Vineri, pentru că era o harababură totală când am ajuns la serviciu, şi nu puteam începe efectiv munca, după vreo 45 min de aşteptări plictisitoare, am coborât la o ţigară. Acolo, cum stăteam şi pufăiam liniştit, vin alţi 3 colegi cehi, să inspire şi ei aer sănătos. Dintr-una într-alta, îmi zice unul dintre ei „ştii că diseară mergem la băi?”
Acum, nu ştiu dacă am menţionat pe undeva lucrul ăsta, sau dacă în general se ştie, dar Baden e de fapt o staţiune balneo, iar majoritatea locurilor amenajate în care te speli cu apă încălzită de la mama ei, datează de dinaintea lui Cezar. Singurul merit al romanilor a fost că au amenajat respectivele izvoare, în sensul că le-au acoperit cu clădiri, au amenajat bazine şi piscine, şi au construit deasupra lor celebrele băi romane. Una din ele, nu ştiu exact dacă e cea mai veche sau nu, dar cu siguranţă aşa arată, se vede foarte frumos noaptea, de la etajul meu. Şi vorba aia, mă despart de ea 20 m, la nivelul solului. Exact cât să ocolesc hotelul. Buuuun.
Revenim. Eu îi zic omului „bravo, să aveţi distracţie plăcută, şi să nu vă luaţi la bătaie cu boşorogii”. Ăsta râde şi-mi zice „deci unu la mână, nu era vorba de noi, ci de NOI. Şi doi la mână, nu era întrebare, era o afirmaţie”. Ce s-o mai dau la întors, s-au pus toţi pe mine că nu se face să nu merg, să fiu ăla care sparge gaşca, alea alea. Nu prea era pe gustul meu, dar în fine, am zis că odată pot să-mi calc şi io pe inimă, să facem un fel de mini-party în gaşcă. „Bine, la cât ne vedem?” „Păi noi plecăm pe la 6 juma de la muncă, mergem acas, ne facem machiajul cu ceva bere, apoi, în jur de 8, ne luam costumele de baie şi mergem.” „Holy shit, COSTUME DE BAIE?! Uhm...nu acceptă şi nudişti...?”
Pentru că yours truly, inteligent şi dezgheţat cum e, când a auzit prima oară că pleacă într-o staţiune balneo, prima lui grijă a fost să se intereseze cât de departe sunt munţii, şi nu includerea în bagaje a slipilor. De-aia în cadrul bagajelor, un procent important din volumul total a fost ocupat de bocanci, haine de iarnă, şi alte accesorii necesare la munte, iarna, şi nici măcar un slip.
Ca să n-o mai lungesc inutil (dar pot s-o îngroş cu folos :D), a trebuit să mă duc să cumpăr, în pauza de masă, prânzul şi costum de baie. Nu, nu din acelaşi loc.
Bun. Am ajuns acas, am luat ceva în gură rapid, o bere, şi mă sună băieţii. În 5 min mă prezint la ei, cu încă 4 beri după mine, deşi ştiam că sunt supra-dotaţi în privinţa asta. Din nou, ca să n-o mai lungesc, după încă 3 beri şi 200 ml de tărie (ceva ciudat, o combinaţie de lichior cu coniac, deci dulce, dar şi tare în draci), am reuşit să ne clătinăm afară.
A trebuit să fumăm câte 3 ţigări ca să scăpăm de mirosul de formol, şi să nu ne mai clătinăm aşa rău. Cu ochii era mai nasol, că nu ştiam cum să-i facem să nu mai sticlească. Într-un final, ne îndreptăm şi spre băi, reuşim să păcălim vigilenţa celor de la intrare, şi ne băgăm în apa caldă.
Băi nene, ce splendoare! Ce senzaţii extatice! Ce experienţă de nedescris! Pentru mine, mă refer, că pentru ei era doar o altă seară de vineri la băi, ca de obicei. Deci senzaţia de a sta în apă fierbinte până la gât, în timp ce afară e un frig crâncen, să ai bafta să fie o noapte senină în care se văd majoritatea stelelor, cu lumină doar de la lumânări... priceless. Şi ca să fie toate şi mai şi, nu era nici un boşorog în piscină. Majoritatea tineri, maxim 45 ani, majoritatea perechi, care stăteau mai mult de control la amigdale decât de scopuri terapeutice – adică ALTFEL de scopuri terapeutice.
