem (vorba aia, eu sunt outsider), dar vezi problemele
dupa ce te lovesti de ele. incepand cu chelneri carora li se rupe ca "n-au sa-ti
dea rest", si terminand cu mari demnitari care pentru "o ciocolata" fac rabat la
diverse chestii, mecanismul atentiei e aproape la fel in toate paturile sociale
si categoriile profesionale.
problema nu si-o poate pune nimeni corect in totalitate, de la inceput. e un drum care trebuie facut cu pasi mici si constanti, urmand ca la fiecare pas sa se descopere noi bube care sa fie tratate. dar, vorba englezului, who watches the watchers?
orice drum de 1000 de mile incepe cu un pas. dar cum convingi 23 de milioane de oameni care traiesc
in virtutea inertiala a valorilor mostenite, sa faca acel pas?
asta e intrebarea. si ca sa completez ciclul, ca am pornit de la majoritate, daca
cativa oameni fac acel pas, majoritatea nu-l fac. si, cum traim intr-o societate
democratica, unde majoritatea decide...
ps: de cand stiu eu, in romania doctorii au castigat mai putin decat asistentele..."


"lol! si asistentele mai putin ca infirmierele (asta daca nu vrei cumva sa zaci
in propriul rahat/sange/urina)! Si aia sunt perceputi tot ca doctori! desi nu au
decat cateva clase (in sensul ca inflatia a lovit si valoarea claselor de
scoala). Da, dar nimeni nu mai face gat ca instalatorii nu platesc impozite sau
ca iau spaga, nimeni nu face gat ca profesorii conditioneaza educatia si fac
meditatii. Si de fapt magaria asta ma enerveaza pe mine. Nu am vazut nici un
profesor la tv ca de ce nu e in stare sa ii invete pe elevi in cele 5 ore de la
clasa si poate acasa in 2 ore de meditatie sa faca minuni! Si adevarul e ca
poporul isi merita doctorii pe care ii are, isi merita profesorii si tot asa, ca
ai inteles ideea.
Si adevarul e ca la un moment dat f multi care nu vroiau sa ia dau si intr-un final ajung sa ia ca sa aibe de unde da.
Coruptia are un singur sens. Ca timpul! se duce intr-o singura directie. si nu e descrescatoare! Asta mi se pare ca e o lege prin sociologie (exagerez, dar ar putea fi).
Oricum, a zis-o cineva deshtept rau intr-o carte. Asa ca ceea ce spui tu
nu e "fezabil". Asta nu inseamna ca nu trebuie sa incercam. Cand eram mai tanar
ziceam ca daca e un zid bat cu capul pana ies in partea cealalta. Acum, sunt
mult mai circumspect si incerc sa ocolesc obstacolele pentru ca altii au minntea
mult mai odihnita. Si educatia ti-o face sistemul. Nimeni nu scapa. cred
ca 90% se simt indreptatiti sa primeasca (sunt totusi 11 ani de facultate si o
mizerie crunta in fluturasul de salariu). Diferenta mare este intre a cere si a
primi din punctul meu de vedere. Intre a conditiona actul medical si a primi
recunostinta. si e complicat si aici. Stii care e culmea? TOTI (si aia care dau
si aia care nu dau) sunt tratati la fel de aia care nu cer. :)
Nu e "fezabil" un sistem care sa scada coruptia. Asa cum nu exista inca o masina a
timpului... dar cine stie, poate se descopera :). La un moment dat poti chiar sa
discuti despre notiunea de coruptie de fapt ce reprezinta. Daca ne uitam la
Darwin cu teoria aia a lui cu adaptarea la mediu... daca nu te adaptezi dispari.
Si eu nu vreau sa dispar. Tu vrei?"


"lol intr-adevar, nu e deloc fezabil. din considerente sociale, nicidecum
morale... si revenind la darwin asta al tau, adaptarea asta la mediu cred ca ar
trebui facuta si ea cu cap. adica intr-o anumita proportie. mai ales ca direct,
mai mult sau mai putin in proportii covarsitoare, noi definim mediul. asa ca din
punctul meu de vedere, pe undeva pe-acolo ar trebui strecurate multe alte
concepte, ca de exemplu onoare, moralitate etc. dar deja degeneram discutia si
nu are sens."


"Conceptele dumitale sunt aberante din punctul de vedere al salbaticiei legii lu
darwin ala, si pana nu sunt cumva sustinute de legea respectiva (adica
onoare/moralitate sau ramai fara urmasi) slabe sanse..."



Acum, după ce am rezistat cu stoicism la atâtea pagini de lectură, revin la raţionamentul iniţial: suntem de acord că dacă vrem să ne fie mai bine, trebuie să începem cu mentalitatea? Şi cum poţi schimba mentalitatea unei naţiuni întregi?
Tu ce faci în privinţa asta?
Dacă ţi-a plăcut, dă-mi un vot!

3 comentarii:

Anonim spunea...

Doctorii tot doctori... sa arunce ei cu rahat in alte categorii profesionale respectabile...
vorba ceea corb la corb...

Anonim spunea...

ce vrei ba tu cu doctori? tu nu e bolnav nici odata? Ori tu e intelectal si alearga la vraci?

Teuton spunea...

@Anonim:
Primo, "discutia asta a plecat de la medici, dar se poate extrapola oricand la aproape orice categorie profesionala". Scrie pe undeva pe acolo. Sunt convins ca ai vazut, doar ai citit tot, nu-i asa?
Secundo, ai nimerit-o: eu nu prea e bolnav. Bafta mea.
Si terzo, first strike.