În plm, mă disperă aerele astea pe care şi le iau “curvele” blogăroase. Toate sunt "femei" cu educaţie înaltă, toate i-au citit pe greii literaturii, toate sunt filozoafe(le pulii), toate au păreri pertinente despre pulitică.
Exemplificăm:
Belle du Jour, deschizătoarea seriei, are o înaltă pregătire educaţională. Şi totuşi alege o carieră în meseria milenară. Bafta ei. În acelaşi timp (mda, o să zici că din cauza relaţiilor pe care şi le-a făcut în branşă), emite previziuni politice. Evident, clasicii literaturii şi filozofiei sunt prieteni apropiaţi de-ai ei. La fel de evident, are bani căcălău – doar d-asta munceşte, nu?
Belle du Nuit, plagiatoarea (plagiatorul), pardon, omoloaga naţională... plm, n-am nimic de adăugat. Copie la indigo a ăsteia de mai sus: acelaşi calapod, aceeaşi tipologie (citită, educată, finuţă – dar care o ia în cur şi înghite pentru oricine îşi permite să dea banu’). Ce diferă sunt doar numele politicienilor şi locaţiile unei capitale europene infecte şi sufocate de prost-gust (nu, stai liniştit, că nu mă refeream la Bucureşti. Aici era vorba de Baku). Ăia cu ai lor, noi cu ai noştri.
Andaa a luat-o Brăila rău. Înainte, scria elucubraţii psihotice doar ocazional. Acum, politica şi acele refulări total incomprehensibile (hai, fetele, că ştii ce e aia, doar ai făcut şcoale înalte, nu?) sunt la ordinea zilei. S-a terminat cu inspiraţia pentru literatura (pseudo)filozofico-erotică. Acum ne dăm pe pulitică, ce plm...
Curvette se mândreşte cu faptul că are un „Blog de prostituata cu studii superioare”. Unde-or fi studiile alea, nu-mi dau seama; din limbajul folosit deduc exact contrariul, da’ nah, acu-s şi io cârcotaş...
Plm, chiar aşa naţie am ajuns? Una în care toate „curvele” să fie versate nu numai în ... limbi, ci nişte prezenţe grele în politologie, economie, filozofie, literatură şi turism? Eu unul, mărturisesc cinstit, nu l-am citit pe Dostoievski. Sau pe Miller. Sau pe Schiller. Sau Goethe. Şi aş putea să continui la nesfârşit (aproape :D) cu toţi ăia de care nu m-am atins.
Şi nici la politică nu mă pricep.
De economie nici nu mai vorbesc.
Cu filozofia am avut nişte tentative, dar nu se pun.
De călătorit,... pot spune că am ceva experienţe, dar nu in Alpi, sau în Seychelles, sau mai ştiu eu prin ce staţiune privată de pe Coasta de Azur.
Limbi nu prea ştiu io, dar cel puţin mă mândresc că-mi ştiu limba mea maternă mai bine decât toţi realizaţii ăia care conduc Merţane sau Beemveuri sau Audiuri, şi are lanţuri la gât şi bani mulţi, cu care să le „fută” pe fili... fila... fali... ptiu, „curvele” astea cele 4 minute de rigoare.
Dar bine, eu nici n-am şanse să ajung vreodată „curva blogosferei”, şi nici să mă ardă’n cur toţi nespălaţii şi toţi cocalarii. La mai mare, fetele!
PS: da, ştiu că am zis că nu mai revin pe tema asta, dar nu m-am putut abţine...
PS2: şi da, de azi voi încerca să scriu cu diacritice. Nu de alta, dar avem cuvinte frumoase care nu pot fi apreciate la adevărata lor valoare fonetică decât folosindu-te de diacritice.
Dacă ţi-a plăcut, dă-mi un vot.
5 comentarii:
Te-ai gandit ca s-ar putea ca in spatele acelor nume sa nu fie exact ceea ce se pretinde?
da. mea culpa ca n-am bagat link si la asta:
http://www.ablog.ro/teuton/2008-11-27/curve-si-bloguri-sindromul-belle.html
Aham, deci nu sunt singurul sictirit de curentul asta. Na, ca acum ma facusi mai curios si tre sa fac si eu un post similar astuia al tau.
A, si o chestie, ca am vazut ca tii la parerea ta, zi-mi si mie, te rog, cum iti suna tie asta.
Curva nu e, e prea buna in a scrie. Probabil e un scriitor, un tip citit care se distreaza de minune in a farsa. De ce o ataci este evident, are mai mult succes ca tine, si nu ca ar fi greu, plm...
da, multumesc de aprecierile critice. stii, nu toti ne-am nascut ca dostoievski sau hemingway...
Trimiteți un comentariu