Pe cât de repede ne prinsese flama alcoolului, pe atât de repede ne-a părăsit. Mai ales că, cea mai faină chestie din bazinu ăsta, erau jeturile de apă. Treaba merge cam aşa: din 2 în 2 metri, e poziţionat câte un jet de apă, la înălţimi sau unghiuri diferite. Pe un zid e o mică hupă, care semnalizează discret când trebuie să avansezi la jetul următor. Aşa că toată lumea face hidromasajul ăsta, în linişte, ordonat. Bine, noi, după experienţa următoare, numai liniştiţi şi ordonaţi nu eram, dar aş prefera să nu vorbesc despre asta acum :D.
În fine, după 2 ore de hidromasaj am reuşit şi noi să ieşim. Nu de alta, dar se închidea, şi jepaţii n-au vrut să ne lase toată noaptea acolo. Noi am fi stat, nu era o problemă... „Ce facem acum?” Era cam 10 şi ceva. „Mergem înapoi la apartamentul nostru, mai bem ... un număr indefinit de beri, şi apoi mergem la un kebab”. Bun aşa. Mergem la ei, mai băgăm câte 1 bere, şi, din nou clătinându-ne (berea e cel mai eficient machiaj, nu ştiu dacă ştiaţi asta... mai ales de la 4 în sus), ne-am îndreptat către kebabărie. De fapt, era un fast-food cu bar în spate. Incredibil de multă lume pentru ora aia, şi majoritatea vorbeau engleza. Până ne-a adus kebabul, a mai intrat o bere. După masă, normal, încă una.
Bun, şi acum cireaşa de pe tort. Deja după atâţia litri de alcool, vedeam fuzzy. La ieşirea din bar, trebuia să plătim. Nemţeşte, normal; aşa că, rând pe rând, trecem pe la tejghea. Şi ete-mă pe mine: „cât face?” „21,20”
Un mic intermezzo, ca să fie clar totul: ziua respectivă, după ce plătisem prânzul şi toate cele, mai aveam o hârtie de 10 franci. Aşa c-am mai retras 50 de la bancomat. Deci aveam în portofel 60, şi ceva monede. Intrarea la bazin, 16, plus un depozit de 5, deci 21. Dat hârtia de 50, primit iniţial rest o hârtie de 20 şi una de 10 – şi mărunt, evident. Deci, după bazin, în portofel aveam doar 2 hârtii de 10, şi una de 20. Şi mărunt, evident, printre care şi o monedă de 1 euro.
Bun, înapoi la plata kebabului. Scot o hârtie, i-o dau omului, şi ştiam că am mărunt. Aşa că scot un pumn de mărunţiş din buzunar şi încerc să disting ce şi cum. Complicat. Foarte greu. În timpul ăsta, tipul, bine-voitor, bagă mâna şi-şi ia moneda de un euro. Eu, foarte nedumerit, mă uit la el, şi zice că e ok. Bine, dacă zici mata.... şi închide casa, să plece.
„Aloo, băiatu, încotro?! Cu restu meu cum rămâne?!” „Păi ce rest, că mi-aţi dat 21.” „Fii bă serios, că ţi-am dat 50 şi-un euro” „Nu mi-aţi dat domne, nici un 50, ia uitaţi-vă în portofel!” „Bă băiete, tu-ţi baţi jooc de mine?!” Îi deschid în faţă portofelul, îi arăt bancnotele de 10 şi 20 care erau acolo, omul îşi cere scuze, şi-mi dă restul la 50. Adică încă 30 franci. Pe drum, io cocoş, discutam cu colegii: „Ia uite, frate, m-a văzut ăsta machiat şi-a vrut să mă facă de bani! Nu ştie că atunci când e vorba de bani, nu-s beat niciodată?!” În fine, am fost cocoş până acasă, unde când am văzut patul, totul s-a stins subit.
Bun. Vine ziua următoare. Adică sâmbătă. Şi nu ştiu de ce, încep să fac socoteala la ce cheltuisem ieri. Evident, când m-am uitat în portofel, cocoşismele mele din seara precedentă deveneau evidente. Dar jur, că în momentele alea, am crezut cu toată convingerea că-i dădusem omului o hârtie de 50...
Week-end-ul ăsta n-am mai băut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu