Aventura elveţiană III

Acum vreo două zile, profitând de faptul că vremea frumoasă n-o so mai ţină aşa mult, eram croit să mă duc la castel, să trag nişte poze cu apusul. Aşa că am tras tare să termin ce-aveam de făcut pentru ziua respectivă şi la 6 jumate eram sus, la castel.
Ai zice că o persoană inteligentă îşi planifică oarecum anumite chestii, şi face în aşa fel încât să se pregătească pentru ele. Ei bine, pe baza afirmaţiei anterioare, sunt un retard: voiam să prind soarele chiar pe linia orizontului, eventual jumătate în pământ, alea alea – beşini, nah. Ca să constat, odată ajuns sus, că de fapt sunt înconjurat de dealuri. Oricum, soarele trecuse de mult în spatele lor, aşa că planurile mele de câştigare a Pulitzer-ului cu respectivele cadre s-au năruit brusc şi fără menajamente. Dar tot răul spre bine, pentru că în lumina aia crepusculară, şi cu city lights, şi toate cele, a ieşit ceva destul de interesant. Cam aşa:

În altă ordine de idei, sunt trist, dezamăgit, deziluzionat etc. Pusesem ochii pe o cameră la o super ofertă. Nikon D100, de ocazie, la un preţ cu aproape 30% mai mic ca la cehi. Deci aş fi făcut o super treabă. Mai ales că avea şi battery grip-ul inclus. Singura problemă e că trebuia să mai aştept vreo câteva săptămâni până făceam rost de bani. Ei bine, doamnelor şi domnilor, un mârlan mi-a luat-o înainte, şi a cumpărat-o el.
Aşa că, în lipsă de alte metode de a-mi vărsa amarul, am băut o bere. Cine ştie, poate tăt răul spre bine...